Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Drumarii propun soluții de economisire la CNAIR: ‘Nu mai cheltuiţi banii pe prostii!’

Publicat

in

Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu”, reprezentativ în cadrul CNAIR, atrage atenţia factorilor decidenţi asupra cheltuirii responsabile a banului public şi propune mai multe soluţii de economisire, printre care evitare cheluielilor inutile – dând exemplul unui director regional care îşi pune turnicheţi de acces în propriul secretariat – reducerea numărului beneficiarilor de maşini de serviciu la miniştri, directori generali din companiile de stat/şefi de instituţii, oprirea iluminatului arhitectural al oricăror clădiri şi monumente, reducerea cheltuielilor pentru întreţinere şi chirii, inclusiv în cazul sediului CNAIR. ”Toate aceste cheltuieli inutile se produc în timp ce pentru noile tronsoane de autostrăzi nu avem personal, utilaje şi echipamente. Noile tronsoane au fost preluate în administrare de unele districte de drumuri cu personal subdimensionat. Astfel, munca unor angajaţi ai CNAIR s-a dublat. Cu banii cheltuiţi iresponsabil se pot dota toate secţiile de drumuri sau se pot creşte salariile muncitorilor”, afirmă sindicaliştii.

”Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu”, reprezentativ în cadrul CNAIR, atrage atenţia factorilor decidenţi asupra cheltuirii responsabile a banului public. Prezentăm măsuri simple, dar eficiente, care pot aduce o economie însemnată la buget. Cu aceste economii pot fi achiziţionate utilaje şi echipamente, pot fi crescute salariile de nimic ale angajaţilor sau pot fi recrutaţi alţi muncitori, care să lucreze la întreţinerea drumurilor. Aceste măsuri vor avea efecte pozitive, imediate, asupra participanţilor la trafic. Reducerea cheltuielilor se justifică ţinând cont de salariile mici ale muncitorilor, de lipsa dotărilor cu utilaje şi echipamente pentru întreţinerea drumurilor. Normativele de drumuri privind structura de personal nu sunt respectate (s-a ajuns ca districte de drumuri sa aibă 1-3 muncitori în loc de minim 8-9 oameni). Ne declarăm ”solidari” cu politica Guvernului de economisire cu 15% a energiei electrice, măsură pe care o dorim aplicată de la ”vlădică la opincă”, cu începere de la ”vlădică””, afirmă sindicaliştii într-un comunicat intitulat ”Stinge lumina! Opreşte maşina!”

Sindicatul Drumarilor afirmă că, înainte de a impune măsuri de reducere a consumului de energie sub orice formă, trebuie început cu lucrurile simple, propunând mai multe măsuri.

CE PROPUN SINDICALIŞTII

– Nu mai cheltuiţi banii pe prostii, aşa cum se practică în CNAIR SA,unde un director regional îşi pune turnicheţi de acces în propriul secretariat, sistem folosit de 6 (ŞASE) persoane;

– Nu mai plătiţi parcarea către societatea GEI Palat CFR pentru cei cu maşini de serviciu în valoare de 10 mii de lei PE LUNĂ;

– Nu mai daţi maşini de serviciu decât miniştrilor, directorilor generali din companiile de stat/şefilor de instituţiiŞI ATÂT!DOAR la CNAIR SA se cheltuieşte pe combustibil circa 127 de milioane de lei, din care o cantitate importantă este pentru maşinile de serviciu ale”celor Aleşi”. Extrapolând, la nivelul României, dacă O SINGURĂ COMPANIE CHELTUIEŞTE ATÂT, vă rugăm doar să încercaţi să vă imaginaţi risipa la nivelul întregii ţări pentru ca unii să îşi odihnească incompetenţa pe banchetele maşinilor de serviciu…

– Opriţi iluminatul arhitectural al oricăror clădiri şi monumente sau instalaţii de producere a energiei verzi (de exemplu panouri fotovoltaice) căci, dacă DOAR pentru iluminatul arhitectural al clădirii ministerului Transporturilor cheltuim circa 1 milion de euro anual (cifre din anul 2020, pe care le estimăm mult mai mari azi), atunci pentru TOATE clădirile şi monumentele  din această ţară cheltuim sume echivalente cu valoarea compensărilor pe care Guvernul le dă unei populaţii disperate de creşterea preţurilor la nivelul întregii Românii;

– Opriţi circulaţia lifturilor la fiecare etaj şi creaţi sisteme de oprire alternativă (etaj par/impar) în ministere şi instituţii publice, măsura fiind şi ecologică şi sănătoasă pentru salariaţi. Puneţi lumini cu senzori la băile mizerabile din clădirea ministerului Transporturilor/ministere şi instituţiile publice, tot pentru economie…

– Reduceţi cheltuielile pentru întreţinere şi chirii, căci DOAR CNAIR SA plăteşte pentru o mizerie de sediu, mai mult de 1 milion de euro chirie anual, de minim 10 ani de zile, când îşi putea face cu banii ăştia un sediu neutru energetic pe propriul său teren de lângă CESTRIN, proiectul fiind realizat de un fost director general încă din anul 2010…

”Toate aceste cheltuieli inutile se produc în timp ce pentru noile tronsoane de autostrăzi nu avem personal, utilaje şi echipamente. Noile tronsoane au fost preluate în administrare de unele districte de drumuri cu personal subdimensionat. Astfel, munca unor angajaţi ai CNAIR s-a dublat. Cu banii cheltuiţi iresponsabil se pot dota toate secţiile de drumuri sau se pot creşte salariile muncitorilor! Când Guvernul nu va mai mima dialogul social şi va pune în practică asemenea măsuri pentru ”cei Aleşi”, atunci şi NOI, ”cei muncitori” ne vom conforma solicitărilor şi vom fi partenerii Guvernului!”, conchid reprezentanţii Sindicatului Drumarilor ”Elie Radu”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Adrian Năstase și-a recuperat în instanţă pensia de parlamentar. Nu este singurul, pe listă sunt multe nume grele

Publicat

in

De

Fostul premier Adrian Năstase a câştigat la Tribunalul Bucureşti recuperarea pensiei speciale, pierdută în urma adoptării, anul trecut, a unei legi în Parlament.

Adrian NăstaseFoto: AGERPRES

În perioada 1990 – 2012, Adrian Năstase a avut şase mandate de deputat, beneficiind de pensie specială. Alături de sute de foşti deputaţi şi senatori, el a pierdut anul trecut acest drept, motiv pentru care a dat în judecată Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.

De menţionat că Tribunalul Bucureşti a fost nevoit să-i dea câştig de cauză lui Adrian Năstase, după ce Curtea Constituţională a stabilit, pe 5 mai, că legea de abrogare a pensiilor parlamentarilor este neconstituţională.

Efectele hotărârii CCR se aplică de la data de 10 iunie, când a fost publicată motivarea în Monitorul Oficial.

Adrian Năstase nu este singurul fost parlamentar care îşi recapătă pensia specială. Şi alte nume importante au obţinut o decizie favorabilă la Tribunalul Bucureşti: Călin Popescu-Tăriceanu, Silviu Prigoană, Dan Radu Ruşanu, Ilie Sârbu, Eugen Nicolăescu, Vasile Blaga, Octav Cozmâncă, Nicolae Văcăroiu, Norica Nicolai, Dan Mircea Popescu, Irina Loghin, Mădălin Voicu, Victor Boştinaru, Corneliu Ciontu, Radu F. Alexandru, Mihai Mălaimare, Şerban Mihăilescu, Tudor Mohora, Ristea Priboi.

În februarie 2021, plenul Parlamentului a abrogat pensiile speciale ale senatorilor şi deputaţilor, însă pe 5 mai 2022 Curtea Constituţională a decis că legea este neconstituţională.

Între timp, sute de foşti deputaţi şi senatori au acţionat în instanţă Parlamentul pentru a-şi recâştiga pensiile. (Sursa: Agerpres)

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Firma care a furnizat combustibil pentru avioanele MiG 21-LanceR: ‘Produsul a fost recepționat de MApN integral cantitativ și calitativ’

Publicat

in

De

Societatea JetFlyHub SRL, despre care procurorii DIICOT susțin că ar fi livrat armatei române combustibil de calitate inferioară, având ca efect defectarea unor avione de luptă aeronave MiG-21 LanceR, transmite joi, într-un comunicat, că MApN a recepționat „integral cantitativ si calitativ” combustibil turboreactor pentru aeronave.

„Referitor la relatia societatii noastre cu MApN, precizam ca aceasta s-a desfasurat pe baza contractuala, urmare a castigarii unei licitatii publice”, afirma JetFlyHub SRL.

„In perioada 2018-2021 societatea noastra a livrat produsul combustibil turboreactor pentru aeronave, combustibil ce a fost receptionat integral cantitativ si calitativ de catre reprezentantii autoritatii contractante”, se mai arată în comunicat.

„Societatea JetFlyHub SRL si-a desfasurat activitatea cu respectarea tuturor obligatiilor legale, fiscale si contractuale”, adaugă aceasta.

Comunicatul integral poate fi consultat aici (format PDF).

Citește și:

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend