Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Dr. Mărioara Pop: Școala online, prelungită uneori și la 6-7 ore pe zi, a dus la creșterea miopiei în rândul copiilor

Publicat

in

Miopia este un defect de vedere ce constă în alungirea globului ocular și formarea unei imagini neclare la privirea la distanță. Există nenumărate studii ce corelează timpul petrecut în fața ecranelor, acomodația prelungită la activitățile de aproape și lipsa luminii naturale cu apariția acestui defect de vedere care, efectiv, a explodat în rândul copiilor.

Se preconizează că până în anul 2050 aproximativ 50% din populația globului va fi mioapă. Din păcate, cred că vom atinge aceste valori mai curând decât 2050 în contextul pandemiei. Și poate nu ar fi nici o problemă cu acest defect de vedere, dacă nu ar fi corelate cu riscuri mari de afecțiuni serioase oculare și miopie (glaucom, cataractă, dezlipire de retină, degenerescență maculară).

Au apărut și studii care corelează modificarea stilului de viață la copii din timpul pandemiei în intervalul 2019-2021 cu apariția sau agravarea miopiei. Pentru toate categoriile de vârstă 6-18 ani se observă o creștere a defectului de vedere, dar cel mai mult sunt afectați copiii mici de 6-8 ani. La această vârstă copiii sunt mai sensibili la schimbările amintite, ei fiind și într-un proces de creștere și dezvoltare.

Lumina albastră emisă de ecrane și efectul de hipnoză pe care îl are televizorul sau telefonul asupra copiilor fac ca aceștia să sufere de așa numitul ochi uscat. Stând în fața unui ecran de multe ori uităm să clipim și, odată cu clipitul, să umezim suprafața ochiului cu o peliculă nouă de lacrimi. Deseori, diagnosticul de ochi uscat l-am pus tinerilor corporatiști care își petrec și câte 12 ore pe zi în fața calculatoarelor. Astăzi văd din ce în ce mai mulți copii cu semne și simptome asemănătoare (ochi roșu, iritat, senzație de corp străin în ochi, mâncărime, clipit des, fotofobie).

În aceste condiții este important să suplimentăm filmul nostru lacrimal cu niște lacrimi artificiale pe care le vom pune la nevoie de 2-3 ori pe zi.

Ce e de făcut mai departe?

Primul pas pe care îl putem face este sa îmbunătățim condițiile în care stăm în fața calculatorului: păstrăm o distanță de 60 -70 de cm față de calculator și asigurăm o luminozitate bună în cameră.

Este bine cunoscută regula lui 20, la fiecare 20 de minute să facem pauza 20 secunde privind la distanță de 20 de pași.

Cei care poartă corecție optică trebuie să aibă un ochelar confortabil cu dioptriile necesare bine stabilite. Există situații când copiii au nevoie de așa zisul ochelar pentru calculator (un ochelar cu dioptrii mici care sunt date nu pentru a oferi vedere clară, ci pentru a oferi un confort la efortul de aproape).

Corectați permanent poziția copiilor în fața monitoarelor. Foarte mulți dintre ei au tendința de a sta extrem de aproape cu consecințe atât oftalmologice, cât și ortopedice. Lipsa jocului în aer liber și în lumina naturală va necesita suplimentarea cu vitamina D. Importanța acestei vitamine a fost pe larg dezbătută în lupta noastră în fața infecției cu Covid 19. Vitamina D stimulează imunitatea organismului și are o importanță majoră în prevenirea miopiei la copii.

Nu în ultimul rând, oferiți copiilor surse sănătoase de hrană. O dietă bogată în zaharuri are legătură și cu creșterea miopiei.

Dr. Mărioara Pop oferă consultatii în Clinica de pediatrie MedLife București și la Spitalul de Pediatrie MedLife Bucuresti.

***

Articol suținut de MedLife, o companie cu tradiție, care de-a lungul timpului a îndrăznit să țintească tot mai sus pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc.

Suntem cu un pas înainte în tot ceea ce înseamnă servicii medicale: complexitatea și calitatea actului medical, tehnologia din dotare și profesionalismul corpului medical.

Misiunea noastră este de a face România bine prin medicină și știință, prin informare și cunoaștere, dar și cu grijă și empatie. Pentru că medicina, așa cum o înțelegem noi, este cunoaşterea vieţii de la ştiinţă la emoţii.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Protest Declic, la Curtea Constituțională: într-un an vor ucide toate păsările. Extincție totală, pentru anumite specii

Publicat

in

De

Comunitatea Declic organizează, miercuri, un protest la sediul Curţii Constituţionale, solicitând judecătorilor să declare neconstituţională legea “care le permite vânătorilor să împuşte păsările migratoare până la extincţie”. În faţa instituţiei va fi amplasat un copac înalt cu zeci de păsări origami, iar protestatarii vor imita ciripitul păsărilor.

Protestul este programat să se desfăşoare de la ora 11.00, la sediul Curţii Constituţionale, informează News.ro

Potrivit unui comunicat al Declic, participanţii vor depune zeci de memorii la registratura CCR, câte un Amicus Curiae fiecare, pentru a susţine cauza păsărilor migratoare. De asemenea, în faţa instituţiei va fi amplasat un copac înalt cu zeci de păsări origami, iar participanţii, pregătiţi cu fluiere care imită ciripitul, vor face gălăgie, să-i audă toţi judecătorii.

“Ciocârlia de câmp, raţa pestriţă sau prepeliţa vor fi vânate până la dispariţie. Într-un an, ne putem lua adio nu doar de la ele, ci de la mai multe specii migratoare. Asta din cauza unui proiect neconstituţional care dă puteri depline vânătorului”, a declarat Ana Racheleanu, coordonatorul campaniei.

Conform comunicatului, noul proiect, care modifică Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, prevede cote zilnice de vânătoare de zeci de ori mai mari pentru speciile de păsări migratoare. Unul dintre iniţiatorii proiectului, deputatul Gheorghe Nacov, este vânător.

Reprezentanţii Declic susţin că, dacă legea nu este oprită de Curtea Constituţională, atunci într-un singur an s-ar putea vâna întreaga populaţie de păsări migratoare din mai multe specii care folosesc teritoriul României pentru cuibărit sau iernare.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Italia: Fără preşedinte după turul al doilea al alegerilor

Publicat

in

De

Al doilea tur de scrutin pentru alegerea noului preşedinte al Italiei nu a reuşit să desemneze un câştigător marţi, prelungind incertitudinea cu privire la viitorul premierului Mario Draghi şi al guvernului său, comentează AFP preluat de agerpres.

Mai mult de jumătate dintre cei aproximativ 1.000 de deputaţi, senatori şi reprezentanţi regionali în cauză au votat în alb pentru a doua zi, reflectând absenţa unui consens asupra unui candidat între principalele partide.

Al treilea scrutin va avea loc miercuri dimineaţă, dar nu sunt aşteptate progrese înainte de joi. Din turul al patrulea, pragul alegerilor coboară de la o majoritate de două treimi la o majoritate absolută.

Preşedintele Italiei are un rol preponderent protocolar, dar anul acesta miza este mare: dacă este ales Mario Draghi, trebuie să renunţe la şefia guvernului.

O astfel de alegere ar putea provoca alegeri anticipate sau chiar să deraieze reformele necesare pentru a obţine miliardele de euro din fondul european de relansare promis Italiei.

Alegerea preşedintelui este, totuşi, greu de prezis, cu scrutin secret, înţelegeri în culise şi absenţa unei liste oficiale de candidaţi, care îi conferă o atmosferă de conclav papal.

Nicio formaţiune politică nu dispune în prezent de majoritatea absolută în parlament. Dar aproape toate partidele, de la stânga la dreapta, formează o coaliţie de unitate naţională condusă de Mario Draghi.

Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE) a fost numit de preşedintele în exerciţiu, Sergio Mattarella, în februarie 2021, când Italia era în recesiune din cauza pandemiei de COVID-19.

Guvernul său a supervizat revenirea la creştere şi succesul campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului.

De asemenea, a iniţiat mai multe reforme (sistemul fiscal şi cel judiciar, administraţia publică) cerute de Bruxelles în schimbul celor aproximativ 200 de miliarde de euro sub formă de granturi şi împrumuturi de la UE.

Numeroşi investitori internaţionali se tem că Italia, puternic îndatorată, va rămâne în urmă faţă de calendarul strict al reformelor dacă Mario Draghi pleacă.

Şi mulţi deputaţi se tem că îşi vor pierde fotoliul în cazul alegerilor anticipate.

Alţii sunt de părere că Mario Draghi ar fi mai bine plasat în calitate de preşedinte pentru a garanta stabilitatea politică şi bunele relaţii cu Bruxellesul, mai ales dacă extrema dreaptă va câştiga următoarele alegeri.

Şeful statului exercită o putere crucială în timpul crizelor politice, fie pentru a dizolva parlamentul, a alege un nou prim-ministru sau a refuza mandate coaliţiilor fragile.

Paolo Maddalena, un fost judecător puţin cunoscut, care a ieşit pe primul loc luni în turul întâi, a fost din nou în frunte marţi cu 39 de voturi.

Sergio Mattarella, 80 de ani, a primit acelaşi număr de voturi, deşi a spus clar că nu îşi doreşte al doilea mandat de şapte ani.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend