Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Eugen Tomac atrage atenția asupra situației românilor din Serbia după o vizită în Valea Timocului

Publicat

in

Europarlamentarul Eugen Tomac a efectuat o vizită în Valea Timocului, regiune di estul Serbiei locuită de etnici români. Acesta a atras atenția asupra situației minorității române din Serbia și a anuțat că va solicita efectuarea unei vizite oficiale de lucru în cel mai scurt timp, atât la Belgrad, cât și în Valea Timocului a unei delegații a Parlamentului European, pentru a evalua situația drepturilor minorităților din Serbia.

„Am răspuns cu multă plăcere invitației de a participa, ieri, la două evenimente ale comunității românești din Serbia de răsărit.

În urmă cu aproape 10 ani, această regiune a suscitat discuții aprinse în Consiliul European, iar liderii europeni trebuiau să decidă dacă Serbia avea să devină stat candidat la UE.

România a condiționat atunci parcursul european al Serbiei de semnarea protocolului bilateral privind protecția minorităților naționale. Deși documentul a fost semnat, acesta nu este respectat.

De-a lungul anilor, am fost de multe ori în Serbia și tot de atâtea ori am atenționat autoritățile din ambele state cu privire la încălcarea drepturilor minorităților.

Astăzi sunt din nou aici pentru a observa, la fața locului, cum stau lucrurile în realitate în comunitatea românească din Valea Timocului. Apoi, le voi explica colegilor din Parlamentul European de la Bruxelles, dar și, oficial, Comisiei Europene, de ce negocierile în relația cu Belgradul trebuie tratate cu mult mai multă seriozitate în ceea ce privește drepturile minorităților naționale.

Prima acțiune la care am participat a fost inaugurarea unui birou pentru comunitatea românească (a se citi corect: românească, nu vlahă) a Consiliului național al minorității naționale române (CNMNR) în orașul Kucevo din districtul Braničevo. Cu acest prilej, am discutat, alături de domnul Daniel Magdu, președinte CNMNR din Serbia, cu profesori, antreprenori și alte categorii sociale provenite din rândul minorității românești despre preocupările și așteptările lor. Românii de aici au aceleași revendicări de ani de zile: educație în limba română, recunoașterea cultului ortodox român și, bineînțeles, sprijin pentru crearea de instituții media în limba română.

Am constatat cu satisfacție că identitatea culturală autentică a românilor din această regiune este puternic legată de tradiții; port, cântec și dans popular, pe care le transmit din generație în generație cu foarte multă grijă. Această realitate poate fi descoperită la Festivalul “Joc Românesc”, desfășurat în comuna Jitcovița (Žitkovica), eveniment organizat în fiecare an, din 2007 până în prezent, sub coordonarea lui Ivica Glișici, preşedintele Forumului European pentru Istorie şi Cultură, filiala Serbia. Deși este cel mai mare eveniment cultural al românilor din această regiune, niciun oficial local, regional sau național nu a participat. Singurul aspect care merită apreciat este faptul că pentru prima dată, ediția din acest an a fost organizată cu sprijinul Consiliului național al minorității naționale române din Serbia.

Am plecat din Serbia cu ferma convingere că este absolut necesar să readuc în atenția oficialilor europeni, dar și a decidenților statului român situația românilor din Serbia. Această problematică nu mai poate fi tratată doar ca o chestiune sensibilă. Pentru rezultate concrete, este nevoie de acțiune imediată și hotărâtă.

În calitate de membru al Delegației la Comisia parlamentară de asociere Uniunea Europeană – Serbia, voi solicita efectuarea unei vizite oficiale de lucru în cel mai scurt timp, atât la Belgrad, cât și în Valea Timocului a unei delegații a Parlamentului European, pentru a evalua situația drepturilor minorităților din Serbia.

Consider, fără îndoială, că Serbia trebuie să devină stat membru al UE și este necesar să o susținem în acest proces. În același timp, Belgradul are obligația să creeze toate condițiile necesare pentru ca fiecare minoritate națională să se simtă protejată și respectată, iar eu voi veghea ca acest lucru să se întâmple.”, apostat Eugen Tomac pe pagina sa de socializare

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Nemții vor avea viață grea: Olaf Scholz, viitorul cancelar, vrea vaccinarea obligatorie

Publicat

in

De

Viitorul cancelar german, Olaf Scholz, a declarat, marţi, că este în favoarea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19 pentru a opri focarul de infecţii în ţara sa, relatează AFP.

Olaf Scholz ”a afirmat că a înţeles că există dezbateri pe acest subiect în Bundestag la care participă toate partidele”, potrivit unor surse apropiate viitorului cancelar social-democrat, scrie agerpres.ro.

Succesorul Angelei Merkel ”şi-a semnalat simpatia pentru o astfel de reglementare” marţi, în cursul unei reuniuni între Merkel, succesorul acesteia şi liderii celor 16 landuri ale Germaniei, care ar putea duce la o înăsprire a restricţiilor anti-Covid, au precizat sursele citate.

Închiderea barurilor şi a cluburilor sunt luate în considerare, potrivit presei germane.

Germania a exclus până acum varianta radicală de impunere a vaccinării, aşa cum a procedat statul vecin Austria.

Obligaţia de vaccinare a fost decisă recent pentru personalul din căminele de bătrâni şi spitale, precum şi pentru soldaţii din Bundeswehr (armata) şi ar urma să intre în vigoare în curând.

Dar situaţia sanitară rămâne foarte tensionată marţi, cu o rată de incidenţă de 452,2 la 100.000 de locuitori.

Campania de vaccinare a dus până acum la vaccinarea completă a aproximativ 57 de milioane de persoane (68,5%).

Vaccinarea obligatorie, respinsă mult timp de majoritatea germanilor, este de acum cerută de aproape două treimi dintre ei (64%), potrivit unui sondaj recent realizat de RTL şi ntv.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Parlamentul german se va pronunţa asupra unei legi care impune vaccinarea împotriva COVID-19

Publicat

in

De

Parlamentul german se va pronunţa până la sfârşitul anului asupra unei legi care impune vaccinarea împotriva COVID-19 a întregii populaţii pentru a opri focarul de infecţii, a anunţat marţi viitorul cancelar Olaf Scholz, relatează AFP.

”Propunerea mea este ca (…) deputaţii să facă o propunere Parlamentului” privind vaccinarea obligatorie, a indicat într-un interviu pentru canalul Bild TV social-democratul care urmează să preia conducerea guvernului, precizând că acest text ar trebui să fie prezentat în acest an pentru a intra în vigoare în februarie sau martie.

Germania a exclus până acum varianta radicală de impunere a vaccinării, aşa cum a procedat vecinul austriac.

Dar dezbaterea pe această temă a luat amploare în ultimele săptămâni, în timp ce ţara este puternic lovită de un nou val de contaminări, potrivit Agerpres.ro.

Obligaţia de vaccinare a fost decisă recent pentru personalul din căminele de bătrâni şi spitale, precum şi pentru soldaţii din Bundeswehr (armata) şi ar urma să intre în vigoare în curând.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend