Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

EDITORIALUL ZILEI – Capul doamnei Stanciu vrem!

Avatar

Publicat

in

Hărţuit de DNA din cauza lui Şova, Tăriceanu şi-a ieşit din fire şi a contracarat. Ţintind „pântecul moale” al justiţiei: arestul preventiv!

Nu prea îmi explic de ce anunţul achitării femeii pe care ar fi şantajat-o pe Livia Stanciu, din lipsă de probe, n-a stârnit, pe loc, nici o reacţie. Abia după câteva zile bune vreo cinci liberali reformatori au înţeles ce pleaşcă le-a picat şi s-au grăbit să-l someze pe preşedintele liberal nereformat să le dea afară pe cele două doamne aflate în vârful justiţiei: preşedinta ICCJ, Livia Stanciu şi şefa DNA, Codruţa Kovesi. Cele două se fac vinovate de a fi comis o flagrantă nedreptate ţinând în arest preventiv 191 zile o persoană dovedită nevinovată!

Lucru foarte grav pentru o justiţie ce părea desprinsă de regula comunistă a lui „decât un vinovat în libertate, mai bine zece nevinovaţi la pârnaie”. Doamna respectivă a fost acuzată de cetăţeana Livia Stanciu că ar fi şantajat-o cerându-i bani. De fapt, „şantajista” solicita nişte bani pe care i-i datora soţul doamnei Stanciu, decedat între timp. Oricine se poate întreba, pe bună dreptate, dacă doamna Codruţa Kovesi şi-ar fi asmuţit zbirii să o umfle pe aceasta dacă n-ar fi fost la mijloc persoana Liviei Stanciu. Probabil că nu! Aşa însă, era vorba despre o veritabilă lesmajestate, doamna Stanciu fiind angrenată cu toate puterile domniei sale în lupta cu marea corupţie şi cu marii hoţi.

Din toată povestea asta reiese însă şi un lucru pozitiv, admirabil chiar: instanţa care a achitat a comis o adevărată provocare, punând sub semnul întrebării autoritatea morală şi profesională a magistratului cu cel mai mare grad! Există, deci, judecători care pun mai presus respectul legii decât respectul ierarhiei. Şi ăsta este un autentic semn de independenţă.

Din  păcate, cu acest episod, doamna Stanciu recidivează. Dânsa este la originea valsului cu figuri al Înaltei Curţi care a virat magistral printre paragrafele de lege în procesul pe care ANI îl intentase primarului Iohannis pentru incompatibilitate. Doamna Stanciu a făcut tot ce-a putut ca să amâne judecarea procesului până după alegerile care i-ar fi conferit viitorului preşedinte imunitate. Procesul se putea judeca mult mai devreme, dar acolo sus nimeni nu s-a riscat să iasă cum nu trebuie. Ca şi când nici usturoi n-a mâncat, doamna Stanciu s-a autofelicitat pentru performanţa prin care devenea o piesă esenţială a Justiţiei, salvatoarea preşedintelui. Dacă pentru isprava asta va fi greu ca domnia sa să fie nevoită să dea seamă, lucrurile stau cu totul altfel în cazul „şantajului”. Achitarea celei acuzate ar trebui să conducă, automat, la cercetarea doamnei Stanciu pentru acuzaţii nefondate şi a doamnei Kovesi, pentru lipsire abuzivă de libertate. Pentru că acesta este şi cel mai bun exemplu pentru modul discreţionar în care este aplicat arestul preventiv. Chiar dacă acuzaţia ar fi fost dovedită şi condamnată, fapta nu justifica în nici un fel arestul preventiv. Ce-ar fi putut să facă, cercetată în libertate? Să o pândească pe doamna Stanciu şi să o păruiască? Care era pericolul social care putea să justifice măsura, altul decât servilismul şi „solidaritatea de breaslă?”

Iată de ce, oricât de oportunistă ar putea fi considerată acţiunea celor cinci liberali reformatori, ea este, din punct de vedere juridic, deplin justificată în cazul unei justiţii incomplet reformate.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Nelu Tătaru, reacție după ce Alexandru Rafila a avut o criză de râs la declarațiile sale: ‘Mă bucur dacă fac pe cineva pe timp de pandemie să zâmbească’

Avatar

Publicat

in

De

Nelu Tătaru a avut prima reacție după ce prof. Alexandru Rafila a avut o criză de râs la „Marius Tucă Show” când a auzit ce a declarat ministrul despre evoluția pandemiei.

„Mă bucur dacă fac pe cineva pe timp de pandemie să zâmbească, m-aş bucura dacă şi a înţeles ce am vrut să spun. Cred că dumnealui şi-a dat seama după emisiune şi va încerca să explice tocmai explicaţiile pe care eu le-am dat vizavi de această evoluţie pe trendul ascendent, dar ascendentul manifestându-se mai mic de la o zi la alta, cu un număr mai mic de cazuri, scăzând de la o zi la alta chiar dacă este în creşetere progresivă”, a spus Tătaru.

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie (SRM), a izbucnit în râs, în timpul emisiunii „Marius Tucă Show”, la declaraţiile lui Nelu Tătaru, despre situația cazurilor COVID-19 în România, atunci când realizatorul l-a rugat să explice ce a vrut să spună ministrul Sănătății.

Publicitate

Marius Tucă a încercat să citească o primă declaraţie făcută de ministrul Nelu Tătaru, luni, dar s-a oprit din cauza râsului, pentru că vorbele ministrului nu aveau sens. Atunci când reprezentantul României la OMS a încercat să explice ce a vrut să zică Tătaru, l-a bufnit râsul.

„Suntem pe acel trend crescător, dar scăzând ca şi intensitate a creşterii numărului de cazuri de la o zi la alta – nu suntem în scădere – suntem în momentul în care, dacă respectăm următoarele săptămâni nişte lucruri, ar trebui să ajungem la un platou (…). Eu aş vrea să se stabilească la 1.200, la 1.300, dar el se poate stabili la 1.500. Dar 1.500 la 10 zile înseamnă încă 300 de cazuri în plus pe Terapie intensivă”, a declarat luni seară, la TVR, ministrul sănătăţii, Nelu Tătaru.

Marius Tucă a citit şi o altă declaraţie, mai veche, a ministrului, la fel de lipsită de sens, iar criza de râs a celor doi s-a accentuat.

„Încă este primul val, dar noi putem transforma acest prim val într-un val cu două cocoaşe, putem face o a doua cocoaşă care poate fi mai violentă decât prima, în condiţiile în care dacă atunci acţionam în instinct de conservare, acum parcă acest instinct de conservare la o parte din concetăţenii noştri nu mai există”, a declarat Nelu Tataru, la Digi 24, pe 30 iunie.

„Eu cred că din toată chestiunea asta rezultă speranţa unei stabilizări a situaţiei. Când a zis de a doua cocoaşă, cred că s-a referit la a doua fază”, a explicat Alexandru Rafila, la finalul crizei de râs.

Citește și:

Mare atenție! Amenda va fi majorată pentru această faptă

Dialog cu scântei între Marius Tucă și Raed Arafat: ‘De ce să nu-l cunoști, când le știi pe toate?’, ‘Nu ești omul implicat direct, ca și profesionist’

SURSE Lovitură de teatru! Nu Ciprian al lui Napi l-a ucis pe Emi Pian! Un alt membru al clanului Rinu, suspectat!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Orban: ‘Autoritățile trebuie să ducă o bătălie constantă contra acestor clanuri care încalcă legea. Fără milă’

Avatar

Publicat

in

De

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a afirmat că autoritățile trebuie să acționeze „fără milă” împotriva clanurilor interlope și că e necesar să ducă „o bătălie constantă” contra acestora.

„O bătălie constantă contra acestor clanuri care încalcă legea. Eu am transmis mesajul meu clar: fără milă”, a declarat Ludovic Orban, întrebat dacă autoritățile au o strategie contra clanurilor interlope.

El a mai spus că Orice ilegalitate, orice activitate cu caracter infracțional trebuie sancționate.

Publicitate

„Dacă e necesar, trebuie suplimentate efectivele. Dacă un șef de poliție sau un șef de post sau un șef de secție nu-și face treaba și în secția lui e evident că funționează activități ilegale trebuie schimbat fără niciun fel de ezitare și luate măsuri severe pentru combaterea acestor clanuri”, a adăugat premierul.

Edi Pian, liderul clanului Duduianu, în vârstă de 39 de ani, a fost ucis, în noaptea de luni spre marți, după ce a fost înjunghiat într-un conflict între mai multe persoane, în sectorul 6 al Capitalei.

Florin Mototolea, zis „Edi Pian”, a fost eliberat din Penitenciarul Rahova în luna septembrie, anul trecut, fiind așteptat la poarta închisorii cu lăutari, artificii și șampanie.

Emi Pian le-a transmis, atunci, cunoscuţilor că s-a întors mai puternic din închisoare. „Rana m-a întărit mai rău decât eram vreodată. Nu cu altceva. Caracterul mai puternic şi poftă de viaţă până la 100 de ani”, a spus Emi Pian, când a fost eliberat.

Citește și:

Mare atenție! Amenda va fi majorată pentru această faptă

Dialog cu scântei între Marius Tucă și Raed Arafat: ‘De ce să nu-l cunoști, când le știi pe toate?’, ‘Nu ești omul implicat direct, ca și profesionist’

SURSE Lovitură de teatru! Nu Ciprian al lui Napi l-a ucis pe Emi Pian! Un alt membru al clanului Rinu, suspectat!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend