Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Epidemia de coronavirus ‘bubuie’ din nou în China! Spitalele sunt pline după relaxarea măsurilor restrictive

Publicat

in

Spitalele chineze erau supuse unei presiuni intense, miercuri, deoarece o creştere a infecţiilor cu Covid-19 a solicitat resursele în ultima mare ţară care încearcă să treacă la tratarea virusului drept endemic, relatează Reuters.

Într-o schimbare bruscă de politică, China a început luna aceasta să demonteze cel mai strict regim Covid din lume, cu blocări şi teste extinse, punând economia sa distrusă pe cale de redeschidere completă anul viitor.

Reducerea restricţiilor, care a venit după proteste ample, înseamnă că virusul se răspândeşte în mare măsură necontrolat şi probabil infectează milioane de oameni pe zi, potrivit unor experţi internaţionali în sănătate.

Viteza cu care regulile Covid-19 au fost abandonate a lăsat fragilul sistem de sănătate al Chinei copleşit şi a determinat ţările din întreaga lume, care „traiesc cu virusul”, să ia în considerare restricţii de călătorie pentru vizitatorii chinezi.

China a raportat marţi trei noi decese legate de Covid-19, în creştere faţă de unul de luni – cifre care sunt în contradicţie cu experienţa ţărilor mult mai puţin populate după redeschidere.

Personalul de la Huaxi, un spital mare din oraşul Chengdu, a spus că este extrem de ocupat cu îngrijirea pacienţilor cu Covid-19, lucru care se întâmplă după relaxarea restricţiilor, începând cu 7 decembrie.

„Fac această meserie de 30 de ani şi este cea mai aglomerată perioadă pe care am cunoscut-o vreodată”, a spus un şofer de ambulanţă în faţa spitalului, care a refuzat să fie identificat.

Au fost cozi lungi în interiorul şi în afara departamentului de urgenţă al spitalului şi la o clinică adiacentă, marţi seara. Majoritatea celor care soseau în ambulanţă au primit oxigen pentru a fi ajutaţi să respire.

„Aproape toţi pacienţii au Covid”, a spus un membru al departamentului de urgenţă.

Spitalul nu are stocuri de medicamente specifice Covid şi poate furniza doar medicamente pentru simptome precum tusea, a spus sursa menţionată.

Zhang Yuhua, un oficial al Spitalului Chaoyang din Beijing, a declarat că cei mai noi pacienţi erau vârstnici şi grav bolnavi. Ea a spus că numărul pacienţilor care primesc îngrijiri de urgenţă a crescut la 450-550 pe zi, de la aproximativ 100 înainte, potrivit presei de stat.

Imaginile publicate de China Daily au arătat cozi de pacienţi, majoritatea în vârstă, unii respirând prin tuburi de oxigen, primind tratament de la personalul medical îmbrăcat în costume albe, în unitatea de terapie intensivă a spitalului.

Într-un pas major către renunţarea la restricţii, China va înceta să mai solicite călătorilor care sosesc să intre în carantină începând cu 8 ianuarie, au declarat autorităţile în această săptămână.

Dar, în timp ce căutările online pentru zboruri au crescut marţi de la niveluri extrem de scăzute, rezidenţii şi agenţiile de turism au sugerat că revenirea la  normal ar dura încă câteva luni, având în vedere îngrijorările legate de Covid-19 şi cheltuielile mai atente din cauza impactului pandemiei.

Mai mult, unele guverne au luat în considerare cerinţe suplimentare de călătorie pentru vizitatorii chinezi.

Oficialii americani au citat „lipsa datelor transparente, inclusiv datele secvenţei genomice virale” drept motive pentru a face acest lucru.

India şi Japonia vor solicita un test COVID negativ pentru călătorii din China continentală, cei care au fost testaţi pozitiv în Japonia trebuind să stea o săptămână în carantină. Tokyo intenţionează, de asemenea, să limiteze companiile aeriene care efectuează zboruri către China.

Întrebat despre cerinţele de călătorie impuse de Japonia şi India, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei a declarat marţi „măsurile Covid ar trebui să fie ştiinţifice, moderate şi să nu afecteze fluxul normal de persoane”, conform news.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Proiect de lege! Amenzi de până la 100.000 de lei pentru cei care nu afișează tricolorul pe produsele româneşti

Publicat

in

Magazinele care nu vor semnala la raft produsele care sunt românești vor fi amendate cu până la 100.000 de lei, după ce un proiect de lege în acest sens, a fost deja depus la Senat.

Conform inițiativei legislative înregistrată la Senat, operatorii economici, indiferent de cum își desfășoară activitatea, fie în magazine fizic, fie online, ar putea să fie obligați să evidențieze produsele care sunt făcute din materii prime provenite din fabricile românești.

Aplicarea acestei măsuri ar atrage de la sine și amenzi. Vorbim despre sancțiuni cuprinse între 1.000 și 10.000 de lei pentru operatorii economici a căror cifră de afaceri netă pe anul anterior aplicării sancțiunii este sub două milioane de euro.

Vorbim și despre sancțiuni cuprinse între 10.000 și 100.000 de lei pentru operatorii economici care în anul anterior au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de două milioane de euro.

Pentru a se putea aplica, această inițiativă trebuie să treacă de parlament, să fie promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial, scrie antena3.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

A încercat să facă banii ușor, însă a fost ‘ridicat’ de polițiști! Un tânăr de 21 de ani minţea că ajută copiii săraci, în numele unei asociații false

Publicat

in

Un tânăr de 21 de ani, din Ialomiţa, a încercat să facă banii ușor, fără să muncească. Acesta a fost prins, în parcarea unui magazin din Piteşti, județul Argeș, cerând bani în numele unei asociaţii care nu există. 

Poliţiştii au găsit asupra lui aproximativ 800 de lei. Intervenţia poliţiştilor a avut loc după ce un agent de pază a sesizat Poliţia despre faptul că în parcare se află o persoană care solicită bani în numele unei asociaţii umanitare.

„Un echipaj din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti s-a deplasat la faţa locului şi a identificat un tânăr de 21 de ani, din judeţul Ialomiţa, care avea asupra sa un tabel pentru colectare de bani în numele unei asociaţii regionale pentru copii defavorizaţi şi persoane cu dizabilităţi.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că asociaţia în cauză este fictivă”, transmite IPJ Argeş.

Tânărul a fost dus la sediul Poliţiei, iar poliţiştii au găsit la el aproximativ 800 de lei. Banii nu au putut fi justificaţi.

Suma de bani a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru înşelăciune, iar cercetările continuă pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luării măsurilor legale în consecinţă, scrie antena3.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend