Conecteaza-te cu noi

CULTURA

EVENIMENT – Daniela Vlădescu, la concertul aniversar al Filarmonicii din Piteşti

Publicat

in

Filarmonica Piteşti aniversează joi, 21 mai, la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti, printr-o gală extraordinară de operetă, opt ani de la primul concert. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijată de Tiberiu Oprea, vor evolua sopranele Daniela Vlădescu şi Valentina Korchakova, soprana de coloratură Mediana Vlad, tenorul Mario Nikolov şi baritonul Stefan Popov. În program, pagini celebre din operetele Soarele Londrei, Lysistrata, Liliacul, Contesa Maritza, Văduva veselă, Silvia, Lăsaţi-mă să cânt ş. a. Acelaşi program va fi oferit publicului şi vineri, 22 mai, de la ora 19.00, în aer liber, pe scena din Piaţa Primăriei Piteşti. Ambele concerte sunt incluse în manifestările dedicate Zilelor Municipiului Piteşti. Şefă de promoţie a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, soprana Daniela Vlădescu a devenit cunoscută din ultimul an de facultate, atunci când a şi câştigat un concurs la filarmonica din Braşov. Telegenică, talentată, a avut numeroase apariţii în emisiunile de televiziune. A fost solistă a Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti. În prezent, este director al Teatrului Liric din Constanţa. Îndrăgita solistă, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, a mai cântat cu Filarmonica Piteşti, în 2013, de Ziua Naţională, într-un concert susţinut la Mioveni. Fiind o gală extraordinară, preţul biletelor galei din 21 mai este 50, respectiv 30 de lei, în funcţie de categoria locului. Abonamentele rămân valabile.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

Sfântul Gheorghe. Adevărata poveste a sfântului sărbătorit azi, 23 aprilie, în calendarul ortodox

Publicat

in

De

Biserica ortodoxă îl prăznuiește la 23 aprilie pe Sfântul Gheorghe, un brav soldat de origine greacă, torturat și ucis pentru credința lui creștină. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai iubiți și grabnic ajutători sfinți din calendarul ortodox.

Sfântul Gheorghe, numit adesea Marele Mucenic Gheorghe, s-a născut în Capadocia, din părinți creștini de origine greacă. El a fost îndrumat de mic în spiritul creștin și a crescut apărând credința ortodoxă și învățăturile lui Iisus.

Un brav soldat al creștinismului

Tânărul Gheorghe, pe numele său grec Gyorgos, a luat calea armelor și s-a înrolat în armată unde s-a făcut foarte repede remarcat pentru curaj și pentru faptele sale eroice.
Poveștile vechi păstrează o relatare mai mult sau mai puțin reală despre lupta tânărului soldat Gheorghe cu un balaur care amenința cetatea Silena din Libia de azi. Legenda spune că balaurul a fost o vreme potolit de localnici care îi dădeau oi și vite să își astâmpere foamea. Dar când nu au mai avut animale, balaurul ar fi cerut-o chiar pe fata comandantului cetății. Atunci, a apărut un tânăr viteaz care le-a promis oamenilor că îi scapă de năpastă.
Sfântul Gheorghe s-a luptat cu balaurul, l-a ucis cu sulița și a salvat-o pe fata comandantului. De atunci, pe multe steaguri bisericești, Sfântul Gheorghe este pictat cu mantie roșie de soldat, luptându-se cu un balaur uriaș, simbol al diavolului care îi ispitea pe oameni să renunțe la credința lor și să se închine idolilor.

Lupta și martiriul Sfântului Gheorghe

Sfântul Gheorghe era deja comandantul unei trupe de soldați greci, când a venit la putere Dioclețian și acesta a ordonat, în anul 303, distrugerea lăcașurilor de cult creștine și asuprirea tuturor celor care se închinau lui Dumnezeu. Sfântul Gheorghe s-a opus prigoanei creștinești, a luptat împotriva soldaților păgâni care distrugeau bisericile și îi torturau pe preoți. A fost prins și el, încarcerat și supus unor torturi de neimaginat pentru a renunța la credința creștină și pentru a se închina idolilor în care credea Dioclețian. Tânărul Gheorghe a fost împuns cu sulița, a fost tras pe roată, a fost îngropat într-o groapă cu var acid și torturat cu pietre, dar niciuna dintre aceste schingiuri nu l-a înfrânt. Credința i-a dat putere să îndure totul, de fiecare dată el se ridica nevătămat și tot mai încrâncenat împotriva asupritorilor săi.

O poveste din acele vremuri spune că, pentru a demonstra tăria credinței sale, Sfântul Gheorghe ar fi înfăptuit un miracol nemaiîntâlnit. El l-ar fi înviat din morți pe un tânăr frate de suferință. Soția împăratului Dioclețian, auzind despre miracolele tânărului comandant creștin a cerut și ea să treacă la creștinism. Cum era de așteptat, Dioclețian nu putea accepta ca împărăteasa Alexandra să îmbrățișeze o religie pe care el vroia să o stârpească pentru totdeauna din imperiu. În acel moment, Dioclețian a dispus uciderea Sf. Gheorghe prin decapitare, la data de 23 aprilie 304.

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul soldaților și al armatei

Un soldat atât de curajos, cunoscut și pentru faptele sale eroice din Țara Sfântă și pentru tăria cu care i-a apărat pe creștini, a rămas adânc întipărit în conștiința credincioșilor. Sfântul Gheorghe este considerat ocrotitorul creștinilor și al tuturor soldaților. Imaginea acestui mucenic viteaz a fost pusă pe steagul de luptă al lui Ștefan cel Mare și apoi chipul său a fost folosit pentru pecetea Mitropoliei Moldovei și a Bucovinei.

Sfântul Gheorghe doborând balaurul este reprezentat pe steagul Moldovei dăruit de Ștefan cel Mare mănăstirii Zografu de pe muntele Athos. Sfântul Gheorghe în amintirea creștinilor În 1222, regele Angliei, Richard Inimă de Leu, l-a ales pe Sfântul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale și al întregii țări. Regele Edward al III-lea a înființat „Ordinul St. George”, iar Crucea Sfântului Gheorghe a devenit steagul Angliei, „Union Jack”. Marele Mucenic Gheorghe este considerat și ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei și Serbiei.

În România, numele Sf. Gheorghe este unul dintre cele mai populare, mai ales sub formele de Gheorghe, George, Georgeta și Geta. Numele său a fost folosit pentru mai multe localități din țară precum Sf. Gheorghe și Sângiorz, dar și pentru unul din brațele Dunării care formează Delta.

Citeste mai mult

ACTUAL

Eminescu, sarbatorit la Torino de copiii care invata limba romana

Publicat

in

Nascuti in Italia, din parinti romani, numerosi copii frecventeaza cursurile scolii Grupului Vatra din Torino, pentru a invata limba romana si dansuri romanesti. Ei invata despre reperele culturale cele mai importante ale Romaniei, iar aniversarea celor 174 de ani de la nasterea lui Eminescu a fost un eveniment pentru care micutii s-au pregatit temeinic. Cei mai mici dintre scolari au memorat strofe din poezia „Somnoroase pasarele” si au descoperit, prin joc, informatii despre marele poet. Grupul Vatra din Torino este cea mai mare scoala de dansuri traditionale romanesti din Diaspora. Toate informatiile aici https://indexstiri.ro/cu-mic-cu-mare-romanii-din-torino-l-au-sarbatorit-pe-eminescu/

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend