Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Europa a aprobat producția vaccinului Johnson & Johnson la o fabrică din Italia, în contextul problemelor de livrare

Publicat

in

Agenția Europeană a Medicamentului a spus vineri că a aprobat producția vaccinului anti-Covid Johnson & Johnson la o nouă fabrică din Italia, pentru a accelera aprovizionarea Uniunii Europene cu cu acest ser, relatează Reuters.

Fabrica italiană, situată în Anagni și operată de corporația cu baza în SUA Catalent, va ajuta la umplerea flacoanelor și la ambalarea vaccinului dezvoltat de J&J, a declarat Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA).

Guvernele UE au cerut Johnson & Johnson cel puțin din ianuarie să utilizeze fabrica italiană pentru îmbutelierea vaccinurilor J&J produse în Europa, arată documentele interne ale UE.

Dar cererea pentru aprobarea fabricii italiene a fost depusă abia săptămâna trecută, pe 18 iunie, a declarat EMA pentru Reuters.

Conform contractului de aprovizionare al UE, J&J a fost de acord să efectueze așa-numitul fill & finish la sediile sale din Statele Unite, cel puțin în primele luni de la debutul vaccinării, chiar dacă acest lucru însemna un transfer transatlantic dublu pentru dozele produse în Europa.

Johnson & Johnson are o fabrică de vaccinuri în Leiden, în Olanda, operată de unitatea sa Janssen.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că executivul UE a salutat aprobarea fabricii italiene, deoarece ar putea ajuta la accelerarea producției și a vaccinărilor. Dar a refuzat să comenteze momentul aplicării.

J&J s-a angajat să livreze anul acesta blocului comunitar 200 de milioane de doze, dintre care 55 de milioane erau așteptate până la sfârșitul lunii iunie, dar până acum a livrat mai puțin de 15 milioane de doze către bloc.

Compania americană este, de asemenea, așteptată să livreze doar 7 milioane de doze în iulie către UE, a arătat un document al Comisiei UE împărtășit joi liderilor UE.

Nu este clar câte doze produce fabrica J&J din Leiden. Compania a refuzat în repetate rânduri să răspundă la întrebări cu privire la existența unor probleme de producție acolo.

EMA a declarat vineri că recomandarea sa de a permite producția la sediul italian nu are nevoie de aprobarea formală din partea Comisiei Europene, iar instalația poate deveni operațională imediat.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

VIDEO Un actor a fost găsit mort, după ce casa i-a luat foc, imediat după ziua sa de naștere

Publicat

in

De

Este doliu în lumea actorilor, după ce Cornel Nicoară a fost găsit mort! Fostul director al Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț a fost găsit decedat joi dimineaţă, în apartamentul său. Împrejurările în care s-a produs moartea și modul în care a fost descoperit trupul neînsuflețit sunt de-a dreptul bizare, notează româniatv.net.

Cornel Nicoară a murit la 83 de ani, vârstă împlinită cu doar o zi înainte de deces. Tragicul eveniment a fost descoperit pompierii nemțeni, care au fost chemați să stingă un incendiu izbucnit în apartamentul fostului director al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. Salvatorii transmit că nu incendiul i-a provocat decesul.

„In aceasta dimineata, soarele vieţii a apus pentru o fiinţă atât de dragă nouă, Cornel Nicoara.

In acest univers al tristeţii ne rămân stelele amintirilor, care să ne aline durerea. Daca ar trebui sa descriem in cuvinte viata sa si cum a influentat oamenii din jurul domniei sale epopeea ar fi metoda potrivita dar in aceste momente pana a devenit foarte grea si doar gandurile marelui Adrian Paunescu pot contura durerea din sufletele noastre :

” Murim săraci, murim umili,

Din moftul unor imbecili

Și este vai și-amar de noi.

Nu mai există nici valori,

Nu se mai nasc nemuritori,

Există bani și-atîta tot,

Să fim maimuțe-n carnaval,

Maimuța n-are ideal,

Maimuța are numai bot.

Sunt puse țările la zid,

Democrația e un vid,

„Sub echilibrul pururi frînt,

Se-aruncă-n lume maladii,

Popoarele spre-a se rări,

Că-s prea mulți oameni pe pămînt.”

Dumnezeu sa il aseze in loc luminat si vegheze si sa ne indrume in continuare de acolo sus dintre stele. Odihnească-se în pace!” – este mesajul care apare pe pagina lui de Facebook

Când pompierii au ajuns la fața locului, actorul era decedat, iar în casă ardea mocnit un dulap. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei candele lăsate nesupravegheate.

Sursa citată menționaează că fostul director al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț suferea de mai multe boli cronice.

Cornel Nicoară s-a născut la Câmpia Turzii, în județul Cluj, pe 20 octombrie 1938. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (I. A. T. C.) în anul 1965. Din 1965, de la absolvire, și până la pensionare (2006) a activat numai la Teatrul Tineretului.

Actorul rămâne în amintirea oamenilor pentru o mulțime de personaje jucate pe scena teatrului din Piatra Neamț. Dintre acestea amintim: Ştefan cel Mare din „Apus de Soare”; Wangel din „Femeia mării”, de Henrik Ibsen; Nero în „Britanicus” al lui Jean Racine; Moşul din „Matca” lui Marin Sorescu; Falstaff din „Nevestele vesele din Windsor”, de Sheakespeare; Jupiter din „Muştele”, de Jean Paul Sartre; Noe în „Arca bunei speranţe” a lui I. D. Sîrbu; Caţavencu în „O scrisoare pierdută”, de Caragiale; Lear în „Regele Lear”, de William Shakespeare.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO | Dan Barna dezvăluie primul contact cu premierul desemnat: Ciucă a trimis USR la plimbare

Publicat

in

De

Dan Barna, vicepreședinte USR, dezvăluie că Dacian Cioloș a avut o primă discuție cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă. Lui Cioloș i s-a transmis mai mult sau mai puțin direct că nu se va negocia cu USR pentru intrarea la guvernare.

„Noi suntem disponibili să refacem coaliția, suntem gata să ne așezăm la masă, președintele partidului așteaptă acest telefon. Chiar a inițiat convorbirile respective, și cu președintele PNL, și cu premierul desemnat”, a afirmat Dan Barna, la Europa FM.

Întrebat ce mesaj a transmis Nicolae Ciucă pentru Dacian Cioloș, Dan Barna a răspuns: „A spus că discuțiile vor continua în cheie politică, cu partidele. A fost poziția exprimată de premierul desemnat. Tot ceea ce pot să vă confirm este că până în acest moment nu există nici din partea premierului desemnat – din partea PNL ne-am lămurit deja – vreo solicitare de dialog sau de negociere pe acest subiect. Coroborând cu declarațiile președintelui PNL, că se merge cu un guvern minoritar și că și-a obținut sprijinul politic, are o majoritate, evident a fost făcută cu PSD.”

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend