Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Europarlamentarul Gabriela Zoană, reacţie dură la declaraţiile lui Iohannis: Minciuna şi manipularea președintelui se văd chiar și de la Bruxelles  

Avatar

Publicat

in

”Președintele Iohannis minte cu bună știință, iar aceasta se numește manipulare politică – atunci când afirmi faptul că Guvernul taie bugetele Administrației Prezidențiale și serviciilor secrete pentru că nu ar mai fi bani de salarii și pensii, deși știi că motivul real al acestor rectificări este că tu, Klaus Iohannis, nu ai reușit să cheltuiești nici măcar banii prevăzuți până în prezent, înseamnă că minți și că prin minciuna ta dorești să adaugi procente electorale partidului al cărui lider de facto ai devenit – PNL”, a declarat europarlamentarul Gabriela Zoană.

”Săptămâna aceasta am fost la Bruxelles, acolo unde am organizat o serie de evenimente cu participarea unor oficiali europeni și primul lucru pe care aceștia au dorit să îl știe a fost cum de în România este posibil ca președintele țării să facă astfel de declarații iresponsabile, vădit neadevărate, iar o parte dintre români să îl creadă și cum este posibil ca președintele României să se comporte ca lider al unui partid din Opoziție. Din păcate, minciunile, manipulările și comportamentul lui Iohannis sunt vizibile, iată, și de la Bruxelles; tot din păcate, încă mai sunt români care se lasă păcăliți de minciunile președintelui și ne întreabă acum în țară dacă mai sunt bani de salarii și pensii.

În condițiile în care avem creștere economică, încasări mai mari la buget, investiții străine în creștere, da, așa cum a asigurat și premierul, sunt bani de salarii și pensii până la finalul anului, așa cum a fot construit bugetul. 

Singurul motiv pentru care președintele amână convocarea CSAT este, cel mai probabil, dorința de mai pune o piedică acestui Guvern, domnia sa făcând parte din Opoziție și asumându-și public acest lucru, cu încălcarea flagrantă a Constituției. La fel de probabil este și faptul că doar o suspendare l-ar mai opri acum pe Iohannis din a-și încălca repetat și intenționat, atribuțiile prezidențiale și de a se mai comporta precum șeful PNL și nu precum un șef de țară”, a conchis Gabriela Zoană.

Președintele Iohannis a declinat solicitarea Guvernului de a convoca urgent CSAT pe tema rectificării bugetelor serviciilor secrete și a anunțat termenul de întrunire a CSAT pentru data de 4 septembrie, întârziind astfel procedurile rectificării bugetare, necesare bunului mers al țării. În același timp, Iohannis participă în acest weekend, pentru a doua oară în aceeași lună, la ședința Biroului Executiv al PNL, încălcându-și astfel atribuțiile și principiul echidistanței politice, așa cum sunt ele stipulate în Constituție.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

OFICIAL – SUA au aprobat Remdesivir ca tratament pentru COVID -19

Avatar

Publicat

in

De

Statele Unite au aprobat oficial Remdesivir ca medicament pentru tratarea Covid-19. Acţiunile Gilead au crescut cu 6%

Acţiunile companiei farmaceutice Gilead Sciences au crescut vineri cu 6%, după ce medicamentul său antiviral Remdesivir a devenit primul şi singurul tratament pentru Covid-19 aprobat oficial în Statele Unite, transmite Reuters.

Aprobarea dată de autoritatea americană de reglementare în domeniul sănătăţii pentru folosirea Remdesivir la tratarea pacienţilor spiralizaţi a avut loc joi, chiar dacă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a afirmat săptămâna trecută că medicamentul nu a avut un efect substanţial asupra duratei de spitalizare a pacienţilor sau asupra şanselor de supravieţuire a acestora, într-un studiu clinic efectuat la nivel global, conform News.ro.

Citește și: Ion Cristoiu TOACĂ conducerea PSD: Care e DIFERENȚA dintre CPN-ul lui Marcel Ciolacu și CEX-ul lui Liviu Dragnea?

Autorizaţia dată de Administraţia pentru Medicamente şi Alimente din SUA (FDA) semnalează încrederea în rezultatele studiului efectuat de Gilead în Statele Unite, care au arătat că medicamentul a redus timpul de recuperare a pacienţilor, a scris un analist al Piper Sandler, Tyler Van Buren, într-o notă adresată clienţilor.

Remdesivir a fost deja disponibil pentru tratarea pacienţilor cu Covid-19 în baza unei autorizaţii pentru utilizarea de urgenţă, acordată de FDA în luna mai, după ce studiul condus de Institutul Naţional pentru Sănătate al SUA a arătat că medicamentul a redus durata spitalizării cu cinci zile.

Medicamentul, administrat intravenos, poate genera vânzări de peste 1 miliard de dolari în trimestrul al doilea al acestui an, la nivelul actual al cazurilor, a arătat Van Buren.

Remdesivir, care va fi comercializat sub brandul Veklury, costă 3.120 de dolari pentru o serie de tratament pentru cinci zile şi 2.340 de dolari pentru achiziţiile guvernamentale, cum ar fi cele ale Departamentului pentru Afacerile Veteranilor.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

AgriMin Oros: Agriculture priorities – family farm, water management

Avatar

Publicat

in

De

Minister of Agriculture and Rural Development Adrian Oros presented, on Sunday, in a press conference, the government program in the field, mentioning among the priorities the family farm and the water management strategy.

“The first priority is the family farm. The accelerated transformation of these small, subsistence farms, almost 800,000 farms, into commercial farms, farms where a family can live decently. This means that we will support the integration of production, we will make redistributive payment of the subsidy per hectare for these farms higher, and we will have credit and guarantee instruments for these farms, and in our opinion, without a family farm, it will be difficult for rural life to exist as we have known and we know it,” Oros said.

Another priority is the consolidation of the small producer and the commercialization of the production.

“The only realistic way is to solve the economic association, namely cooperatives. In the next national strategic program we will finance the activity of cooperatives. (…) Another priority is to strengthen the associative environment and for this we took the first step this year, for the first time, associates and representatives of the associations in Romania can also participate in Brussels in the meetings of the European associative environment. (…) Then we have to correct the trade balance deficit, so we get on the green and try to export processed raw material and not only export subsidized raw materials. What we will do here: we will invest in the collection, storage, stocking and processing of agri-food products. We have allocated 430 million euros,” the minister explained.

He added that another issue is the development of local markets.

“We also want to encourage the association between farmers, associative members and the administrative-territorial units. And in all the counties where we have been we gave the example of Cluj, the concept ‘Product of Cluj’. The county councils and town halls have the obligation and can participate in promoting local producers,” said Adrian Oros.

The Minister also highlighted the importance of ensuring the exchange of generations in agriculture, of vocational and technical education in the field, of ecological agriculture.

“Another very important priority that has stood out a lot this year is this water management strategy. We need to change this paradigm very quickly in which if it rains and we have a very good rainfall regime, we have production, if it doesn’t rain, we have no production. (…) This infrastructure that will serve the water management strategy will be financed from the National Resilience and Economic Recovery Program, with 6.5 billion euros,” Oros showed.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PROMO CAMPANIE

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend