Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Englezii nu se pot bucura de libertate: chiar şi după sfârşitul lockdown-ului naţional, vor continua să trăiască sub restricții severe

Avatar

Publicat

in

Marea majoritate a celor 56 milioane de locuitori ai Angliei, inclusiv cei din Londra, vor continua să trăiască sub restricţii severe după sfârşitul lockdown-ului naţional la începutul lunii decembrie, a anunţat joi guvernul britanic, dând detalii despre strategia sa locală contra epidemiei de COVID-19, transmit AFP şi Reuters.

După o lună de lockdown care se încheie la 2 decembrie, Anglia va reveni la restricţii impuse la nivel local în funcţie de incidenţa infectărilor, potrivit unui sistem pe trei niveluri de risc, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Fotografie de ultim moment! Marcel Vela, imagine cu leul apărut în videoclipul lui Dani Mocanu

‘Măsurile naţionale (de lockdown) au permis inversarea cu succes a curbei’ epidemiei, cu o scădere a numărului de infectări şi de spitalizări, a declarat ministrul sănătăţii Matt Hancock, în Camera Comunelor.

‘Înţeleg impactul pe care îl vor avea aceste măsuri, dar ele sunt necesare având în vedere amploarea ameninţării cu care ne confruntăm’, a afirmat el, subliniind că restricţiile locale vor fi mai severe decât cele de dinaintea lockdown-ului, pentru a ‘menţine virusul sub control’.

Peste tot în Anglia, magazinele cu produse neesenţiale vor putea începe să funcţioneze din nou, iar şcolile vor rămâne deschise. Telemunca este recomandată în toate cazurile.

Însă în zonele plasate în nivelul de alertă cel mai ridicat, precum Birmingham, Manchester, Newcastle, Bristol şi Leeds, puburile şi restaurantele rămân închise, cu excepţia comenzilor de mâncare la pachet şi a livrărilor la domiciliu. Întâlnirile între persoane din gospodării diferite vor fi interzise, atât la interior, cât şi în spaţii deschise, exceptând parcurile.

Citește și: Raluca Turcan, un nou val de critici dure la adresa PSD: ‘A lăsat Guvernul PNL fără mijloace legale de protecție a sănătății publice’

La Londra, la fel în cea mai mare parte a Angliei, riscul este considerat ‘ridicat’ (nivelul 2): puburile şi restaurantele pot servi alcool doar însoţit de mâncare, iar reuniunile între gospodării diferite vor fi limitate la şase persoane în exterior, dar interzise în spaţii închise.

Doar trei zone au fost plasate în nivelul ‘mijlociu’ de alertă: Cornwall, insula Wight şi insulele Scilly.

O primă evaluare a acestei clasificări va fi făcută la 16 decembrie.

Locuitorilor din zonele cu restricţiile cele mai severe li se va propune o campanie de testare în masă, cu teste rapide.

La începutul săptămânii, guvernul a anunţat un ‘armistiţiu’ pentru Crăciun, autorizând reunirea a cel mult trei familii timp de cinci zile, între 23 şi 27 decembrie.

Regatul Unit, unde fiecare regiune îşi stabileşte propria strategie sanitară, este ţara cea mai îndoliată din Europa, cu peste 56.500 de decese şi 1,5 milioane de cazuri pozitive.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Daniel Zamfir îi ceartă pe judecătorii CCR: De ce a fost nevoie de 7 luni să constați ca exprimarea e neclară?

Avatar

Publicat

in

De

Senatorul PSD Daniel Zamfir, inițiatorul legii plafonării dobânzilor, spune că „romanii sunt lasati sa fie in continuare jecmaniti de banci si IFN-uri” după ce judecătorii CCR i-au declarat legea neconstituțională.

„Dupa ce cu doua zile in urma CCR a confirmat ca darea in plata pentru masini – legea leasing ului – e constitutionala, astazi, dupa sase(!!!) amanari, CCR decide ca Legea plafonarii dobanzilor are o exprimare neclara si o declara neconstitutionala. N-am sa comentez acum decizia, dar nu pot sa nu ma intreb de ce a fost nevoie de sapte luni sa constati ca e exprimare neclara?

Romanii sunt lasati sa fie in continuare jecmaniti de banci si IFN-uri, invocandu-se textul neclar? Chiar e inacceptabil pentru sistemul financiar-bancar si pentru toti cei care roiesc in jurul lui, ca vrem si noi, romanii, sa nu mai platim dobanzi triple fata de europeni? Daca de la Citu si sleahta de lobisti ai bancilor si IFN-urilor, sub masca de profesori la ASE cu mare influenta, iata, nu aveam asteptari, nu acelasi lucru pot spune despre cei in care sunt asteptati sa faca dreptate. Probabil, in fata unei puteri absolute, si a unui prim ministru aservit sistemului bancar, inca o decizie impotriva lor, la doua zile distanta, ar fi fost prea mult… Astept motivarea respingerii, si va asigur, ca voi reveni cu legea, bineinteles daca partidul meu considera oportun momentul”, a scris senatorul PSD pe Facebook.

Pe 6 mai anul trecut, plenul Camerei Deputaţilor a dat vot favorabil proiectului de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne.

Deputaţii au adoptat un amendament respins iniţial de comisiile de specialitate, potrivit căruia, “prin excepţie de la prevederile art. 5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate”. Articolul 5 prevede că “dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR”.

Potrivit unui alt amendament, creditor financiar este o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României, o sucursală din România a unei instituţii de credit străine, o instituţie financiară nebancară sau o entitate care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe.

Un articol modificat de deputaţi prevede că “dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă; în cazul în care creditorul financiar este o instituţie financiară nebancară, dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi dublul dobânzii de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă”.

Un alt amendament stipulează că dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

COVID-19 – Polonia relaxează restricțiile

Avatar

Publicat

in

De

Polonia va prelungi restricţiile până pe 14 februarie pentru a limita răspândirea noului coronavirus, însă va deschide muzee şi magazine în centre comerciale săptămâna viitoare, a declarat joi ministrul sănătăţii Adam Niedzielski, relatează dpa potrivit Agerpres.

Un număr limitat de persoane va putea merge în mall-uri, muzee şi galerii, care urmează să se redeschidă luni, a precizat Adam Niedzielski pentru presă la Varşovia.
Muzeele şi galeriile au fost închise până acum, la fel ca majoritatea magazinelor în centrele comerciale. Unele sunt deschise, totuşi, între care magazine alimentare şi farmacii. Polonia va elimina, de asemenea, intervalele orare pentru cumpărături stabilite pentru persoanele în vârstă.

Alte măsuri în vigoare vor fi prelungite cu încă două săptămâni, până pe 14 februarie, a spus Niedzielski, între care continuarea învăţământului la distanţă pentru elevii cu vârsta peste 10 ani. Hotelurile, pârtiile de schi, sălile de sport şi piscinele vor rămâne închise, în timp ce restaurantelor li se va permite să servească în continuare în regim de catering.

Polonia continuă să raporteze câteva mii de cazuri noi de COVID-19 zilnic. Joi, au fost raportate peste 7.100 de cazuri noi şi 389 de decese asociate coronavirsului. Bilanţul deceselor în Polonia depăşeşte 36.400.

Ţara continuă campania de vaccinare pe fondul îngrijorărilor legate de ritmul lent al inoculărilor cauzat de insuficienţa dozelor. Polonia vaccinează în prezent personalul medical şi persoanele peste 70 de ani. Până acum, peste un milion de doze de vaccin au fost administrate. Circa 150.000 de persoane au primit două doze de vaccin.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend