Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Elevii de la Școala 133, evacuată după deratizare, au fost transportați la altă unitate, unde vor rămâne până când familiile îi vor prelua

Avatar

Publicat

in

Copiii de la Școala 133, evacuată după deratizare, au fost transportați la o altă unitate de învățământ, la Școala 102, unde vor rămâne până când familiile îi vor prelua. Potrivit reprezentanților Inspectoratului, elevii nu au manifestat simptome grave, anunță MEDIAFAX.

„La momentul acesta, copiii sunt transportați la Școala 102 Eremia Grigorescu, care învață într-un singur schimb. Deci era goală (școala 102, n..r) ca să-i primească pe copii, până când familiile vor veni să-i ia”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Marina Manea, reprezentantul Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Publicitate

Citește și: Decizie de ULTIMĂ ORĂ în Camera Deputaților: ABROGAREA pensiilor speciale, în 28 ianuarie

Potrivit acesteia, niciunul dintre copiii de la Școala 133, evacuată după deratizare, nu a manifestat simptome grave.

Mai mulți elevi ai Școlii 133, din Sectorul 4 al Capitalei, au fost evacuați din sala de clasă, după ce au simțit un disconfort respirator. Anterior, în cursul zilei de marți, clasa fusese igienizată, ca urmare a apariției a patru cazuri de gripă, de către Primăria Sectorului 4, potrivit Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB).

Câteva sute de copii din Școala 133 au fost evacuați.

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Consiliul Naţional al Elevilor trage un mare semnal de alarmă: Peste 800.000 de elevi nu au acces la un dispozitiv conectat la internet

Avatar

Publicat

in

De

Consiliul Naţional al Elevilor a transmis, duminică, că nu se poate face educaţie online, fără acces la internet, iar peste 800.000 de elevi nu au acces la un dispozitiv conectat la internet.

”Pe data de 19 septembrie, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis, către inspectoratele şcolare judeţene, o adresă prin care solicită ca toate unităţile de învăţământ să fie conectate la platformele digitale de învăţare, puse la dispoziţie de către Google şi Microsoft, pentru a facilita învăţarea în mediul online a elevilor. Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia asupra faptului că această măsură este insuficientă, întrucât asigurarea conectării unităţilor de învăţământ preuniversitar la platforme educaţionale nu garantează accesul elevilor la educaţie de calitate, deoarece la momentul de faţă peste 800 de mii de elevi nu au acces la un dispozitiv conectat la internet. Mai mult decât atât, conform Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, sistemul educaţional din România ar trebui să aibă două platforme proprii de învăţare online: Biblioteca Şcolară Virtuală şi Platforma şcolară de e-learning, însă acestea întârzie să apară, în ciuda faptului că sunt prevăzute în lege”, a transmis, duminică, Consiliul Naţional al Elevilor.

Publicitate

Potrivit elevilor, succesiunea firească a măsurilor pentru garantarea accesului la educaţie este achiziţionarea, în primă fază, a device-urilor conectate la internet, distribuirea acestora către elevii şi cadrele didactice care le solicită, conform Legii 109/2020, şi ulterior conectarea unităţilor de învăţământ la platformele educaţionale.

”Aceste măsuri pot fi realizate concomitent, însă această modalitate de acţiune presupune management eficient din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, management care a lipsit cu desăvârşire încă de la începutul epidemiei. Solicităm, aşadar, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, atât inventarierea necesarului de dispozitive conectate la internet din teritoriu şi realizarea achiziţiilor publice pentru acestea, în regim de urgenţă, cât şi acordarea de asistenţă autorităţilor publice locale, pentru a putea realiza aceste achiziţii pe cont propriu”, au mai transmis elevii.

Liderul Consiliului Naţional al Elevilor, Rareş Voicu, afirmă că ”singura sistematizare care a avut loc de la începutul epidemiei în sistemul de educaţie a fost ignoranţa sistemică de care dă dovadă Ministerul Educaţiei şi Cercetării faţă de nevoile reale ale actorilor din teritoriu”.

”Conectarea unităţilor de învăţământ la platforme de educaţie online este esenţială, însă aceasta este eficientă doar dacă este precedată de asigurarea accesului la internet pentru toţi elevii şi toate cadrele didactice. În caz contrar, reprezintă o altă formă fără fond, aşa cum ne-au obişnuit deja guvernanţii”, a declarat Rareş Voicu.

Potrivit MEC, vineri, 12.953 de unităţi de învăţământ erau în Scenariul 1 (S1), 4.391 în Scenariul 2 (S2) şi 312 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3, respectiv ore online.

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate
Citeste mai mult

NATIONAL

S-au urcat băute la volan: Mai multe șoferițe au fost prinse de polițiști când conduceau bete

Avatar

Publicat

in

De

Mai multe femei au fost prinse, în noaptea de sâmbătă spre duminică, conducând sub influenţa alcoolului, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Neniscu.

Poliţiştii rutieri din Botoşani au organizat o acţiune pe raza municipiului pentru prevenirea şi combaterea acccidentelor rutiere care au ca principală cauză consumul de băuturi alcoolice, iar cele trei persoane prinse încălcând Codul rutier au fost femei, scrie agerpres.ro.

Publicitate

Citește și: Schimbări la foc continuu făcute de Klaus Iohannis! (surse)

“Cu ocazia acţiunii au fost constatate şi aplicate două sancţiuni contravenţionale pentru conducere sub influenţa alcoolului (0,17 şi 0,20 mg/l în aerul expirat) şi, de asemenea, a fost constatată o infracţiune de conducere sub influenţa alcoolului (0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat). Toate abaterile au fost comise de conducători auto de sex feminin”, a afirmat Neniscu.

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend