Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Europa, în stare critică din cauza COVID-19. OMS: Secțiile ATI ar pute ajunge la limită. Tratamentele cu remdesivir și interferon, au puțin sau niciun efect în reducerea mortalității

Avatar

Publicat

in

Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, trage semnalul de alarmă cu privire la faptul că mai multe orașe europene se confruntă cu o creștere mare a numărului pacienților COVID-19 care au nevoie de îngrijiri în unitățile spitalicești de terapie intensivă, care în săptămânile următoare ar putea ajunge la limita capacității.

”Săptămâna trecută, numărul cazurilor (de COVID-19) a fost de trei ori mai mare decât în timpul primului vârf în luna martie”, remarcă acesta.

În privinţa terapiilor, Tedros a menţionat că dexametazona este deocamdată singurul tratament care şi-a dovedit eficacitatea în cazurile grave de COVID-19, declaraţie ce survine la scurt timp după ce OMS a anunţat rezultate sub aşteptări pentru patru terapii testate la nivel mondial în cadrul studiului denumit ”Solidaritate”.

”În iunie am anunţat că întrerupem studiile cu hidroxiclorochină, în iulie am informat că nu vom folosi mai mulţi pacienţi pentru probele cu lopinavir/ritonavir, iar acum rezultatele preliminare arată că alte două medicamente în teste, remdesivir şi interferon, au puţin sau niciun efect în reducerea mortalităţii provocate de COVID-19”, a precizat directorul general al OMS.

Dar el a adăugat că studiul ”Solidaritate” va continua, pentru testele clinice desfăşurate în cadrul acestuia urmând să fie recrutaţi lunar circa 2.000 de pacienţi, semnalând că ar putea fi testate de asemenea tratamente cu anticorpi monoclonali sau alte medicamente antivirale.

La rândul ei, directoarea tehnică a OMS pentru COVID-19, Maria Van Kerkhove, a estimat că, deşi creşterea cazurilor şi a spitalizărilor în Europa sunt preocupante, ”nu suntem în aceeaşi situaţie ca în urmă cu şase luni, întrucât acum ştim mai multe despre această boală”. ”A crescut capacitatea de diagnostic, lucrătorii sanitari sunt mai antrenaţi şi mai experimentaţi, şi există o conştientizare publică a ceea ce trebuie făcut pentru a ne proteja, aşadar trebuie să reunim toate acestea pentru a contribui la controlul pandemiei”, a explicat ea, conform agerpres.ro.

Citește și:

Scenariu-bombă lansat în spațiul public: Dominic Fritz se pregătește să fie următorul Klaus Iohannis?

Proiectul a fost adoptat! Vești importante pentru toți șoferii

Vouchere pentru milioane de români! Cine sunt beneficiarii și când veți intra în posesia lor

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

Nelu Tătaru, despre reintroducerea stării de urgență: Starea de urgență este apanajul președintelui. Noi avem o abordare locală

Avatar

Publicat

in

De

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a explicat vineri seară de ce rata mortalităţii este atât de mare în România. Declaraţia vine după ce ultima raportare a Centrului European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor a arătat că România este a doua ţară din Europa la mortalitatea covid. 

,,Suntem pe locul 15 în contextul întregii perioade de pandemie. Mortalitatea este dată de cazurile grave, cazurile cu comorbidități, după îndelungă suferință și luptă cu boala în Terapiile Intensive. Există patologii concomitente, există patologii decompensate în aceste 7 luni și există în același timp și resurse limitate în această boală. Discutăm de o boală efectivă dată de SARS-CoV-2, dar vorbim și de o mortalitate dată de decompensările bolilor cronice.

Dacă v-ați uitat în raportările noastre, sunt tocmai aceste decompensări ale acestor boli cronice.

Raportăm efectiv la tot ce înseamnă comorbidități. Noi am văzut și celelalte raportări. Spre exemplu, sunt țări care dau acele raportări doar pentru persoanele raportate de SARS-CoV-2, fără comorbidități sau decompensarea acestor comorbidități. Noi am decis să raportăm toate decesele care au avut, odată SARS-CoV-2, dar și decompensările patologiilor prin prezenta virusului, decesele fiind din aceste cauze”,  a declarat Nelu Tătaru, vineri seară.

Deşi România a ajuns să depășească 5.000 de cazuri zilnice de coronavirus și aproape 100 de decese,  autoritățile nu au de gând să reimpună starea de urgență. Totuși, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat, vineri seara, că decretarea stării de urgență, așa cum a mai fost în primăvară, timp de două luni, o poate lua președintele Klaus Iohannis, nu Guvernul.

„Starea de urgență este apanajul președintelui. Noi avem o abordare locală. Adaptăm numărul de paturi, pentru a avea și anumite rezerve. Noi sperăm să nu ajungem la folosirea acelor paturi.”, a precizat Nelu Tătaru.

Vezi și:Vești importante! Iată cum puteți intra în posesia acestui tip de pensie

Studiu cutremurător! Ce categorie de pacienți riscă fie afectați pentru o perioadă lungă de timp de COVID-19

EXCLUSIV Ascensiune pe bază de familie în Guvernul Orban! În doar câteva luni, de la firmele mamei, a ajuns la Ministerul Muncii, candidat la Primărie, iar acum la Camera Deputaților!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Sfaturi pentru români! Care sunt simptomele uşoare de COVID-19- Iată când poţi sta acasă şi când trebuie să mergi la spital

Avatar

Publicat

in

De

Pacienţii asimptomatici sau cu forme uşoare de COVID-19 vor fi monitorizaţi şi trataţi de medicii de familie. Medicul Virgil Musta, şeful Clinicii de Infecţioase de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara, a explicat la Digi24 ce însemană simptome uşoare şi când este momentul în care pacienţii trebuie să meargă la spital.

Pacienţii care au durere de gât, tuse care nu e intensă, scaune diareice, lipsa gustului, a mirosului, acestea sunt forme uşoare când pacienţii pot rămâne acasă.

Dacă au semne de infecţie de căi respiratorii, lipsă de aer, tuse intensă, febră, acestea recomandă internarea sau prezentarea la evaluare pentru a se lua decizii de internare sau de rămânere la domiciliu, în funcţie şi de locurile în spital”, a spus Musta.

Medicul a precizat şi după cât timp de simptome uşoare, dar persistente, ar trebui pacienţii să meargă la spital, arată digi24.ro.

„La acest virus, în 5 – 7 zile starea se înrăutăţeşte, simptomele devin mai grave, atunci trebuie să sune la 112 ca să se interneze.   Dacă durează peste o săptămână este bine să se prezinte pentru evaluare pentru a analiza sindromul inflamator sau de coagulare şi să primească recomandări. Evaluarea se face într-o singură zi, când se fac investigaţii biologice conform unui protocol, investigaţii imagistice. Pacientul poate fi trimis acasă sau, dacă se consideră că este cazul, să fie internat într-un spital nivel 1 sau spital suport.

Citește și:

Studiu cutremurător! Ce categorie de pacienți riscă fie afectați pentru o perioadă lungă de timp de COVID-19

EXCLUSIV Ascensiune pe bază de familie în Guvernul Orban! În doar câteva luni, de la firmele mamei, a ajuns la Ministerul Muncii, candidat la Primărie, iar acum la Camera Deputaților!

Uluitor! Din ce fac bani generalii Silviu Predoiu, Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Petre Tobă

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PROMO CAMPANIE

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend