Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

EXCLUSIV ! ALERTA MAXIMA IN ARGES – Director la stat disparut de 3 luni

Publicat

in

– Adjunctul de la DSV Arges nu a mai fost vazut de 3 luni

– Prieteni spun ca ar fi emigrat in Canada dar el incaseaza lunar salariul
– Ilegal – cineva ii duce periodic concedii medicale

sorin sorescu

Dispărut fără urmă! Directorul adjunct al DSV Argeş, liberalul Sorin Sorescu a fost dat dispărut atât de colegii de partid dar şi de colegii de la DSV Argeş. El nu a mai fost văzut din luna demebrie a anului trecut când, iniţial, a solicitat intarea în concediu de odihnă. Ulterior, a anunţat că este plecat în croazieră în Atlantic cu familia iar de la începutul anului 2014 cineva îi duce permanent la sediul DSV Argeş concedii medicale. La solicitarea redactorilor PROFIT cei doi şefi ai lui Sorin Sorescu, Daniel Lupu, directorul DSV Argeş cât şi Ioan Popa şeful PNL Argeş au declarat că într-adevăr nu l-au mai văzut din luna decembrie a anului trecut şi că ceva ar fi în neregulă mai ales că el, lunar, încasează salariu de director adjunct al Directie Sanitar Veterinare Argeş.

Cine se autosesizează de neregulile de la DSV după dispariţia lui Sorescu ?
Surse apropiate liberalului susţin că acesta a plecat în croazieră în luna decembrie 2013 după care a poposit în Canada unde ar urma să emigreze. Alte voci susţin că Sorescu ar sta numai în călătorii şi că de curând a făcut apel la prietenii din ţară să îi trimită bani. La DSV miroase a nereguli majore. În primul rând că absenţa sa îndelungată ar fi impus anumite măsuri. În al doilea rând vorbim de o ilegalitate ca să pleci din ţară în alte scopuri dar să iei banii statului

Ultimele fotografii cu directorul DSV sunt facute anul trecut in Kenia

Ultimele fotografii cu directorul DSV sunt facute anul trecut in Kenia

pe baza unor concedii medicale. Este un cerc vicios în care cineva ar trebui să intervină şi să facă verificări mai ales la medicii care îi eliberează în lipsă acele certificate medicale şi mai apoi modul în care un funcţionar părăseşte ţara fără a anunţa în timp util. Desigur ar fi şi varianta în care Sorin Sorescu a plecat peste graniţă, bolnav fiind, să se trateze însă ne întrebăm cum poţi trece de controlul de frontieră fără vreun act medical care să ateste acest lucru. Aşteptăm o anchetă a celor responsabili, nu de alta dar Sorin Sorescu avea şi încă mai are o funcţie de importanţă de conducere într-o instituţie a statului şi primeşte un salariu din bugetul public. Dacă DSV nu este în stare să ne lămurească în baza Legii 544 aşteptăm în acest caz intervenţia celor cu adevărat competenţi.
Daniel Lupu: Nu mai ştim nimic de el, poate e bolnav !
Şeful DSV Argeş, Daniel Lupu a declarat pentru PROFIT că într-adevăr i s-a părut ciudat că de mai bine de trei luni adjunctul său nu a mai călcat pe la serviciu. „Ştiu că în luna decembrie a venit cu cererea de concediu pe care i-am şi aprobat-o. De atunci nu mai ştim nimic de el. Vine însă cineva şi ne aduce concedii medicale. Nu ştiu să fie plecat din ţară dar, dacă nu legal, cel puţin moral nu e prea corect ce se întâmplă. Vreau şi eu să intru în concediu dar nu popt pentru că nu ştiu unde este adjunctul meu care ar trebui să îmi ţină locul”, a spus Dniel Lupu.

Ioan Popa: O să verific şi cine l-a propus la şefia DSV să şi-l asume

Nici măcar liberAlii nu mai ştiu nimic de soarta lui Sorin Sorescu, cel care era socotit speranţa liberalilor argeşeni. „Domnul Sorescu nu mai e demult speranţă. A fost odată… Eu nu ştiu nimic de el şi, da, aşa este, nu l-am mai văzut la faţă de câteva luni. Nu e în regulă, nu ştim unde o fi. Am auzit şi eu că ar fi în afara ţării. O să iau legătura cu cei care l-au susţinut pentru şefia DSV şi, dacă se confirmă că oficial de trei luni lipseşte de la serviciu cineva va trebui să dea explicaţii.”

ACTUAL

ACUM! PERSOANE BLOCATE ÎN LIFT într-un bloc din PITEȘTI!

Publicat

in

În urmă cu puțin timp, un echipaj de pompieri a fost solicitat sa intervină într-un bloc de pe bulevardul I. C. Brătianu, din Pitești, alături de un echipaj specializat, pentru deblocarea ușilor unui lift și extragerea a două persoane de sex feminin . Acesta a rămas blocat între etajele 6 și 7.
Persoanele au fost evacuate în siguranță și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Citeste mai mult

ACTUAL

VIDEO | SCANDAL MONSTRU ÎNTR-UN LICEU DIN ARGEȘ – BĂTAIE ÎNTRE PĂRINȚI ȘI ELEVI, DE FAȚĂ CU DIRECTORUL – POLIȚIA A INTERVENIT

Publicat

in

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au intervenit la Liceul Tehnologic ,,I.C. Petrescu” Stâlpeni, unde au aplicat, ca urmare a aspectelor constatate, 4 sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală este de 5.000 de lei.

Miercuri, În jurul orei 12:00, polițiștii au fost sesizați de către un cadru didactic referitor la o stare conflictuală, în unitatea de învățământ, între aparținători ai unei eleve și un coleg de clasă al elevei în cauză.

Polițiștii au identificat persoanele implicate în starea conflictuală, respectiv o femeie de 33 de ani, însoțită de un bărbat de 38 de ani, cărora minora de 17 ani le-a facilitat accesul în unitatea de învățământ, în timpul orei de curs, fără a solicita în prealabil acordul reprezentanților liceului pentru accesul acestora.

În continuare, femeia de 33 de ani și bărbatul de 38 de ani au purtat discuții cu directorul unității de învățământ și cu profesorul diriginte al clasei, timp în care au apărut neînțelegeri între bărbatul de 38 de ani și un coleg de clasă al minorei, tânăr de 19 ani. În condițiile în care bărbatul și tânărul în cauză și-au adresat injurii și s-au manifestat agresiv unul față de celălalt, a fost solicitată intervenția polițiștilor prin Sistemul Unic Apeluri de Urgență 112.

După aplanarea conflictului și efectuarea verificărilor, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, care au intervenit la eveniment, au aplicat patru sancțiuni contravenționale, după cum urmează:

  • o sancțiune cu amendă în valoare de 1.500 de lei, conform Legii 61/1991R, ca urmare a încălcării normelor de acces în unitatea de învățământ, aplicată femeii de 33 de ani;
  • două sancțiuni cu amendă, în valoare de 1.500 de lei, respectiv de 1.000 de lei, ambele conform Legii 61/1991R, ca urmare a încălcării normelor de acces în unitatea de învățământ, respectiv a provocării de scandal, aplicate bărbatului de 38 de ani;
  • o sancțiune cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 61/1991R, ca urmare a participării efective la scandal, aplicată elevului de 19 ani.

Totodată, polițiștii au prelucrat celor implicați prevederile Legii 61/1991R și ale Codului Penal, referitoare la infracțiunile împotriva persoanei, patrimoniului sau a faptelor care aduc atingere normelor de conviețuire socială, fiind avertizați să înceteze orice conflict și să își rezolve orice neînțelegeri pe cale pașnică și legală, prin intermediul cadrelor didactice sau a celorlalte instituții abilitate.

De asemenea, reprezentanților unității de învățământ li s-a solicitat să revizuiască și să întreprindă măsurile necesare privind controlul accesului în incinta unității de învățământ, precum și dispunerea celorlalte măsuri legale prevăzute de Regulamentul de ordine interioară al unității de învățământ.

Polițiștii desfășoară periodic activități de prevenire a faptelor de violență asociate mediului școlar, aceasta fiind o constantă a ultimilor ani. În acest context menționăm că polițiștii au desfășurat ultima activitate preventivă la Liceul Tehnologic ,,I.C. Petrescu” Stâlpeni în ziua de 19 martie a.c., ocazie cu care au avut o întâlnire cu membrii Grupului de acțiune ce are drept scop menținerea climatului de siguranță în unitatea de învățământ.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend