Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Europa pusă pe ‘jar’ de decizia Rusiei de a reduce livrările de gaze! S-ar putea reveni la folosirea cărbunelui pentru obținerea energiei

Publicat

in

După ce Federația Rusă a început să reducă livrările de gaze către occident, țările europene au decis să ia măsuri pentru a nu se confrunta cu o criză energetică pe timpul iernii. Acestea i-au în calcul să ardă mai mult cărbune pentru a face faţă unei eventuale crize, scrie news.ro

Germania, Italia, Austria şi Ţările de Jos au semnalat că centralele pe cărbune ar putea ajuta la trecerea continentului printr-o criză care a dus la creşterea preţurilor gazelor şi a îngreunat eforturile factorilor de decizie politică care trebuie să ia măsuri de combatere a inflaţiei.

Guvernul olandez a declarat luni că va elimina limitarea producţiei la centralele energetice pe cărbune şi va activa prima fază a unui plan de criză energetică.

Danemarca a iniţiat, de asemenea, primul pas al unui plan de urgenţă a gazelor, din cauza incertitudinii livrărilor Rusiei.

Italia s-a apropiat de declararea stării de alertă în sectorul energiei, după ce compania petrolieră Eni a declarat că i s-a comunicat de către compania rusă Gazprom că va primi luni doar o parte din cererea sa de aprovizionare cu gaze.

Germania, care a cunoscut, de asemenea, fluxuri mai scăzute de gaze din Rusia, şi-a anunţat cel mai recent plan de a creşte nivelul de stocare a gazelor şi a declarat că ar putea reporni centralele pe cărbune pe care şi-a propus să le elimine treptat.

”Este dureros, dar este o necesitate absolută în această situaţie să se reducă consumul de gaze”, a declarat ministrul Economiei Robert Habeck, membru al Partidului Verzilor, care a făcut eforturi pentru o renunţare mai rapidă la cărbune, care produce mai multe gaze cu efect de seră.

„Dar dacă nu o facem, atunci riscăm ca depozitele să nu fie suficient de pline la sfârşitul anului spre sezonul de iarnă. Şi atunci suntem şantajabili la nivel politic”, a spus el.

Rusia şi-a reluat luni criticile anterioare conform cărora Europa este doar ea însăşi vinovată, după ce Occidentul a impus sancţiuni ca răspuns la invazia Moscovei asupra Ucrainei, care este o rută de tranzit al gazelor către Europa, precum şi un exportator important de grâu.

Contractul olandez pentru gaze pe termen de o lună, referinţa europeană, se tranzacţiona luni în jurul valorii de 124 de euro pe megawat oră (MWh), în scădere faţă de vârful din acest an de 335 de euro, dar în continuare cu peste 300% faţă de nivelul de acum un an.

Markus Krebber, CEO al celui mai mare producător de energie din Germania, RWE, a declarat că ar putea fi nevoie de trei până la cinci ani până când preţurile energiei ar putea scădea la niveluri mai reduse.

Fluxurile de gaze ruseşti către Germania prin conducta Nord Stream 1, principala rută care aprovizionează cea mai mare economie a Europei, continuau să se desfăşoare luni la aproximativ 40% din capacitate, deşi au crescut de la începutul săptămânii trecute.

Ucraina a declarat că conductele sale ar putea ajuta la umplerea oricărui gol în aprovizionarea prin Nord Stream 1.

Moscova a declarat anterior că nu poate pompa mai mult prin conductele pe care Ucraina nu le-a închis deja.

Eni şi compania germană Uniper s-au numărat printre companiile europene care au declarat că primesc volume mai mici de gaze ruseşti decât cele contractate, deşi depozitele de gaze ale Europei încă se umplu – deşi mai lent. Luni, depozitele erau pline în proporţie de aproximativ 54%, faţă de obiectivul Uniunii Europene de 80% până în octombrie şi 90% până în noiembrie.

Ministerul german al Economiei a declarat că repornirea centralelor electrice pe cărbune ar putea adăuga o capacitate de până la 10 gigawaţi în cazul în care aprovizionarea cu gaze atinge niveluri critice, scrie news.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

CSM Oradea s-a calificat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la polo pe apă masculin

Publicat

in

De

CSM Oradea s-a calificat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la polo pe apă masculin, după ce a întrecut formaţia turcă Galatasaray Istanbul cu scorul de 12-8 (4-2, 2-2, 3-0, 3-4), sâmbătă, într-un meci din Grupa preliminară B a competiţiei, găzduită de Bazinul Olimpic ”Ioan Alexandrescu” din Oradea.

Vicecampioana României, după 12-3 cu ASA Tel Aviv, a câştigat în faţa principalei contracandidate la calificare, potrivit Agerpres.

Mateja Asanovic, Istvan-Janos Szabo, Vlad Dragomirescu şi Levente Vancsik au marcat câte două goluri pentru orădeni, iar Tiberiu Negrean, Mihnea Gheorghe, Flavius Nichita Ilisie şi Silvian Colodrovschi.

Pentru Galatasaray au înscris Selcuk Can Caner (2), Fatih Acar, românul Viktor Kovats, Engin Ege Colak, Marko Krstic, Oguz Berke Senemoglu şi Osman Selim Gulenc.

În celălalt meci al grupei, RN Savona (Italia) a dispus de ASA Tel Aviv cu 24-8.

În clasament, RN Savona şi CSM Oradea au câte şase puncte, urmate de Galatasaray şi ASA Tel Aviv, fără vreun punct.

Primele două clasate se vor califica în faza următoare a competiţiei, iar restul vor evolua în EuroCup.

Duminică sunt programate ultimele două partide, Galatasaray – ASA Tel Aviv (10:00) şi CSM Oradea – RN Savona (11:30).

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Tenis de masă: Echipa masculină a României a pierdut în faţa Ungariei la Mondialele de la Chengdu

Publicat

in

De

Echipa masculină a României a fost învinsă de Ungaria cu scorul de 3-2, sâmbătă, în primul său meci din Grupa a 3-a a Campionatelor Mondiale de tenis de masă pe echipe de la Chengdu (China).

Ovidiu Ionescu a adus ambele puncte ale tricolorilor, 3-1 (11-5, 11-8, 7-11, 11-4) cu Bence Majoros şi 3-1 (7-11, 11-2, 11-8, 11-8) cu Adam Szudi, conform Agerpres.

Hunor Szocs a pierdut ambele partide susţinute, 2-3 (11-9, 11-9, 11-13, 6-11, 4-11) cu Adam Szudi şi 0-3 (8-11, 6-11, 8-11) cu Majoros, iar Eduard

Ionescu a fost învins de Tamas Lakatos cu 3-1 (5-11, 11-6, 11-6, 11-3).

În alt meci, Hong Kong a dispus cu 3-2 de Iran.

Duminică, România va întâlni Japonia (11:00, ora României).

Echipele care termină pe prima poziţie în fiecare grupă vor fi extrase în poziţiile capilor de serie pe tabloul principal, echipa clasată pe locul doi va fi extrasă aleatoriu împotriva unei câştigătoare de grupă sau în poziţia de cap de serie neocupată, iar locurile suplimentare vor fi ocupate de cele mai bine clasate echipe de pe locul trei.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend