Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Evoluția internetului și modul în care a transformat lumea

Publicat

in

Internetul reprezintă o rețea imensă, care a ajuns să fie dezvoltată la nivel global, prin intermediul căreia putem comunica mult mai ușor și mai rapid. Orice schimb de date dintre două sau mai multe calculatoare reprezintă comunicare.

Însă internedtul de astăzi nu a fost mereu așa. Pentru noile generații, de după 1990, internetul este ceva nativ cu care s-au născut, însă cei născuți înainte de 1990 nu s-au bucurat de internet pentru că nu exista. Vă puteți imaginea că în trecutul apropiat a existat o lume care nu avea internet, iar comunicare se făcea rudimentar pe bază de scrisori, telegrame și telefon cu fir?

Însă ce este internetul și cum a influențat evoluția lumii? Internetul este o rețea uriașă de calculatoare, care conectează miliarde de terminale (calculatoare, laptop-uri, smartphone-uri și alte gadgeturi) între ele prin cabluri subterane și subacvatice de fibră optică și prin imensele rețele wireless. Aceste cabluri conectează continente și insule, peste tot, cu excepția Antarcticii.

Orice acțiune pe care o face pe internet înseamnă comunicare dintre gadgetul vostru și această imensă rețea World Wide Web. La început, a existat o rețea restrânsă, folosită în scop militar și era recunoscută sub denumirea de ARPANET. Ulterior au început să fie conectate tot mai multe calculatoare, iar în 1980 rețeaua număra peste 30 000 de computere. Astăzi, în lumea există miliarde de terminale conectate și care comunică rapid între ele.

Dacă în trecut, comunicarea se făcea într-un ritm lent, cu multe zile de întârziere pentru că o scrisoare sau o telegramă necesita transportul fizic oriunde pe planetă. Astăzi, datorită internetului, putem comunica la fracțiune de secundă. Putem vorbi la telefon, scrie mesaje sau emailuri cu interacțiune în timp real. Inclusiv video putem comunica.

Cum ne-a schimbat viața? Putem spune că internetul ne-a dat existența peste cap. A revoluționat tot, de la comunicații la modul în care ne desfășurăm întreaga activitate cotidiană. A influențat inclusiv modul în care ne bucurăm de divertisment.

A schimbat industria muzicii, cinematografia și chiar industria de gaming și gambling. Înainte, pentru a vă putea bucura de jocuri de cazinou, trebuia să mergeți în cazinourile stradale, iar pentru a avea acces trebuia să aveți un anumit statut social. Astăzi, gamblingul este la un click distanță. Există mii de platforme online cu diferite jocuri de tip slots sau de masă pe care le puteți accesa datorită internetului. Puteți juca inclusiv poker, blackjack sau ruletă fără a mai fi nevoiți să vă deplasați la cel mai apropiat centru de jocuri.

Tot cu ajutorul internetului, astăzi puteți juca alături de diferiți jucători din întreaga lume. Luând exemplul ruletei, știm că acest joc a fost atestat pentru prima dată în secolul al XVII-lea. Blaise Pascal, un mare inventator și fizician, a descoperit ruleta din ”greșeală”, acesta lucrând la o roată cu acțiune perpetuă. De atunci și până în prezet, jocul de Ruletă a evoluat și s-a transformat. A apărut ruleta Europeană și cea Americană. Ambele au numere de la 1 la 36, însă ruleta europeană are un slot cu zero, iar ruleta americană are două sloturi cu 0 și 00. Știați că suma numerelor de pe Ruleta clasică este 666, iar mulți contestatari au spus că Ruleta e jocul Diavolului? În realitate, nu are nimic diavolesc, fiind unul dintre jocurile cu cel mai bun RTP.

Prin secolul al XIX-lea, Ruleta este introdusă în cazinouri și începea să crească în popularitate. Cu o istorie zbuciumată și cu multe perioade în care a fost interzisă, astăzi avem unul dintre cele mai populare jocuri din cazinouri.

Greție internetului și a tehnologiei, astăzi există șase tipuri de ruletă în mediul online: Ruleta Europeană, Ruleta Americană, Ruleta Franceză, Mini Ruleta, Ruleta cu litere. Unele cazinouri online au inventat și alte tip-uri de ruletă cu diferite particularități. Unele nu mai au roată, ci o platformă ovală pe care se învârte bila. Este și ruleta VIP care are alte particularități derivate din ruleta clasică. Însă toate au la bază același principiu de funcționare: o masă cu diferite numere distribuite pe cele două culori specifice (roșu și negru) și o roată cu diferite sloturi pe care se învârte o bilă.

Ruleta Americană și Ruleta Europeană sunt cele mai populare. Ambele se pot juca în varianta clasică în cazinourile stradale, dar și în mediul virtual pe platformele cazinourilor online. Acestea nu sunt modificate, principiul de joc fiind același indiferent de mediul în care alegeți să jucați. Celelalte variante sunt cu diferite particulariăți și se pot practica mai mult pe internet.

Datorită evoluției internetului și a tehnologiei, majoritatea platformelor de jocuri de noroc se straduiesc sa ofere cea mai atractiva si plina de satisfactie experienta de utilizator. Acesta este principalul motiv pentru care dezvoltatorii de software de cazino isi imbunatatesc graficele tot timpul.

Pentru că, în prezent, majoritatea dintre noi dețin un smartphone performant, și jocurile au fost adaptate pentru mobile. Versiunea acestui joc a apărut recent și a devenit foarte populara. Mulți jucători optează pentru această variantă atunci când sunt în mișcare.

Principalul avantaj este că mobile roulette poate fi jucat în timp ce sunteți în mișcare, în pauza de prânz, în vacanță și chiar din confortul propriului vostru cămin.

Vitezele crescute de internet au facilitat apariția jocurilor live, inclusiv a ruletei live cu dealeri reali. Jocul este mai interactiv, iar practicanții pot comunica între ei și inclusiv cu dealerul. Pot urmări în timp real mișcările și acțiunile făcute de acesta, iar experiența reprezintă o combinație între ruleta online și cea clasică din cazinourile stradale.

Putem spune că industria jocurilor de cazinou a evoluat odată cu internetul. După Web 1.0 și Web 2.0, urmează Web 3.0. În prezent, internetul înseamnă schimb de informații. Putem să accesăm diferite date, dar în același timp putem să urcăm conținut pe diferite platforme. Însă toate datele sunt centralizate. Web 3.0 ar însemna descentralizarea datelor, ceea ce ar însemna o mai bună securitate a acestora, iar tehnologia folosită poartă denumirea de tehnologie blockchain. A început să fie folosită preponderent pentru dezvoltarea și tranzacționarea criptomonedelor. Însă blockchain înseamnă mult mai mult de atât.

Inclusiv industria cazinourilor a început să adopte noua tehnologie. A început prin implementarea noilor metode de plată, dar nu excludem să vedem această tehnologie implementată și în alte scopuri.

Este important să știți că jocurile de cazinou, inclusiv ruleta, sunt pentru divertisment. Indiferent ca vorbim de cazinourile traditionale sau de cele online, scopul lor principal este de entertainment.

Iar internetul va continua să se dezvolte și să se transforme, ceea ce va influența toate industriile independente de mediul virtual. Voi cum vedeți viitorul internetului?

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

ANPC a închis o fabrică de mezeluri- Ce au găsit inspectorii

Publicat

in

O fabrică de mezeluri din judeţul Ilfov a fost închisă temporar de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Cnnsumatorilor (ANPC) după ce au fost găsite mai multe nereguli, printre care murdărie şi rugină. De asemenea, au fost date amenzi în valoare de 70.000 de lei, anunță news.ro.

Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a declarat, miercuri, că echipele de control au verificat mezelăria Matis din localitatea ilfoveană 1 Decembrie.

“Condiţiile de procesare sunt cele pe care le vedeţi în imagini de la zone cu rugină şi vopsea exfoliată până la depozitarea cărnii în zona de acţiune a unor ventilatoare n igienizate. Acolo unde este murdărie şi rugină cu siguranţă suprafaţa respectivă nu poate fi dezinfectata şi întreţinuta corespunzător”, a afirmat Horia Constantinescu.

Astfel, comisarii ANPC au retras de la comercializare patru tone de carne şi au închis temporar unitatea pentru producţie, restaurant şi magazin, până la remedierea deficienţelor.

De asemenea, au fost date amenzi în valoare de 70.000 de lei.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

DNSC trage semnalul de alarmă: Unele pagini sau conturi de Facebook compromise sunt folosite de atacatori pentru a propaga tentative de fraudă

Publicat

in

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenţia asupra postărilor sponsorizate de pe Facebook, întrucât unele dintre ele folosesc conturi sau pagini compromise pentru a propaga tentative de fraudă. 

”Atenţie la postările sponsorizate de pe Facebook! Unele pagini sau conturi de Facebook compromise sunt folosite de atacatori pentru a propaga tentative de fraudă”, a transmis, miercuri seară, DNSC.

Specialiştii postează mai multe fotografii cu o astfel de tentativă.

”Aveţi exemplul unei pagini care aparţine unui magazin de biciclete care promovează un articol fals care are ca scop principal promovarea unei false oportunităţi de investiţie, care ar fi fost recomandată de Ion Ţiriac şi alte persoane publice. Articolul foloseşte identiatea vizuală Libertatea, Ştirile Pro TV sau Antena 3”, au mai transmis specialiştii.

Potrivit acestora, odată ce utilizatorul accesează postarea sponsorizată, este redirecţionat către un articol care încearcă să-l convingă să viziteze pagini de phishing.

”Atacatorii vor astfel să convingă potenţiale victime să-şi furnizeze date personale, financiare sau de autentificare pe site-uri controlate de ei, sub pretextul investiţiilor ce pot genera un profit solid într-un termen foarte scurt”, avertizează DNSC.

Specialiştii recomandă:

Citiţi şi analizaţi cu atenţie informaţiile culese din mediul online

Evitaţi accesarea link-urilor din astfel de postări sponsorizate care oferă oportunităţi rapide de îmbogăţire

Nu furnizaţi date personale, de autentificare sau de card pentru a vă înscrie în astfel de programe-capcană

Atenţie la corectitudinea gramaticală şi la exprimarea textului în limba română. De multe ori atacatorii folosesc instrumente automate de traducere, care vor genera un text ciudat în exprimare şi plin de greşeli.

Verificaţi întotdeauna pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), la secţiunea „Alerte Investitori – Informări” şi secţiunea „Atenţie la Entităţi Neautorizate!” informaţii referitoare la posibile fonduri care au ca scop înşelarea investitorilor sau referitoare la fonduri neautorizate sau care nu prezintă încredere.

”În cazul în care aţi introdus date de card sau de autentificare la conturile de internet banking, sesizaţi imediat banca, iar dacă aţi fost păgubit prin această metodă depuneţi o plângere la Poliţie, fizic sau online”, a mai transmis DNSC.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend