Conecteaza-te cu noi

Dezvaluiri

După uciderea lui Emi Pian, membrii clanului Rinu încep să dispară de pe rețelele de socializare

Avatar

Publicat

in

Florin Mototolea, zis Emi Pian, unui dintre capii clanului Duduianu din Capitală, a fost omorât în noaptea de luni spre marți, în Sectorul 6, de un membru al clanului Rinu, o grupare care acționează în zona podului Colentina, din Sectorul 2 al Capitalei, au dezvăluit sursele Bugetul.ro.

Inițial suspectat de uciderea lui Emi Pian a fost Ciprian Gheorghe al lui Napi, din clanul Rinu, conform unor surselor Bugetul.ro.

Publicitate

Ulterior, conform altor surse, am aflat că un alt membru ar fi fost cel care i-a tăiat artera femurală lui Mototolea. Este vorba despre Richard Emanuel Gheorghe, alt membru al clanului Rinu.

Bugetul.ro a descoperit că ambii și-au șters astăzi profilurile de Facebook.

Ce a anunțat Poliția Capitalei

„În această dimineață (n.r. – marți), în jurul orei 03.00, prin apel 112 a fost sesizat un conflict între mai multe persoane, în sectorul 6.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 20 Poliție, fiind identificate mai multe persoane.

Doi bărbați au fost transportați la spital, unul dintre ei, în vârstă de 39 de ani decedând.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei”, a informat Poliția Capitalei, într-un comunicat de presă.

Vezi și

SURSE Lovitură de teatru! Nu Ciprian al lui Napi l-a ucis pe Emi Pian! Un alt membru al clanului Rinu, suspectat!

A început destrămarea PNL?! Revoltă în partid după alianța cu USR-PLUS

SURSE Cine l-ar fi ucis pe Emi Pian – Este membru al unui clan care acționează în Colentina

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Dezvaluiri

Bursa zvonurilor: Cât a costat un vot la aceste alegeri (SURSE)

Avatar

Publicat

in

De

În ziua votului a izbucnit un scandal uriaș lângă București, la Tunari. Metoda „Flotantul” ar fi fost pusă în aplicare în comuna Tunari, unde peste 1.200 de oameni ar fi fost aduși din Capitală și din alte localități pentru a asigura voturile de care are nevoie unul dintre candidații la Primăria comunei. Conform B1 TV, la Tunari, votul ar fi costat 100 de euro.

Surse ale Bugetul.ro au dezvăluit că, în orașul Popești-Leordeni, tot la marginea Bucureștiului, unul dintre candidați ar fi oferit 300 de lei de vot.

Publicitate

Conform altor informații intrate în posesia Bugetul.ro, într-o altă localitate din România s-ar fi plătit chiar și 1.000 de lei.

În unele localități din județul Călărași s-ar fi oferit 500 de lei de vot. 

Vezi și SURSE Nicușor Dan începe execuțiile! Primele persoane care vor zbura din funcție

Se pare că prețul unui vot a crescut considerabil față de anul 2016. La vremea respectivă, aveam informații că un anumit partid oferea 150 de lei, în București, pentru un vot la alegerile parlamentare.

În județul Olt s-a deschis dosar penal pe numele unui președinte liberal

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce vineri, 25 septembrie, un bărbat din comuna Poboru a sesizat că preşedintele PNL din localitate şi un consilier ar fi încercat să-i dea bani pentru a vota cu formaţiunea pe care o reprezintă, la scrutinul de duminică.

Tentativa de mită s-ar fi produs, în jurul orei 19:00, în satul Creţ, în Poboru, județul Olt. Preşedintele PNL, Sandi Crânguş, şi candidatul la Consiliul Local Iulică Deaconescu au oprit un bărbat din zonă, iar primul dintre ei a încercat să-i dea o sumă de bani.

Bărbatului i s-a spus să-l voteze, duminică, pe „domnul inginer” cu trimitere directă către candidatul PNL la funcţia de primar al comunei Poboru, Marin Rizescu, scrie olt-alert.ro.

Omul s-a speriat şi a reuşit să-i refuze, aşa cum o mai făcuse şi cu altă ocazie. Ajuns acasă, acesta a sunat la 112 şi reclamat tentativa de mită electorală.

Poliţiştii au deschis un dosar pe numele lui Sandi Crânguş. Potrivit unor surse, există şi un martor al tentivei de dare de mită.

În seara zilei de 25 septembrie, în jurul orelor 19.00, un bărbat din comună Poboru a sesizat organelor de poliție faptul că doi bărbați ar fi oferit unui localnic al comunei Poboru o sumă de bani în scop electoral, fără să precizeze despre ce suma e vorba. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere a alegătorilor dosarul urmând a fi declinat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Mita electorală este aspru pedepsită. Codul Penal prevede pedepse cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, atât pentru cei care corup alegătorii, cât și pentru cei care primesc bani sau bunuri.

Vezi și

Lovitură devastatoare pentru DIICOT! Un celebru om de afaceri a fost pus în libertate

SURSE Nicușor Dan începe execuțiile! Primele persoane care vor zbura din funcție

În ziua alegerilor, doctorul Monica Pop trage un semnal de alarmă: ‘Nu vă lasați înșelați! Nu uitați’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Dezvaluiri

SURSE Nicușor Dan începe execuțiile! Primele persoane care vor zbura din funcție

Avatar

Publicat

in

De

Nicușor Dan, candidatul independent susținut de PNL și USR-PLUS, a câștigat alegerile pentru Primăria Capitalei.

Recent, Dan a declarat că, dacă va ajunge primar, unii directori din cadrul Primăriei Capitalei vor zbura din funcție. El a dezvăluit și două nume: Ştefan Dumitraşcu, arhitectul-șef, despre care a spus că a semnat sute de autorizații anulate, și Adrian Iordache, directorul Direcției Juridic, despre care a afirmat că a semnat sute de acte ilegale.

Publicitate

Conform surselor Bugetul.ro, Nicușor Dan se va ține de cuvânt și urmează să-i zboare din funcție pe cei Dumitrașcu și Iordache.

Ce a declarat Nicușor Dan recent

Unii directori vor zbura din prima, cum e şeful Direcţiei Juridice, Iordache, care are vreo 20 de ani de când e în primărie, şi Ştefan Dumitraşcu, arhitectul-șef. Legea Administraţiei Publice spune că trebuie să faci o comisie care evaluează performanţa acestor oameni și dispune sancţiuni.

Dacă vorbim de Iordache care a semnat în calitate de director al Direcţiei Juridice sute de acte ilegale, e suficient ca un director al Direcţiei Juridice să plece din primărie, la fel şi arhitectul-şef, care a semnat sute de autorizaţii anulate apoi”, a spus Nicuşor Dan, la TVR 1.

La ora 08:00, Nicușor Dan, candidatul PNL- USR PLUS la Primăria Capitalei, avea 41,82% din voturi, în timp ce contracandidata sa de la PSD, primarul în funcţie Gabriela Firea, avea un scor de 37,4%, conform datelor provizorii după numărarea a peste 90% din voturi.

Vezi și

În ziua alegerilor, doctorul Monica Pop trage un semnal de alarmă: ‘Nu vă lasați înșelați! Nu uitați’

Ministerul Finanțelor Publice își ‘ascute colții și ghearele’ din umbră. Banii de la stat deschid ușa controalelor

Contracte cu ‘cântec’ pentru ‘Trupa lui Biluță’. Șapte dintr-o lovitură!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend