Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Excese la sărbătorirea ”Schimbării la Față” în Iași: Un bărbat din Cotnari a murit, iar mai multe persoane au ajuns la spital din cauză că au băut prea mult alcool

Avatar

Publicat

in

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din localitatea Cotnari, judeţul Iaşi, a murit marţi dimineaţă, după ce a suferit un şoc hemoragic din cauza consumului de alcool. De altfel, mai multe persoane au ajuns la Spitalul “Sfântul Spiridon” din Iaşi după ce au sărbătorit Schimbarea la Faţă, transmite Mediafax.
Medicii ieşeni au declarat că mai multe persoane au ajuns la Spitalul “Sfântul Spiridon”, după ce au sărbătorit Schimbarea la Faţă, în cursul zilei anterioare.
Printre cei care au avut nevoie de îngrijiri medicale s-a aflat şi un bărbat din localitatea Cotnari, judeţul Iaşi, care şi-a pierdut viaţa în urma consumului excesiv de alcool.
“Schimbarea la Faţă a adus la spital mai mulţi pacienţi, victime ale consumului excesiv de băuturi alcoolice. Astfel, în ultimele ore, nouă persoane au ajuns la noi cu etilism acut, în vreme ce alte patru sunt cazuri de sevraj. Mai mult, cinci pacienţi au ajuns la spital cu diverse leziuni în urma unor agresiuni. De asemenea, din păcate, a fost înregistrat şi un caz de deces, al unui bărbat de 44 de ani, din localitatea Cotnari. Pacientul avea ciroză hepatică toxică, cu varice esofagiene rupte. Acesta a suferit un şoc hemoragic”, a declarat marţi dimineaţă prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, şefa UPU-SMURD Iaşi.
Schimbarea la Faţă a Domnului este o sărbătoare pe care creștinii o prăznuiesc în fiecare an pe data de 6 august. De obicei, mulţi ieşeni ajung la spital după astfel de sărbători, din cauza exceselor alimentare sau din pricina celor privind consumul de alcool.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Situația devine CRITICĂ la Galați! Toate școlile și altele din trei comune trec la învățământul online

Avatar

Publicat

in

De

Toate școlile și grădinițele din orașul Galați și din trei comune din județ vor face doar cursuri online din cauza înmulțirii cazurilor de infectare cu COVID-19. Decizia aparține Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Hotărârea vizează toate școlile și grădinițele din orașul Galați și din comunele Vânători, Cudalbi și Foltești. În aceste zone, în ultimele două săptămâni a crescut numărul persoanelor infectate cu COVID-19, informează Mediafax.

„În urma adresei transmise de Direcția de Sănătate Publică Galați, cu privire la gradul de incidență al infectărilor cu SARS-CoV-2, în ultimele 14 zile, la nivelul județului Galați, s-a constatat că patru localități depășesc pragul de 1 la mie. Ca urmare a acestui fapt, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Galați a adoptat hotărâri prin care se aprobă scenariul II (galben) de funcționare pentru toate unitățile de învățământ din municipiul Galați, care se aflau pe scenariul I (verde), precum și pentru cele din comunele Vânători și Cudalbi. Comuna Foltești se afla deja în scenariul galben de funcționare, iar școlile vor continua în acest mod până la scăderea incidenței sub 1 la mie”, au anunțat reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Galați.

Publicitate

Citește și: VIDEO – Un primar a trecut la amenințări, după ce a fost ales: ‘De mâine începe jihadu. Să vă fie clar!’

În ultimele 24 de ore, 57 de gălățeni s-au infectat cu virusul SARS CoV-2. De la debutul epidemiei, 4.130 de persoane s-au infectat, iar 180 au murit.

Toate școlile din orașul Galați și din trei comune din județ vor face doar cursuri online

GALAȚI (MEDIAFAX) – Toate școlile și grădinițele din orașul Galați și din trei comune din județ vor face doar cursuri online din cauza înmulțirii cazurilor de infectare cu COVID-19. Decizia aparține Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Hotărârea vizează toate școlile și grădinițele din orașul Galați și din comunele Vânători, Cudalbi și Foltești. În aceste zone, în ultimele două săptămâni a crescut numărul persoanelor infectate cu COVID-19.

„În urma adresei transmise de Direcția de Sănătate Publică Galați, cu privire la gradul de incidență al infectărilor cu SARS-CoV-2, în ultimele 14 zile, la nivelul județului Galați, s-a constatat că patru localități depășesc pragul de 1 la mie. Ca urmare a acestui fapt, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Galați a adoptat hotărâri prin care se aprobă scenariul II (galben) de funcționare pentru toate unitățile de învățământ din municipiul Galați, care se aflau pe scenariul I (verde), precum și pentru cele din comunele Vânători și Cudalbi. Comuna Foltești se afla deja în scenariul galben de funcționare, iar școlile vor continua în acest mod până la scăderea incidenței sub 1 la mie”, au anunțat reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Galați.

În ultimele 24 de ore, 57 de gălățeni s-au infectat cu virusul SARS CoV-2.

De la debutul epidemiei, 4.130 de persoane s-au infectat, iar 180 au murit.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Control SURPRIZĂ cerut de Cătălin Predoiu: INFRACȚIUNEA pentru care s-au dat DOAR DOUĂ condamnări în dosarele procurorilor

Avatar

Publicat

in

De

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, doreşte realizarea unui control tematic cu privire la infracţiunea de incitare la ură, după ce în perioada 2014-2017 numai două cazuri de acest gen din 113 de care s-au ocupat procurorii au fost puse sub acuzare, iar între 2016-2018 trei asemenea cazuri au fost judecate şi doar unul s-a soldat cu pedeapsă.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei, Cătălin Predoiu a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizarea oportunităţii dispunerii efectuării unui control tematic cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 369 din Codul Penal (incitare la ură) şi la alte infracţiuni ce cad sub incidenţa O.U.G. nr. 31/2002, precum şi comunicarea adresei Ministerului Justiţiei către Institutul Naţional al Magistraturii, dar şi către instanţe şi parchete pentru a fi avută în vedere la elaborarea planurilor anuale de formare profesională continuă/descentralizată ale magistraţilor, conform News.ro.

Publicitate

Citește și: Date de ULTIMĂ ORĂ de la BEC – Primăria Capitalei: Nicușor Dan – 42,78%, Gabriela Firea – 37,99%

“Statisticile furnizate de Ministerul Public în perioada 2014-2017 şi care se regăsesc în Raportul ECRI, elaborat de Consiliul Europei – Comisia împotriva rasismului şi intoleranţei, publicat pe data de 5 iunie 2019, arată că numai două din 113 cazuri de care s-au ocupat procurorii, conform art. 369 din Codul Penal (incitare la ură), au fost puse sub acuzare, în timp ce cinci din 77 de cazuri au ajuns în instanţă ca intrând sub incidenţa unor articole din O.U.G. nr. 31/2002. Acelaşi document arată că, între anii 2016 şi 2018 (până în martie), numai trei cazuri au fost judecate drept încălcări ale art.369 din Codul penal, dintre care numai unul s-a soldat cu pedeapsă”, se arată în comunicatul Ministerului Justiţiei.

Sursa citată menţionează că prevenirea şi combatarea incitării la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare, precum şi la interzicerea organizaţiilor şi a simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii corespunde cerinţelor europene în domeniu şi constituie, totodată, un semnal pozitiv dat de statul român pentru combaterea rasismului, antisemitismului şi xenofobiei.

“Eficienţa acestui semnal depinde în mare măsură nu doar de adoptarea de măsuri legislative, dar şi de modalitatea de aplicare a acestora”, mai precizează comunicatul Ministerului Justiţiei.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend