Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

E oficial: Pensionarii cu venituri mici vor primi un ajutor financiar de 700 de lei în iulie

Publicat

in

Pensionarii sistemului public de pensii și cei din sistemul militar cu venituri mai mici sau egale cu 2.000 de lei pe lună vor primi de la stat, în luna iulie, un ajutor financiar în valoare de 700 de lei, potrivit unei ordonanțe oficializate joi. Aceasta este una dintre măsurile sociale și economice cuprinse în pachetul numit “Sprijin pentru România”, ce a fost anunțat de Guvern acum câteva zile. Potrivit datelor furnizate de autorități, de această măsură vor beneficia aproximativ 3,3 milioane de pensionari.

Măsura conținută de OUG 74/2022, publicată aseară în Monitorul oficial nr. 542, este, de fapt, una dintre măsurile anunțate acum câteva zile de Executiv, cuprinse în pachetul numit Sprijin pentru România.

Concret, ordonanța stabilește că, în luna iulie, “se acordă un ajutor financiar în cuantum de 700 lei pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/ casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.

Veniturile luate în calcul sunt cele din pensii (cele plătite în iulie), cele lunare din indemnizația socială pentru pensionari și cele din salariile sau asimilate salariilor raportate în declarația 112 (privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate).

Ajutorul financiar de 700 de lei se va plăti, din oficiu, în luna iulie, odată cu pensia. Asta înseamnă că pensionarii care se încadrează vor primi această sumă automat, fără să fie nevoiți să facă vreun demers.

De asemenea, ajutorul financiar va fi acordat integral, chiar dacă veniturile ce vor fi plătite în luna iulie reprezintă, de fapt, o fracțiune de lună. Totodată, în cazul pensionarilor care beneficiază de pensie de urmaş, ajutorul financiar se va acorda fiecărui urmaş în parte, potrivit OUG 74/2022.

În schimb, nu vor putea beneficia de acest ajutor de la stat pensionarii care au locul de ședere obișnuită (reședința obișnuită) în străinătate.

Pachetul de măsuri Sprijin pentru România va aduce, pe lângă ajutorul destinat pensionarilor cu venituri mici, și amânarea ratelor la bănci, dar și acordarea unei diferențe salariale lucrătorilor din sistemul public. Aceste măsuri vor trebui cuprinse în alte proiecte de acte normative și adoptate de autorități.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

Eveniment

Agenti CIA in Ucraina, afirma ziarul american The New York Times

Publicat

in

Prestigiosul ziar american vine cu o dezvaluire bomba: in Ucraina actioneaza multi agenti CIA si comando-uri din tari aliate cu americanii, inclusiv din Franta, Lituania, Marea Britanie si Canada. Se pare ca oamenii occidentalilor care se afla in teren se ocupa de coordonarea livrarilor de armament si de strangerea de informatii. Actiunea acestora e ultra secreta si se concentreaza in capitala Ucrainei, Kiev. Operatiunile ar fi coordonate si centralizate de la baze militare din Germania. Este pentru prima oara cand presa americana apropiata actualei administratii de la Casa Alba scrie despre agentii CIA din Ucraina. Toata povestea aici https://ghimpele.ro/ucraina-e-intesata-de-agenti-cia/

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Revine testul PCR, de data aceasta pentru variola maimutei

Publicat

in

OMS cere testare extinsa pentru variola maimutei. Directorul-general al forului ONU, Tedros Adhanom Ghebreyesus, afirma ca e ingrijorat de faptul ca virusul pare sa tinteasca grupurile vulnerabile: copii, gravide si persoane imunocompromise. O firma din Coreea de Sud a pus la punct un test PCR care depisteaza virusul variolei maimutei in 90 de minute. Testele folosite acum pe scara larga nu sunt pe baza tehnologiei PCR si dureaza mult mai mult. Biroul european al OMS atrage atentia ca Europa e epicentrul acestei epidemii ciudate, care era limitata pana acum la zone izolate din Africa centrala si de vest. Mai multe detalii despre testul PCR pentru variola maimutei cititi aici https://www.ucoz.ro/test-pcr-pentru-variola-maimutei/

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend