Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Eugen Tomac, președintele PMP: ‘Rusia s-a transformat peste noapte într-un mare Gulag’

Publicat

in

Eugen Tomac, președintele PMP, a declarat, pe pagina sa de Facebook, faptul că Rusia „s-a transformat peste noapte într-un mare Gulag”. De asemenea, europarlamentarul de origine ucraineană susține că Vladimir Putin nu ar fi luat în calcul eșecul acestei „operațiuni militare speciale”.

„Rusia a fost transformată în Gulag

Putin și lacheii din jurul său, inspirați de scenarii militare sovietice, au crezut că pot ocupa Ucraina în 48 de ore.

Nu au luat în calcul niciodată eșecul acestei “operațiuni militare speciale”.

Odată cu eșuarea planului diabolic, au început să se resimtă instant efectele sancțiunilor fără precedent.

Rusia nu mai poate scoate bani și nici primi din afara sa. Decuplarea de la sistemul SWIFT a paralizat economia rusă printr-un click. Rusia nu-și poate folosi nici rezervele sale valutare constând în 630 miliarde de dolari.

Marile companii occidentale care investiseră în Rusia și-au sistat activitatea, asta însemnând concedieri masive și prăbușirea fulger a economiei.

Putin a închis și toate instituțiile media care activau neîntrerupt în Rusia de 30 de ani. Postul de radio “Ecoul Moscovei” fiind una dintre cele mai populare entități media rusești a fost desființată, la fel și alte cincisprezece instituții de presă, televiziuni, radiouri sau publicații care au spus că invadarea Ucrainei este o agresiune și ceea ce se întâmplă acolo război, nu operațiune militară cum a cerut Kremlinul.

La această oră, practic Rusia este complet izolată de lumea liberă, cetățenii săi nu au voie să spună public că în Ucraina este război pentru că riscă să fie condamnați la 15 ani de închisoare.

Pe acest fundal al prăbușirii economice și lichidării definitive a libertății de exprimare, practic Rusia s-a transformat peste noapte într-un mare Gulag.

Oare până când?”, a declarat Eugen Tomac pe Facebook.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

VIDEO SuperLiga: CFR Cluj învinge Petrolul Ploiești cu un gol marcat în prelungiri

Publicat

in

De

Dan Petrescu a rămas pe banca echipei CFR Cluj, dar jocul campioanei en-titre a României suferă în continuare. Ardelenii s-au impus împotriva celor de la Petrolul Ploiești, scor 1-0, în etapa cu numărul 12 din SuperLiga.

Dan PetrescuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Unicul gol al meciului de la Mediaș a fost marcat de Manea, în minutul 90+1.

Grație acestui succes, CFR a acumulat 21 de puncte și se află pe locul 4 (golaveraj 17-9 și două meciuri mai puțin disputate). De cealaltă parte, Petrolul ocupă locul 6 (17 puncte, golaveraj 11-13).

Au evoluat echipele:

CFR Cluj: Scuffet – Braun (Manea ’59), Kolinger, Yuri, Camora – Boateng, Muhar, Deac (Buş ’59) – Yeboah (Petrila ’60), Malele (Mistrati ’83), Birligea (Roger ’73). Antrenor: Dan Petrescu

Petrolul Ploieşti: Vâlceanu – Meijers, Tamaş, Mathaus – Pashov, Dumitriu (Cebotaru ’88), Seto, Jair (Tucaliuc ’89), Ţicu – Irobiso (Ivanovski ’84), Grozav (Cioiu ’78). Antrenor: Nicolae Constantin.

Rezumatul partidei dintre CFR Cluj și Petrolul Ploiești

*sursă video: Orange Sport

​SuperLiga, programul etapei a 12-a

CSU Craiova vs FC Voluntari 1-1

CS Mioveni vs U Craiova 1948 2-2

CFR Cluj vs Petrolul Ploieşti 1-0

FC Hermannstadt vs Sepsi Sfântu Gheorghe / duminică, 13:00

Farul Constanţa vs UTA Arad / duminică, 18:30

FCSB vs FC Arges / duminică, 21:30

FC Botosani vs Universitatea Cluj / luni, 18:00

Chindia Târgovişte vs Rapid București / luni, 21:00.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Imagini spectaculoase cu Marius Şumudică, după victoria lui Al Raed în campionatul Arabiei Saudite / Video

Publicat

in

De

Formaţia Al Raed, antrenată de Marius Şumudică, a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Al Adalh, în etapa a cincea a campionatului din Arabia Saudită.

Pentru Al Raed au marcat El Berkaoui (63) şi Tavares (71), iar pentru oaspeţi a înscris Palacios (35).

La Al Raed, portarul Silviu Lung a fost integralist, iar Alexandru Mitriţă a evoluat până în minutul 90+1.

În clasament, Al Raed este pe locul 6, cu 9 puncte, iar Al Adalh este pe 15, cu un punct. La finalul meciului, Şumudică a dansat de bucurie.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend