Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Emilia Mateescu, face un apel către argeșeni să respecte măsurile epidemiologice în vigoare, pentru a stopa creșterea infectărilor în județ

Publicat

in

Prefectul județului Argeș, Emilia Mateescu, a transmis un mesaj în mediul online în care subliniază faptul că indicele de incidență Covid-19 din Argeș a crescut la 1,42 și în acest context face un apel către argeșeni să respecte măsurile epidemiologice în vigoare pentru a stopa creșterea infectărilor.

„Dragi argeșeni,

În contextul în care indicele de incidență Covid-19 din Argeș a crescut la 1,42 , fac un apel către populație să ia această situație în serios și să respecte măsurile epidemiologice în vigoare. 

Presiunea pe spitale și, mai ales, pe secțiile de terapie intensivă este deja foarte mare. Paturile de la ATI sunt ocupate aproape integral iar paturile destinate pacienților Covid 19 scad numeric în fiecare zi.  

Este nevoie sa oprim acest trend ascendent al infectării cetățenilor cu virusul Sars-CoV-2. 

În acest moment majoritatea unităților de învățământ preuniversitar ( grădinițe, școli primare, gimnaziale și licee) sunt deschise și ar trebui să rămână așa!

Sunt încrezătoare că odată cu intensificarea campaniei de vaccinare vom reuși să depășim această situație de creștere a numărului de infectări cu virusul Sars-CoV-2. 

În egală măsură constat că este nevoie de vigilență pentru combaterea răspândirii virusului. 

Am solicitat astăzi Poliției și Jandarmeriei să intensifice verificările pentru respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19 în județul nostru.”

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

ARGEȘ | Motociclist mort în accident – Avea 30 ani

Publicat

in

De

În cursul nopții trecute, un grav accident rutier în care a fost implicat un motociclist, s-a produs la Câmpulung Muscel. Potrivit IPJ Argeș, din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 30 de ani, din Câmpulung, care conducea o motocicletă pe bld. Ion Mihalache de pe raza localității de domiciliu, din direcția Pitești spre Brașov, in împrejurări ce vor fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a căzut.
Din păcate, motociclistul a decedat, în drum spre spital.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art.192 din Codul Penal, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier s-a petrecut.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Persoanele nevaccinate, vizate de valul 4. Ioana Mihăilă avertizează: ‘Au risc mult, mult mai mare de a dezvolta forme de boală care să necesite internare sau există riscul de deces’

Publicat

in

De

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri seară, că 87% din noile cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 apărute în România în ultimele patru săptămâni au fost înregistrate în rândul persoanelor nevaccinate, iar 91% din decese au survenit la persoane neimunizate.

„Când spunem că valul 4 e al nevaccinaţilor, ne referim la cine va fi mai afectat de acest val 4, iar persoanele nevaccinate au risc mult, mult mai mare de a dezvolta forme de boală care să necesite internare sau există riscul de deces mult mai mare la acele persoane care sunt nevaccinate. Uitându-ne pe ce s-a întâmplat în ultimele patru săptămâni în România, observăm că 87% din noile cazuri, chiar dacă nu au fost atât de multe, sunt ale nevaccinaţilor. 87% din cazurile de noi infectări au fost la persoane nevaccinate şi 91% din decese au apărut la persoane nevaccinate, deci cred că nu mai trebuie să existe urmă de îndoială că vaccinaţii vor fi protejaţi, nevaccinaţii sunt încă expuşi riscului”, a spus ministrul la B1 TV.

Mihăilă a explicat că lucrurile nu vor merge la fel ca în timpul valului 3, în sensul că, deşi ar putea exista un număr mare de infectări, dacă persoanele care se infectează sunt vaccinate, ele vor face forme uşoare sau foarte uşoare de boală.

În context, ministrul a dat exemplul Marii Britanii, arătând că, acum, numărul de cazuri de infectare înregistrat aici este asociat cu un număr foarte redus de spitalizări şi de decese.

„În acest moment, lucrurile încă arată bine, dar numărul cazurilor de infecţie cu COVID-19 este în creştere. Săptămâna aceasta am primit un raport de la INSP unde au fost prezentate 4 scenarii în funcţie de rapiditatea cu care creşterea aceasta a cazurilor se poate instala, iar în scenariul pesimist (…) ne putem aştepta la o creşte rapidă a cazurilor, ajungând până în 15 septembrie să avem peste 1.500 de noi cazuri pe zi.

Raportul INSP calculează şi nevoile de resurse în ceea ce priveşte numărul paturilor. Se estimează că în plin val 4 pandemic s-ar putea să fie nevoie de 500, 500 şi ceva de paturi de terapie intensivă. (…) Cred că fiecare bolnav contează, cred că fiecare nou infectat care putea să nu se infecteze, cred că fiecare persoană care moare şi putea să nu moară în contextul în care acum avem vaccin contează, pentru că din acei 1.500 s-ar putea să fie cineva apropiat nouă”, a mai spus Ioana Mihăilă, informează agerpres.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend