Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Elisabeta Lipă, președintele Federației Române de Canotaj: ‘Nu avem nevoie de studii ca să ştim că mişcarea reduce numărul de bolnavi din spitale’

Avatar

Publicat

in

Elisabeta Lipă, cea mai medaliată canotoare din istoria Jocurilor Olimpice, cu cinci medalii de aur, două de argint şi una de bronz, consideră că sedentarismul reprezintă o problemă gravă în România şi că nu e nevoie de studii pentru a afla că mişcarea fizică reduce numărul de bolnavi din spitale.

“Nu cred că ne trebuie nişte studii ca să ajungem la concluzia că mişcarea, de la mic la mare, până la 90 de ani dacă te ţine organismul, cu un stil de viaţă sănătos, reduce numărul de bolnavi din spitale. Asta e clar. Statisticile care arată un grad mare de sedentarism demonstrează că nu facem sport acum, pentru că înainte ne obligau să facem sport, dar acum trebuie insuflată din nou dragostea pentru sport şi pentru mişcare. Şi nu ar fi fost faptul că suntem sedentari, dar ce diagnostice presupune asta? Pentru că devenim şi bolnavi, bineînţeles. Şi peste ceea ce e în spitale acum, unde să-i mai duci pe cei care se îmbolnăvesc din alte motive?”, a declarat Lipă pentru AGERPRES.

Citește și: Scandal între Klaus Iohannis și Olguța Vasilescu: ‘Se încearcă închiderea cu dosarul penal!’

Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj a afirmat că în perioada pandemiei acest fenomen s-a acutizat din cauza restricţiilor impuse de autorităţi: “Faptul că la şcoală nu se face mişcare provoacă mari neajunsuri. Copiii sunt scutiţi, apoi a mai dat şi pandemia peste noi şi ne-au închis cu totul. Cluburile şcolare sunt închise, liceele cu program sportiv sunt închise. Bun, nu se face şcoală, dar de ce să nu faci mişcare? De ce trebuie să închizi şi sala? Pe noi în zona asta juvenilă, practic ne-au închis de tot. Ce mai salvăm sunt loturile mari. Deci, dacă la nivelul ăsta s-a închis tot, ce să mai vorbim de sportul de masă, de agrement? Nu mai există, mai vezi răzleţ la sălile de fitness, care au şi ele un regim special de funcţionare. Şi în rest nu prea mai vezi nimic. În plus, mai dă şi frigul, lumea nu prea mai face mişcare, pentru că e frig afară”.

Declarată cea mai bună canotoare a Secolului XX de către federaţia internaţională de specialitate, Elisabeta Lipă atrage atenţia că închiderea sportului şcolar în această perioadă va avea repercursiuni asupra sportului de perfomanţă în viitor.

“Faptul că tot sportul juvenil este acum închis, sunt sigură că va avea repercursiuni în viitor. Nu doar cred, sunt sigură de treaba asta. Pentru că atâta timp cât vorbim despre sportul de până la 18 ani, nu mai vorbim de greutăţile cu care îi găseşti pe aceşti copii, îi mulţi cu şcoala şi dintr-o dată te trezeşti că şcoala s-a închis, clubul s-a închis, căminul s-a închis… Vorbim despre aceste cluburi şcolare care sunt pepiniera pentru sportul de înaltă performanţă. Şi când pleacă copilul acasă şi se obişnuieşte cu viaţa sedentară, şi până ne deschid, până iau nişte decizii, că la noi durează cu lunile, copilul ăla zice ?eu nu mai vreau să fac sport, că îmi e bine şi aşa acasă, mă scol la 11:00, mă culc la 2:00 noaptea, de ce să mai fac sport, nu mai am de ce să fac sport’. Pierderile sunt enorme şi tu ai învestit în el nişte ani şi nişte bani, şi nu puţini. Şi vezi că aceste centre practic sunt inexistente”, a mai spus Lipă.

Citește și: Adrian Streinu-Cercel: ‘Este total scăpată de sub control! Guvernul nu ne protejează! Despre asta vorbim în momentul de față’

Multipla campioană olimpică spune că după Revoluţia din 1989 trebuia să se menţină acelaşi “ritm alert” de practicare a sportului în şcoală: “După Revoluţie, nimic nu am mai fost la fel, dar trebuiau adaptate competiţiile. În şcoală nu trebuia să se lase garda jos şi trebuia să se menţină acelaşi ritm alert de a face mişcare pentru copii. Dar, uşor-uşor, aşa cum s-au degradat alte domenii, aşa s-a degradat şi sportul de masă. Şi la fel s-a degradat şi sportul de performanţă, pentru că dacă nu ai o bază, de unde să ai performanţă, e clar că nu ai cum. Din nefericire, sportul în şcoală este trecut la ‘şi altele’ şi din păcate şi înaltă performanţă începe să se ducă la capitolul ‘şi altele’ şi asta este trist, pentru că acest domeniu a demonstrat că îşi face ţara cunoscută în lume cum niciun domeniu nu o poate face. Eu sunt convinsă că acele două ore de sport pe care le au copiii pe săptămână se pot face aşa cum trebuie, cu nişte profesori determinaţi, care îşi iubesc meseria, pentru că sunt mulţi care o fac cu o pasiune aşa cum nu îţi vine să crezi că mai există. Dar sunt şi foarte mulţi care cred că educaţia fizică se face aruncând copiilor o minge sau lăsându-i liberi în ziua respectivă, pentru că ei au alte treburi în afară de cea de a-şi face meseria. Copiii trebuie angrenaţi şi în nişte competiţii, nu vorbim de competiţii de anvergură. Ci pur şi simplu între şcoli, între licee, între sectoare, sunt atâtea posibilităţi, totul este să vrei. La nivel de copii, hai să spunem că în marile oraşe se mai mişcă ceva, dar în zona rurală nu există nimic”.

Elisabeta Lipă crede că mentalul colectiv în ceea ce priveşte practicarea sportului poate fi schimbat începând cu educaţia în acest sens, şi cu strategii la nivel naţional, care să fie respectate cu stricteţe.

“Eu de câţiva ani aud chestia asta, că sportul ar trebui să devină prioritate naţională, dar eu nu am văzut nimic scris de nimeni dintre cei care spun asta. Cum, ce înseamnă lucrul ăsta? Ce înseamnă treaba asta? Mâine să zicem că Guvernul declară sportul prioritate naţională, ce facem? Eu cred că totul pleacă de la educaţie. Dacă nu ne educăm copiii şi nu le insuflăm de mici dragostea pentru sport, pentru mişcare, şi îi facem să creadă că sportul înseamnă doar medalia olimpică sau să fii campion mondial sau european cu siguranţă că lucrurile nu se vor schimba în ceea ce priveşte sedentarismul. Şi asta se poate face prin nişte proiecte bine puse la punct şi respectate. Pentru că degeaba faci strategii peste strategii dacă nu se ţine nimeni de ele”, a mai spus Elisabeta Lipă.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, derulează, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, o campanie de informare publică privind beneficiile practicării sportului asupra sistemului imunitar, în contextul pandemiei de COVID-19.

Conform unui studiu realizat în Brazilia, riscul de spitalizare al persoanelor care au contractat noul coronavirus a fost cu peste 34% mai mic în rândul persoanelor “suficient de active”. Studiul s-a bazat pe un sondaj efectuat de Universitatea din Sao Paulo în colaborare cu alte centre braziliene de studii superioare şi a cuprins 938 de brazilieni care au contractat COVID-19.

De asemenea, s-a constatat că riscul de spitalizare a fost mai mare în cazul pacienţilor supraponderali sau obezi, precum şi în cazul persoanele cu niveluri reduse de educaţie şi statut socioeconomic, se menţionează în studiu.

În România, absenţa activităţii fizice în rândul populaţiei este una dintre cauzele mortalităţii crescute în rândul pacienţilor cu COVID-19, susţine medicul şi conferenţiarul universitar Bogdan-Alexandru Hagiu, de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Conform celui mai recent Eurobarometru, efectuat de Comisia Europeană în 2018, România se află pe locul 2 în ceea ce priveşte sedentarismul. Potrivit datelor, mai mult de 63% dintre români nu practică niciodată nicio formă de activitate fizică.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Daniel Funeriu, apel către Iohannis, Cîţu şi preşedinţii de partide: Cel puţin 5 miliarde de euro pentru copiii din România

Avatar

Publicat

in

De

Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, face apel la preşedintele Klaus Iohannis, premierul Cîţu şi liderii partidelor parlamentare pentru a aloca cel puţin 5 miliarde euro din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă către copiii din România. Funeriu arată şi unde ar trebui să meargă banii.

“Râdem, glumim, înjurăm politicieni dar, când treaba e serioasă, e serioasă:

Dacă există seriozitate în demersul de a ameliora educația, este obligatoriu ca cel puțin 5 miliarde de euro din PNRR (17%) să fie utilizați pentru copiii din România, astfel:

1) 1,3 miliarde pentru o masă caldă pe zi pentru 5 ani pentru 500.000 de copii

2) 50 de milioane pe județ (2 miliarde de euro) pentru ecosisteme de educație extrașcolară care să adauge activități educative curriculumului național care e livrat în școli.

3) 1 miliard de euro/5 ani pentru vouchere pentru meditații: cei mai buni profesori să poată să fie plătiți prin vouchere acordate celor mai săraci copii pentru pregătire suplimentară

4) 700 de milioane de euro pentru redimensionarea rețelei școlare și transport: avem încă prea multe școli cu prea puțini elevi. În acele școli copiii învață la simultan, au oportunități de învățare reduse. E fundamental să comasăm școlile slabe cu cele bune, să transportăm elevii, în special de gimnaziu, în acele școli bine puse la punct, cu profesori buni. Astfel mai mulți copii vor profita de mai mulți profesori buni și școli puse la punct.

E limpede în practică că statul a eșuat să ducă educația în fiecare cătun cu copii, mai ales pentru că nimeni nu poate obliga profesorii buni să meargă să locuiască în condiții fizice și sociale precare. Soluția rațională, așadar, este să ducem copiii la educație. În secolul XXI nu mai suntem pe vremea lui Spiru Haret, când demografia era explozivă și transportul imposibil, deci era nevoie să deschidem școli peste tot. Acum e invers: avem scădere demografică și transportul e tot mai facil, deci școlile trebuie comasate și copiii transportați, pentru creșterea oportunităților educaționale”, scrie Daniel Funeriu pe Facebook.

Fostul ministru mai afirmă că, dacă aceste sume, defalcate pe aceste obiective, nu sunt puse la dispoziție, “concluzia este simplă: angajamentul actualei constelații a puterii nu are educația pe agendă, indiferent de declarații sau strategii anunțate cu surle și trâmbițe”.

“Fac un apel la președintele Iohannis, premierul Florin Cîțu, președinții Ludovic Orban, Dacian Cioloș, Dan Barna, Kelemen Hunor și Marcel Ciolacu să ia acest angajament pentru copiii României: puneți banii acolo unde vă sunt și vorbele! Progresul se face cu investiții, nu cu simpozioane și vorbe meșteșugite.

P.S.: Banii trebuie cheltuiți pentru copii, nu pe oengeurile de caviar care fac simpozioane și formări inutile pentru oameni fantomatici”, mai scrie Daniel Funeriu pe Facebook.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Surpriză pentru Gheorghe Hagi în Senat: Întâlnire cu ambasadorul Japoniei, la 34 de ani de la câştigarea Supercupei Europei/ FOTO

Avatar

Publicat

in

De

Senatorul Titus Corlăţean a organizat un eveniment inedit la Senat, joi, 25 februarie. Fostul ministru le-a făcut o dublă surpriză lui Gheorghe Hagi şi ambasadorului Japoniei în România. Diplomatul a avut ocazia să se întâlnească personal cu un fost fotbalist pe care îl admiră, iar Gheorghe Hagi a primit în premieră în Parlamentul României o distincţie în semn de recunoaştere pentru activitatea sa, la 34 de ani de la câştigarea Supercuperi Europei cu Steaua.

“Astăzi am avut un moment de bucurie la Parlament. Săptămâna trecută ambasadorul Japoniei la București, Hiroshi Ueda, mi-a mărturisit că îl admiră foarte mult pe Gheorghe Hagi. M-am gândit să îi fac o surpriză, așa că l-am invitat azi pe “REGELE” fotbalului românesc la Senat. A fost o întâlnire specială, cu multe emoții din partea domnului ambasador, atunci când a avut surpriza să îl salute pe Gheorghe Hagi. Am fost onorat să le ofer celor doi invitați câte o plachetă a Senatului României, instituție creată în 1864, cu o istorie importantă pentru evoluția în timp a statului român. În plus, i-am oferit o Diplomă de excelență marelui sportiv al României, Gheorghe Hagi, pentru a onora tot ce a făcut pentru imaginea României în lume și pentru fotbalul românesc. Diploma face mențiune și la aniversarea de ieri, 24 februarie, a 34 de ani de la Marea finală a Supercupei Europei, câștigată la Monaco de Steaua București împotriva echipei Dinamo Kiev, prin golul marcat din lovitură liberă de…Gheorghe Hagi!

A fost prima vizită a lui Hagi la Parlament în toți acești ani (nu reușesc să înțeleg de ce nimeni din liderii Parlamentului nu a făcut până acum gestul de a-l invita), așa că mi-a făcut plăcere să îmi exersez calitățile de ghid pentru un tur al Parlamentului, atât pentru domnia sa, cât și pentru domnul ambasador. Am început, evident, cu eleganta sală de plen a Senatului. În concluzie, m-a bucurat să pot onora unul din cei mai mari sportivi pe care România i-a avut vreodată și, în același timp, am câștigat, cred, un prieten trainic al României, în persoana Ambasadorului Japoniei”, scrie Titus Corlăţean pe Facebook.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend