Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Europarlamentarul Carmen Avram: ‘Fermierii au foarte mare dreptate. Modul în care s-a făcut calculul pe reducerea de pesticide nu se bazează, de fapt, pe o evaluare reală. asta pune România într-o situație foarte dificilă’

Publicat

in

Fermierii au foarte mare dreptate. Există această propunere în care apar trei praguri de reducere a pesticidelor şi noi ne încadrăm la reducerea de 35%. Adică această reducere este pentru cei care folosesc sub 70% din media europeană a utilizării de pesticide. Problema este că, iniţial, când a fost publicată directiva, s-a spus că va face Comisia o evaluare a modului în care sunt folosite pesticidele și această evaluare nu a fost realizată. A fost făcută, dar nu direct în ferme, ci în altă zonă. Nu există o evaluare, iar modul în care s-a făcut calculul, acum, pe reducerea de pesticide nu se bazează, de fapt, pe o evaluare reală. Această eroare este în atenția multor state din UE pentru că foarte multe sunt nemulţumite de procentele de reducere alocate.

Avem, de exemplu, pe primul loc la utilizarea pesticidelor, Olanda,  care foloseşte 8,8 kg/ha. România foloseşte 0,6 kg/ha. Olanda va trebui să reducă cu 65%, fapt care o va lăsa cu în jur de 4 kg/h. În timp ce România, cu o reducere de 35%, va rămâne cu 0,4/ha. Este o discriminare şi o aplicare incorectă a acestei reduceri de pesticide. Dacă Olanda ar reduce cu 4,4 kg şi ar rămâne cu aproximativ 4 kg/ha , iar România cu 0,4 kg/ha, am avea o diferenţă de 10 ori mai mare. Între 4 şi 0,4 este o diferenţă imensă. Nu poţi să îi permiţi unui stat să folsosească de 10 ori mai multe pesticide faţă de statul care deja foloseşte printre cele mai puţine pesticide din UE. Este incorect şi asta pune România într-o situație foarte dificilă„, a spus Carmen Avram, potrivit dcnews.ro.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

VIDEO – Pericol la Sala Sporturilor din Arad: Arsenal de luptă descoperit în rucsacul unui tânăr la intrarea la un meci de baschet

Publicat

in

De

Jandarmii au descoperit un adevărat arsenal de luptă în rucsacul unui tânăr care încerca să intre în Sala Sporturilor din Arad la un meci de baschet feminin.

Jandarmii arădeni care asigurau ordinea publică la meciul de baschet feminin între UAV Arad și Rapid București au descoperit un bărbat in vârstă de 21 de ani care încerca să intre în Sala Sporturilor din Arad cu un rucsac în care deținea un întreg arsenal de luptă.

Jandarmii au găsit în rucsac o petardă cu fitil, 3 cutii de materiale pirotehnice, un pumnal de 16 centimetri și un lanț invelit in material textil de un metru lungime.

Tânărul le-a spus jandarmilor că a cumpărat bunurile din București și că le poartă permanent cu el pentru autoapărare.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare, care împreună cu bunurile, vor fi predate IPJ Arad în vederea continuării cercetărilor.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

SUA: Democratul Hakeem Jeffries devine primul afro-american ales liderul unui partid în Congres

Publicat

in

De

Hakeem Jeffries a fost ales miercuri de colegii săi din Partidul Democrat ca lider al acestora în Camera Reprezentanţilor, înlocuind-o pe Nancy Pelosi, transmite AFP.

Hakeem Jeffries devine primul afro-american care va ocupa astfel de responsabilităţi în Congresul american.

Votul de miercuri s-a desfăşurat cu uşile închise, iar Jeffries a fost singurul candidat, potrivit Agerpres.

În vârstă de 52 de ani, el deţine posturi de responsabilitate în statul major al democraţilor începând din 2019.

Alegerea sa marchează un schimb de generaţie semnificativ în Congresul american, Hakeem Jeffries fiind cu 30 de ani mai tânăr decât Nancy Pelosi, preşedinta (‘speaker’) Camerei Reprezentanţilor.

Pelosi a anunţat la mijlocul lunii că renunţă la funcţia de lider al democraţilor în viitoarea Cameră, spunând că vrea să lase locul unei ‘noi generaţii’. Ea va rămâne simplă reprezentată a statului California.

Din ianuarie, Jeffries va conduce tabăra democraţilor într-o Camera a Reprezentanţilor în care aceştia nu vor mai fi majoritari, după ce republicanii au câştigat controlul în urma alegerilor din noiembrie.

Chiar dacă majoritatea lor va fi mai redusă decât se prognoza, republicanii vor dispune de o putere în materie de inspecţie, pe care au promis că o vor folosi pentru o serie de anchete cu privire la felul în care preşedintele Joe Biden a gestionat pandemia sau retragerea trupelor din Afganistan.

Tabăra preşedintelui Biden şi-a asigurat totuşi controlul în Senat.

Lipsit de acum înainte de un Congres pe care l-a controlat total timp de doi ani, partidul preşedintelui democrat nu va mai putea trece mari proiecte legislative, o situaţie în care se va afla însă şi tabăra opusă, republicană.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend