Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

ESG pentru instituțiile financiare: Noutăți privind raportarea și oportunități de finanțări sustenabile oferite de Taxonomia UE

Publicat

in

Accelerarea tranziției către energia verde și activități durabile a devenit mai necesară ca niciodată, fiind una dintre soluțiile pentru reducerea dependenței Europei de importurile de combustibili fosili din Rusia, mai ales ca urmare a războiului din Ucraina. Instituțiile financiare au un rol foarte important în facilitarea acestei tranziții prin finanțarea proiectelor în domeniu, dar în același timp sunt supuse unui număr extins de presiuni și cerințe de raportare.

Ana-Maria Butucaru, Andreea Topuzu, Rebeca Toader Foto: PwC România

Noutăți în materie de raportare

De la publicarea Directivei Europene de Raportare de Sustenabilitate (CSRD) în aprilie 2021, Parlamentul European și Consiliul UE au lucrat la o serie de amendamente, iar ultimele luni au fost marcate de negocieri între Parlament, Consiliu și Comisie cu privire la termenele de raportare, scopul de aplicare și necesitatea unui audit extern. Obiectivul este de a ajunge la un consens cu privire la forma finală a Directivei până în iunie 2022. EFRAG a publicat la începutul acestui an un draft al standardelor europene de raportare non-financiară, care la momentul proezent se afla in consultare publica, iar International Sustainability Standards Board (ISSB), organism sub egida IFRS, a publicat la sfârșitul lunii martie două propuneri pentru standardele internaționale de raportare non-financiară generale și climatice.

Considerăm că aceasta este o etapă esențială în consecvența și consistența raportării informațiilor non-financiare. Standardele vor stimula transparența și vor permite investitorilor să ia decizii mai bine informate.

Articol semnat de Ana-Maria Butucaru, Partener Servicii Financiare PwC România, Andreea Topuzu, Senior Manager PwC România și Rebeca Toader, Senior Associate PwC România

Citește mai multe pe Blogul PwC România. ​

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Unul din cei mai cunoscuți fermieri din România a explodat: Chesnoiu nu trebuia să își dea demisia

Publicat

in

De

Fermierii din România se revoltă după ce ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a demisionat ca gest de onoare după ce DNA a cerut ridicarea imunității parlamentare pentru a fi cercetat într-un dosar ce vivează mai multe concursuri de angajare.

În emisiunea ”Agricultura la Raport”, unul dintre cei mai cunoscuți fermieri din România, Dimitrie Muscă, s-a exprimat cu privire la demisia ministrului Chesnoiu.

”După părerea mea, este ca un sabotaj. (…) Și DNA-ul trebuia să vadă că este îceputul campaniei de recoltare la grâu și cerealele de toamnă. Nu avea voie să se întâmple treaba asta, iar domnul ministru nu trebuia să facă acest gest, trebuia să meargă să discute cu premierul. Dacă este nevinovat, și tind să cred că este nevinovat, prin prisma faptului că s-a pus la dispoziție pentru a fi cercetat. Mânie-poimâine o să vină toți traderii și o să scoată cerealele din țară, nu ne rămâne nici grâu de pâine. Este un sabotaj pe toate liniile. (…) N-a fost cel mai rău ministru, a fost destul de apreciat de către oameni, intenții bune a avut. (…) Premierul nu ar fi trebuit să accepte demisia sub nicio formă, eventual să o amâne până se termină campania”, a spus Dimitrie Muscă în direct la AGRO TV.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Atac armat la Oslo: Suspectul arestat este un norvegian de origine iraniană (poliția)

Publicat

in

De

Presupusul atacator care a ucis două persoane și a rănit alte 21, dintre care 10 grav, în cursul nopții, în centrul orașului Oslo, este un norvegian de origine iraniană, a anunțat sâmbătă poliția norvegiană, potrivit AFP.

Aatac armat in OsloFoto: captura tv

Suspectul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, era cunoscut de serviciile de informații interne, care sunt responsabile și de combaterea terorismului, a declarat Christian Hatlo, oficial al poliției din Oslo, într-o conferință de presă.

De asemenea, a avut de-a face cu poliția pentru acuzații minore, cum ar fi portul unui cuțit și o condamnare pentru posesie de droguri.

Împuşcăturile s-au produs în jurul orei locale 01:00 (23:00GMT) în trei locuri apropiate din centrul capitalei norvegiene: clubul gay London Pub, clubul de jazz Herr Nilsen şi un punct de vânzare pentru mâncare la pachet. Nu a fost imediat clar care a fost motivul atacului.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend