Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Dosarul 10 august: Raportul ‘secret de serviciu’ al Ministerulului de Interne va fi trimis procurorilor militari. Structurile MAI vor face sesizări noi

Avatar

Publicat

in

Ancheta deschisă după violențele de la protestul din 10 august continuă la Secția Militară a Parchetului General, după ce, săptămâna trecută, dosarul a fost preluat de la Parchetul Militar al Capitalei, pentru a putea fi investigat odată cu plângerile depuse împotriva ministrului Afacerilor Interne, prefectului Capitalei și conducerii Jandarmeriei Române.

Până în prezent, procurorii militari au primit aproape 300 de plângeri care îi vizează pe jandarmi și modul de intervenție al forțelor de ordine. Următorii pași în anchetă sunt analizarea imaginilor primite de la parchet, audierea părților vătămate și a celor vizați de plângeri.

De altfel, la Parchet urmează să ajungă și raportul Jandarmeriei.

Carmen Dan a precizat că au fost identificati 5 jandarmi asupra cărora planează suspiciunea că ar fi lovit protestatari care nu erau agresivi.

Pe de altă parte, ministrul Afacerilor Interne a anunțat că structurile MAI vor face sesizări noi către parchetele civile, pe baza informațiilor pe care le-au descoperit, menționând că au fost identificate câteva sute de persoane ca fiind agresive.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

VIDEO Cătălin Drulă a găsit cheia pentru ca România să aibă autostrăzi: Anunță investiții de 8 miliarde de lei

Avatar

Publicat

in

De

Anul acesta va fi recordul în materie de sume investite în infrastructura rutieră şi feroviară, cu un buget de 8 miliarde de lei din fonduri europene nerambursabile şi contribuţie naţională, a declarat, marţi, la TVR1, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.

“Mă lămurisem (de ce nu avem autostrăzi în România, n.r.) înainte de a ajunge la minister. De opt de zile mă uit la acest domeniu şi am bine dimensiunea a ceea ce se întâmplă în domeniu. Lipseşte sau a lipsit foarte mult capacitatea instituţională, competenţa, profesionalismul, apoi natura în sine a domeniului. Pentru un om politic nu prea e tentant să construiască pe termen lung. Oamenii nu mai au răbdare. Atunci e tentaţia de a promite marea cu sarea şi de a nu aşeza niciodată lucrurile pe baze solide. E nevoie de reformă, de profesionalism, de eficienţă. Nu toate proiectele care sunt în construcţie se termină în acest an. Totdeauna, e un stoc de proiecte care merge în oglindă. Au fost ani de zile când nu am reuşit să absorbim fonduri europene, dar anul acesta îmi doresc să fie recordul în materie de sume investite în infrastructura rutieră şi feroviară. Vor fi 8 miliarde de lei”, a spus Drulă, la TVR1, în emisiunea lui Ionuț Cristache, ”România9”

Citește și: Doina Pană, după ce expertiza a confirmat că a fost otrăvită: ‘Nu e o singură persoană. Din analize a reieșit că a fost ceva programat, nu o singură doză’

Ministrul de resort a menţionat că suma de 8 miliarde de lei este din fonduri europene nerambursabile plus contribuţia naţională şi că actualul Guvern nu se va atinge de aceşti bani pentru a face alte plăţi.

“Banii sunt din fonduri europene nerambursabile plus contribuţia naţională, de 15%. Cel puţin în ultimii ani, niciun Guvern nu s-a atins de finanţarea aceasta, pe fonduri europene. Problema a fost că nu am reuşit să cheltuim banii de acolo. Acest Guvern nu se va atinge de aceşti bani. Şi-a propus investiţii undeva foarte sus în priorităţi. Programul de guvernare are infrastructura în centru. Cele 8 miliarde se vor duce în proiecte pe feroviar şi rutier, proiecte care sunt în construcţie, precum ar fi Piteşti – Sibiu, Lotul 1, podul de la Brăila, Sebeş – Turda, Lotul 5 de la Piteşti – Sibiu, A0 Sud – autostrada de centură a Bucureştiului”, a susţinut oficialul.

Citește și: Ludovic Orban nu renunță la șefia partidului: ‘Am preluat PNL într-un moment greu, după o înfrângere în alegeri, când partidul avea 17-18% în sondajele de opinie’

Acesta a punctat că “greaua moştenire nu vine de acum trei luni sau de acum cinci luni, ci vine, în unele cazuri, de acum opt ani”. “Avem Lugoj – Deva, Lotul 2, un proiect strâmb pornit în 2013, blocat de patru ani de zile. Îmi revine minunata sarcină de a-l debloca şi de a-l pune pe roate. Sunt straturi şi straturi de decizii proaste…”, a afirmat Cătălin Drulă.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Drulă, despre când va fi gata autostrada Ploiești-Brașov: ‘Trebuie să fie mai repede de 10 ani’

Avatar

Publicat

in

De

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, afirmă că proiectul autostrăzii care ar trebui să lege Ploieştiul de Braşov face parte din categoria celor “despre care se vorbeşte şi cu care nu s-a întâmplat nimic” de 16 ani. El anunţă că săptămâna viitoare va fi semnat contractul pentru studiul de fezabilitate pentru acest proiect şi susţine că va cere firmei care va realiza studiul să livreze mai repede soluţiile pentru unele tronsoane.

“Au trecut 16 ani de promisiuni, dar de lucruri concrete în a face un pas înainte, în a pregăti proiectul tehnic. (…) În ăştia 16 ani în care a mers greu nu s-a întâmplat nimic. Săptămâna viitoare ar trebui să semnăm sau, în fine, s-au trimis documentele către firma care a câştigat licitaţia pentru proiectul tehnic al acestei autostrăzi de la Ploieşti la Braşov. Aşa cum a fost lansat înainte de mandatul meu caietul de sarcini, este doi ani cred studiul de fezabilitate şi şase luni proiectul tehnic. Ceea ce vreau să fac este ca pe zonele uşoare şi pe zonele critice să conving firma să ne livreze mai repede documentaţia. De exemplu, ocolitoare la Comarnic, să ne scape problema de acolo”, a declarat Cătălin Drulă, marţi seară, la TVR1, în emisiunea lui Ionuț Cristache, ”România9”.

Citește și: Doina Pană, după ce expertiza a confirmat că a fost otrăvită: ‘Nu e o singură persoană. Din analize a reieșit că a fost ceva programat, nu o singură doză’

În ceea ce priveşte execuţia tronsonului, ministrul a estimat că aceasta va dura 18-24 de luni.

“Trebuie să fie mai repede de 10 ani. (…) Studiul de fezabilitate care se semnează săptămâna viitoare este de doi ani şi eu aş vrea ca firma să îl livreze mai repede. Dacă îl livrează partea de la Comarnic mai repede, dăm drumul la execuţie. Execuţia o să dureze 18-24 de luni, e peste râul Prahova, e destul de complicat în zona respectivă”, a adăugat ministrul.

Citește și: Ludovic Orban nu renunță la șefia partidului: ‘Am preluat PNL într-un moment greu, după o înfrângere în alegeri, când partidul avea 17-18% în sondajele de opinie’

El a spus că şi-a propus să realizeze un site pentru proiectul acestei autostrăzii, din momentul semnării contractului pentru documentaţie, iar acest site ar urma să arate oamenilor modul în care avansează lucrările la acest proiect.

“Îmi doresc ca anul acesta să fie recordul în materie de sume investite în infrastructură rutieră şi feroviară”, a mai declarat ministrul Transporturilor, arătând că suma alocată pentru acestea în anul în curs va fi de 8 miliarde de lei.

Citește și: Florin Cîțu rămâne prim-ministrul României. Curtea Constituțională a respins sesizarea AUR .

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend