Conecteaza-te cu noi

OPINII

Dreptate şi drepturi pentru minoritarii sexuali – accesul spre Schengen!

Publicat

in

Octavian ANDRONIC – o.andronic@ziarulprofit.ro

Cel mai european dintre parlamentari – băiatul acela cu codiţă stufoasă numit Cernea – a stârnit o adevărată furtună cu o propunere, zice el, de bun simţ: ca legislaţia să fie modificată în sensul ca persoane de acelaşi sex să-şi poată reglementa situaţia familială, întemeind celule de bază ale societăţii, prin căsătorii legale, oficiate în faţa ofiţerului de stare civilă!

Doi colegi de parlament – ba chiar şi de alianţă – au sărit ca arşi. Mai întâi, dl Haşotti s-a declarat excedat de o asemenea enormitate, decretând că cei în cauză suferă de o maladie. De căsătorit se căsătoresc oameni sănătoşi din punct de vedere sexual, cei care, de regulă, au fiecare ce-i lipseşte celuilalt pentru a putea procrea. Ce să facă cei care au amândoi acelaşi organ, în acest scop? Pot să stea împreună şi să se bucure de intimitate şi fără să mai treacă pe la Primărie.

Apoi a sărit şi Mădălin Voicu. E de acord că e vorba despre o maladie de care cei atinşi nu simt nevoia să se trateze. Aţi auzit despre vreun homosexual că nu mai vrea să fie gay?

Atât le-a trebuit băieţilor (şi fetelor) de la ACCEPT – organizaţia care veghează asupra liniştii şi bunăstării minorităţilor sexuale. Asta e discriminare! De ce să nu aibă şi homosexualii şi lesbienele drepturile pe care le are orice persoană de altă orientare? Ce fel de ţară europeană suntem? Până şi Uruguay-ul, la capătul lumii, a legalizat acest tip de relaţii. Până când să mai fie adepţii acestui mod de viaţă priviţi strâmb şi vorbiţi pe la colţuri?

Chiar aşa! De ce să nu amendeze Consiliul acela cu discriminarea şi pe alţii decât cei care se exprimă necuviincios la adresa ţiganilor – victimele favorite ale discriminatorilor. Să-i dăm o mână de ajutor lui dom’Cernea să-şi realizeze obiectivul. Şi nu doar atât: ar trebui iniţiat un set de măsuri care să-i pună pe gay şi lesby pe picior de egalitate cu celelalte minorităţi: să se bucure, de pildă, de autonomie locală în zonele în care sunt majoritari; să li se rezerve un număr de locuri în parlament (altele decât cele pe care le ocupă deja); să aibă reprezentanţi în consiliile locale, să aibă dreptul la şcoli în care să se facă educaţie sexuală adecvată; ba chiar şi creşe şi grădiniţe unde să poată fi duse eventualele rezultate ale acestor mariaje (aţi văzut filmul cu Schwarzenegger, care rămânea gravid cu De Vito!); ba – de ce nu – să se înfiinţeze chiar şi un secretariat de stat pentru problemele minorităţilor sexuale.

Nu credeţi că Bruxelles-ul va vedea cu ochi buni aceste alinieri la trendurile europene şi va fi mai binevoitor în problema Schengen?

OPINII

Comasate 2024, filmul de groaza blockbuster în regia PSD+PNL

Publicat

in

Alegerile din 2024 se anunță a fi un eșec al democrației românești. Speriați de fantome imaginare, liderii politici au condus țara într-o zonă crepusculară a dezamăgirii și apatiei. Electoratul, dezorientat și lipsit de încredere, va vota probabil din frică, perpetuând un sistem politic disfuncțional. Cum am ajuns aici? Simplu: Ciucă și Ciolacu, marii corifei ai politicii românești, s-au comportat asemeni unor spectatori terifiați de un film de groază. Pelicula s-a numit „Ascensiunea AUR-SOS”, o poveste cu personaje grotești, interpretate de Simion și Sosoacă, care amenința să le ia tot ce au construit în ultimii 30 de ani. Panica i-a cuprins, aruncându-i în brațele unei soluții pripite. Comasarea alegerilor, văzută ca o soluție salvatoare împotriva AUR și SOS, s-a dovedit a fi, iată, odată cu aflarea candidaților gen Cârstoiu, Tudose ș.a.m.d dar și a vechilor dinozauri din noile partide, un veritabil bumerang, aruncând România în brațele neputinței și dezamăgirii. Vedem acum un electorat comun PSD+PNL prins în capcana fricii, a temerilor și astfel, buimăciți de spectrul populismului, oamenii se simt deja dezorientați și apatici pentru că dilema e cruntă: să voteze din nou pentru partidele care i-au dezamăgit constant sau să se lase purtați de valul populismului, cu riscul de a regreta ulterior. Spaima altora se traduce, mai nou, prin faptul că efectiv dând votul unui liberal vor vota de fapt un pesedist. Sau invers! Și-atunci, de ce să mai meargă la vot pe 9 iunie?

Cât despre AUR și SOS, hai să fim sinceri: de la sperietoarea PSD, cele două partide au ajuns acum să fie ele însele speriate de propriile scenarii, de proprii lideri care le propun acum jumătăți de măsură, cel puțin în ceea ce privește listele de candidați. Ascensiunea fulminantă a AUR și SOS de-acum căteva luni a creat, să o recunoaștem, panică în rândul partidelor tradiționale. Acum, confruntându-se cu realitatea unei precampanii electorale mult prea timpurie, liderii acestor partide populiste par a fi și ei copleșiți de propriile temeri și de incapacitatea generată de lenea și dezorganizarea pe care, vrând, nevrând, le etalează peste tot în țară unde anunță numele candidaților sau a listelor de candidați. Scenariile apocaliptice pe care le-au propagat s-au întors împotriva lor, aruncându-i într-o stare de confuzie. Acum, se luptă cu propria lor umbră, speriați de necunoscutul electoral.

Pe 9 iunie, românii vor merge la vot buimaci, confuzi, ca și cum ar fi ieșit, culmea, tot dintr-un film de groază. Vor vota din frică, nu din rațiune, alegând sperietoarea care li se pare mai puțin înspăimântătoare.

Citeste mai mult

ACTUAL

Abundența știrilor despre incendiul de la Ferma Dacilor: manipulare, omisiune și dezinteres pentru problemele reale ale românilor

Publicat

in

Incendiul devastator care a izbucnit la Ferma Dacilor din Tohani, Prahova, în noaptea de Crăciun, a provocat moartea a opt persoane și rănirea altor cinci. Tragedia a generat o avalanșă de știri în mass-media, atât în România, cât și în străinătate.

În primele zile după incendiu, știrile au fost preponderent despre modul în care s-a produs acesta, despre persoanele care au murit sau au fost rănite și despre ancheta care se desfășoară. Ulterior, accentul s-a mutat pe trecutul patronului pensiunii, Cornel Dinicu, care a fost acuzat de corupție și de afaceri ilegale.

Abundența știrilor despre incendiul de la Ferma Dacilor este ușor de explicat. În primul rând, tragedia a fost o reală tragedie, care a provocat moartea unor oameni nevinovați. În al doilea rând, incendiul a fost un eveniment spectaculos, care a atras atenția publicului. În al treilea rând, ancheta care se desfășoară în acest caz este încă în curs, ceea ce alimentează interesul publicului.

Cu toate acestea, se poate pune întrebarea dacă această abundență a știrilor nu este, de fapt, o formă de manipulare.

În primul rând, se poate observa că știrile despre incendiul de la Ferma Dacilor au fost prezentate în mod excesiv, în detrimentul altor știri importante, care ar putea interesa mai mult publicul. De exemplu, în perioada în care s-au difuzat cele mai multe știri despre incendiul de la Ferma Dacilor, în România se desfășura o criză socio-economică generată de masurile guvernamentale dar și orgoliile politice care au afectat și afectează milioane de români. Cu toate acestea, această criză a fost acoperită de mass-media într-un mod mult mai modest.

În al doilea rând, știrile despre incendiul de la Ferma Dacilor au fost prezentate în mod părtinitor. În special, s-a pus un accent excesiv pe trecutul patronului pensiunii, Cornel Dinicu. Au fost difuzate reportaje despre afacerile ilegale ale acestuia, despre condamnările penale pe care le-a primit și despre relațiile sale cu politicienii. Cu toate acestea, au fost omise aspecte importante ale cazului, cum ar fi incompetenta criminală a statului român prin instituțiile sale, în special DSU și Raed Arafat.

DSU a fost acuzat de mai multe persoane că nu a luat măsurile necesare pentru a preveni incendiul. În primul rând, pensiunea Ferma Dacilor nu avea autorizație de securitate la incendiu. În al doilea rând, DSU a refuzat să trimită un echipaj de pompieri la pensiune, în ciuda numeroaselor apeluri la 112.

Raed Arafat, șeful DSU, a încercat să se disculpe, afirmând că pensiunea nu era inclusă în planul de intervenție al DSU. Cu toate acestea, această afirmație este falsă. Pensiunea Ferma Dacilor era situată într-o zonă turistică, iar DSU avea obligația să trimită un echipaj de pompieri la orice incendiu care se producea în această zonă.

Omisiunea acestor aspecte importante din cazul incendiului de la Ferma Dacilor nu este întâmplătoare. Ea este o formă de manipulare a publicului, care are scopul de a distrage atenția de la incompetenta criminală a statului român.

În loc să se concentreze pe cauzele reale ale tragediei, mass-media preferă să prezinte publicului un spectacol mediatic în care un om de afaceri controversat este prezentat ca fiind principalul vinovat.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend