Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Eșec răsunător al gigantului Alphabet: Spectaculosul proiect Loon a murit

Avatar

Publicat

in

Alphabet In., grupul care deţine Google, a anunţat vineri că va închide Loon, un proiect intens mediatizat ce vizează furnizarea de servicii de internet wireless prin intermediul unor baloane care plutesc în stratosferă, din cauza lipsei de viabilitate comercială, informează AFP.

Citește și: Judecătorii CCR explică de ce nu pot crește pensiile cu 40%: victorie de etapă a Guvernului/ MOTIVARE

Proiectul Loon avea obiectivul de a instala în stratosferă o reţea de baloane pentru a dezvolta accesul la internet în zonele slab deservite sau izolate.

Loon făcea parte din “moonshot factory”, sau “Proiectul X”, demarat în 2010 de compania Google.

Anunţând această “decizie dificilă” într-un mesaj publicat pe blogul companiei, Astro Teller, coordonatorul “Proiectului X”, a spus că “din păcate, în pofida realizărilor tehnice revoluţionare ale echipei noastre pe parcursul ultimilor nouă ani (…), drumul spre viabilitate comercială s-a dovedit mult prea lung şi mai riscant decât prevăzusem”.

Proiectul Loon a fost testat în Puerto Rico după uraganul Maria din 2017, dar şi după un puternic cutremur de pământ în Peru. Anul trecut, administratorii săi au anunţat un parteneriat cu gigantul american din domeniul telecomunicaţiilor AT&T pentru mentenanţa serviciilor de telecomunicaţii mobile în cazul producerii unor catastrofe similare. Ei au lansat şi un serviciu comercial pilot în Kenya, declarând cu acea ocazie că “o nouă eră în domeniul comunicaţiilor stratosferice a început”.

Totuşi, compania nu a reuşit să obţină “costuri suficient de joase pentru a construi un proiect durabil pe termen lung”, a declarat vineri CEO-ul Loon, Alastair Westgarth.

Operaţiunile se vor opri “în lunile următoare”, în speranţa că angajaţii Loon vor fi redistribuiţi în cadrul grupului Alphabet, au precizat reprezentanţii săi.

Grupul a anunţat un fond de 10 milioane de dolari “pentru a susţine organizaţiile non-profit şi companiile axate pe conectivitate, internet, antreprenoriat şi educaţie în Kenya”, unde mass-media locale s-au declarat îngrijorate de perspectiva ca planurile Telkom, partenerul proiectului Loon în această ţară, să ajungă de acum “într-o situaţie de incertitudine”.

Baloanele uriaşe din plastic transparent folosite în cadrul proiectului Loon sunt alimentate cu panouri solare şi navighează în stratosferă graţie unor sisteme de inteligenţă artificială care le permit să ajungă în zonele greu accesibile folosind curenţii de aer de la mare altitudine, putând totodată să staţioneze în zonele dorite timp de mai multe luni.

Devenit o companie independentă în cadrul grupului Alphabet în 2018, proiectul Loon reprezenta un pariu important făcut de acest gigant din industria noilor tehnologii, alături de cel al automobilului cu conducere autonomă Waymo şi cel al livrărilor cu ajutorul dronelor Wing.

Loon nu este însă primul proiect de acest tip care a fost suprimat: în februarie 2020, Alphabet a închis Makani, o filială dedicată dezvoltării unor mici eoliene zburătoare, care sunt ataşate de capătul unui cablu.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Daniel Funeriu, apel către Iohannis, Cîţu şi preşedinţii de partide: Cel puţin 5 miliarde de euro pentru copiii din România

Avatar

Publicat

in

De

Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, face apel la preşedintele Klaus Iohannis, premierul Cîţu şi liderii partidelor parlamentare pentru a aloca cel puţin 5 miliarde euro din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă către copiii din România. Funeriu arată şi unde ar trebui să meargă banii.

“Râdem, glumim, înjurăm politicieni dar, când treaba e serioasă, e serioasă:

Dacă există seriozitate în demersul de a ameliora educația, este obligatoriu ca cel puțin 5 miliarde de euro din PNRR (17%) să fie utilizați pentru copiii din România, astfel:

1) 1,3 miliarde pentru o masă caldă pe zi pentru 5 ani pentru 500.000 de copii

2) 50 de milioane pe județ (2 miliarde de euro) pentru ecosisteme de educație extrașcolară care să adauge activități educative curriculumului național care e livrat în școli.

3) 1 miliard de euro/5 ani pentru vouchere pentru meditații: cei mai buni profesori să poată să fie plătiți prin vouchere acordate celor mai săraci copii pentru pregătire suplimentară

4) 700 de milioane de euro pentru redimensionarea rețelei școlare și transport: avem încă prea multe școli cu prea puțini elevi. În acele școli copiii învață la simultan, au oportunități de învățare reduse. E fundamental să comasăm școlile slabe cu cele bune, să transportăm elevii, în special de gimnaziu, în acele școli bine puse la punct, cu profesori buni. Astfel mai mulți copii vor profita de mai mulți profesori buni și școli puse la punct.

E limpede în practică că statul a eșuat să ducă educația în fiecare cătun cu copii, mai ales pentru că nimeni nu poate obliga profesorii buni să meargă să locuiască în condiții fizice și sociale precare. Soluția rațională, așadar, este să ducem copiii la educație. În secolul XXI nu mai suntem pe vremea lui Spiru Haret, când demografia era explozivă și transportul imposibil, deci era nevoie să deschidem școli peste tot. Acum e invers: avem scădere demografică și transportul e tot mai facil, deci școlile trebuie comasate și copiii transportați, pentru creșterea oportunităților educaționale”, scrie Daniel Funeriu pe Facebook.

Fostul ministru mai afirmă că, dacă aceste sume, defalcate pe aceste obiective, nu sunt puse la dispoziție, “concluzia este simplă: angajamentul actualei constelații a puterii nu are educația pe agendă, indiferent de declarații sau strategii anunțate cu surle și trâmbițe”.

“Fac un apel la președintele Iohannis, premierul Florin Cîțu, președinții Ludovic Orban, Dacian Cioloș, Dan Barna, Kelemen Hunor și Marcel Ciolacu să ia acest angajament pentru copiii României: puneți banii acolo unde vă sunt și vorbele! Progresul se face cu investiții, nu cu simpozioane și vorbe meșteșugite.

P.S.: Banii trebuie cheltuiți pentru copii, nu pe oengeurile de caviar care fac simpozioane și formări inutile pentru oameni fantomatici”, mai scrie Daniel Funeriu pe Facebook.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Surpriză pentru Gheorghe Hagi în Senat: Întâlnire cu ambasadorul Japoniei, la 34 de ani de la câştigarea Supercupei Europei/ FOTO

Avatar

Publicat

in

De

Senatorul Titus Corlăţean a organizat un eveniment inedit la Senat, joi, 25 februarie. Fostul ministru le-a făcut o dublă surpriză lui Gheorghe Hagi şi ambasadorului Japoniei în România. Diplomatul a avut ocazia să se întâlnească personal cu un fost fotbalist pe care îl admiră, iar Gheorghe Hagi a primit în premieră în Parlamentul României o distincţie în semn de recunoaştere pentru activitatea sa, la 34 de ani de la câştigarea Supercuperi Europei cu Steaua.

“Astăzi am avut un moment de bucurie la Parlament. Săptămâna trecută ambasadorul Japoniei la București, Hiroshi Ueda, mi-a mărturisit că îl admiră foarte mult pe Gheorghe Hagi. M-am gândit să îi fac o surpriză, așa că l-am invitat azi pe “REGELE” fotbalului românesc la Senat. A fost o întâlnire specială, cu multe emoții din partea domnului ambasador, atunci când a avut surpriza să îl salute pe Gheorghe Hagi. Am fost onorat să le ofer celor doi invitați câte o plachetă a Senatului României, instituție creată în 1864, cu o istorie importantă pentru evoluția în timp a statului român. În plus, i-am oferit o Diplomă de excelență marelui sportiv al României, Gheorghe Hagi, pentru a onora tot ce a făcut pentru imaginea României în lume și pentru fotbalul românesc. Diploma face mențiune și la aniversarea de ieri, 24 februarie, a 34 de ani de la Marea finală a Supercupei Europei, câștigată la Monaco de Steaua București împotriva echipei Dinamo Kiev, prin golul marcat din lovitură liberă de…Gheorghe Hagi!

A fost prima vizită a lui Hagi la Parlament în toți acești ani (nu reușesc să înțeleg de ce nimeni din liderii Parlamentului nu a făcut până acum gestul de a-l invita), așa că mi-a făcut plăcere să îmi exersez calitățile de ghid pentru un tur al Parlamentului, atât pentru domnia sa, cât și pentru domnul ambasador. Am început, evident, cu eleganta sală de plen a Senatului. În concluzie, m-a bucurat să pot onora unul din cei mai mari sportivi pe care România i-a avut vreodată și, în același timp, am câștigat, cred, un prieten trainic al României, în persoana Ambasadorului Japoniei”, scrie Titus Corlăţean pe Facebook.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend