Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

DOSAR Două luni a fost perioada de la numire până la fapta de corupție în cazul vicepreședintelui CJ Sv Cristinel Crețu -Denunțătorul trimis să ofere `un bonus`

Publicat

in

Anchetatorii DNA punctează în rechizitoriul prin care l-au deferit justiției pe vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Cristinel Crețu, pentru fapte de luare de mită și trafic de influență, că de la momentul numirii în această funcție și până la momentul la care „a cedat tentației„ corupției nu au trecut decât două luni.

„Prin Hotărârea nr. 120/26.10.2020 a Consiliului Județean Suceava, inculpatul Crețu Silviu-Cristinel, având la acea dată calitatea de consilier județean, a fost ales în funcția de vicepreședinte al acestei instituții publice”, notează anchetatorii DNA Cluj în rechizitoriul intrat în posesia STIRIPESURSE.

Aceștia arată mai departe atribuțiile legale prevăzute în fișa postului lui Crețu, pentru a reliefa atribuțiile încălcate prin faptele penale ale acestuia.

„Inculpatul Crețu Silviu-Cristinel, prin Dispoziția nr. (….) 08.04.2021 a președintelui Consiliului Județean Suceava, (….), privind delegarea unor atribuții vicepreședinților consiliului județean, administratorului public al județului și secretarului general al județului, începând cu data 01.05.2021 a avut următoarele atribuții :

„Coordonează următoarele instituții/servicii publice de interes județean aflate în subordinea Consiliului Județean Suceava și directii/servicii din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Suceava:

Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava;

Societatea Drumuri și Poduri Suceava SA;

Direcția tehnică și investiții;

Serviciul achiziții publice și contracte. ”, se arată în dosarul transmis instanței de judecată.

20 decembrie 2020, „căderea în păcat”…

„În a doua parte a lunii decembrie 2020 (după data de 20 decembrie), Crețu Silviu-Cristinel, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, a acceptat și primit de la (….), administratorul SC (….) SRL, suma de 40.000 euro cu titlu de foloase necuvenite, lăsând să se creadă față de acesta că va interveni în calitatea pe care o are pe lângă persoanele cu atribuții de decizie din cadrul Consiliului Județean Suceava pentru derularea fără impedimente din partea beneficiarului a Acordorului contractual Execuție lucrări: Lucrări de construire aferente UAT Județul Suceava, ce vor fi executate în cadrul Proiectului REGIUNEA NORD-EST AXĂ RUTIERĂ STRATEGICĂ 1: IAȘI-SUCEAVA, Lotul 1: DJ 208 limită județ Iași-Budeni-Dolhasca și DJ 208A Suceava-Ipotești- Bosanci-Udești-Liteni-Dolhasca, 46,199 km” (înregistrat la Consiliul Județean Suceava sub numărul (….)22.04.2020 și a Acordului contractual „Execuție lucrări: Lucrări de construire aferente UAT Județul Suceava, ce vor fi executate în cadrul Proiectului REGIUNEA NORD-EST AXĂ RUTIERĂ STRATEGICĂ 1: IAȘI-SUCEAVA, Lotul 1: DJ 209C Suceava-Frumoasa-Liteni și DJ 209D Liteni-Stroiești-Costâna-Dărmănești, 29,54 km” (înregistrat la Consiliul Județean Suceava sub numărul (….)22.04.2020), încheiate de autoritatea județeană cu sus- scrisa societate comercială (în asociere cu alte societăți comerciale) în urma unei proceduri de achiziție publică derulată în anul 2019. La momentul acceptării și primirii sumei de bani în cauză între executant și beneficiar existau o serie de neînțelegeri legate de implementarea în bune condiții a acordurilor contractuale.

2. La data de 16.03.2022, Crețu Silviu-Cristinel, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, având atribuții în ceea ce privește verificarea implementării contractelor de servicii privind lucrările de întreținere drumuri județene, a pretins cu titlu de mită de la (….), o sumă de bani pentru desfășurarea fără impedimente din parte beneficiarului a Acordului cadru având ca obiect „ Lucrări de întreținere și reparații multianuale pe timp de iarnă și vară, 2021-2025 pe drumurile județene din administrarea DJDP Suceava”. Ulterior, la data de 29.03.2022, Crețu Silviu-Cristinel i-a indicat lui (….) cuantumul sumei solicitate, respectiv 40.000 euro.

La data de 04.04.2022 Crețu Silviu-Cristinel a primit cu titlu de mită suma de 40.000 euro pretinsă de la denunțătorul (….) în scopul menționat mai sus. Ulterior remiterii sumei, care a avut loc în biroul lui Crețu Silviu-Cristinel, acesta a fost prins în flagrant de către organele de urmărire penală. Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate asupra biroului susnumitului a fost identificată de către organele de urmărire penală, într-un plic, suma de 40.000 euro primită cu titlu de mită.

Așa cum am arătat mai sus, începând cu 01.05.2021 inculpatul Crețu Silviu-Cristinel coordona în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava, semnatară a acordului cadru”, se arată în dosarul ajuns la Tribunalul Suceava.

Denunțul – „Neconcordanțe majore”…

„La data de 30.03.2022 a fost înregistrat la DNA-Serviciul teritorial Cluj denunțul oral formulat de către (….), administratorul SC (….) SRL.

Acesta a sesizat faptul că în urma unei proceduri de achiziție publică organizată de Consiliul Județean Suceava în cursul lunii noiembrie 2019, având ca obiect execuția de lucrări de reabilitare drumuri județene, SC (….) SRL (în asociere cu alte societăți comerciale) a fost declarată câștigătoare.

Ulterior, între autoritatea publică județeană și sus-scrisa societate comercială s-a încheiat contractul de execuție de lucrări. Lucrările au fost demarate în vara anului 2020 pentru cele două loturi.

Potrivit celor susținute de denunțător, execuția lucrărilor a scos în evidență neconcordanțe majore între planșele din proiectul tehnic și realitatea din teren, aspect care a condus la o serie de probleme și discuții cu reprezentanții beneficiarului. Din acest motiv plățile se efectuau cu întârziere și, deși a purtat discuții cu decidenții pentru rezolvarea acestor probleme, nu a ajuns la un rezultat pozitiv.

Denunțătorul a susținut că, în acest context, a avut discuții cu (….), administratorul SC (….) SRL, societate care face parte din asocierea cu SC (….) SRL. Acesta i-a sugerat să aibă o „discuție” cu Crețu Cristian ( identificat de organul de urmărire penală ca fiind Crețu Silviu-Cristinel), vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, conjunctură în care să îi ofere acestuia un „bonus”.

(….)

Conform celor declarate de (….), i-a transmis lui (….) că nu este pregătit, ne având la el bani, fapt pentru care a mers acasă, însoțit de (….) său, de unde a luat suma de 40.000 euro, pe care a introdus-o în două plicuri și s-au întors la sediul Consiliului Județean Suceava. El singur a urcat în biroul lui Crețu Silviu- Cristinel, unde era așteptat de acesta și i-a lăsat plicurile cu bani, pe care susnumitul le-a luat fără a spune nimic și le-a introdus într-un sertar situat în partea stângă a biroului.

(….) a precizat că nici după remiterea sumei de bani nu a constatat o îmbunătățire a situației, iar disfuncționalitățile generate de întârzierile la plată au creat mari probleme firmelor care formau asocierea executantului, motiv pentru care s-a decis rezilierea unilaterală a contractului de execuție de lucrări de reabilitare drumuri (n.a. acordurile contractuale). După rezilierea unilaterală a contractului, Consiliul Județean Suceava, deși, potrivit susținerii denunțătorului, avea obligația să restituie toate instrumentele de garantare pentru garanția de bună execuție și pentru garanția de rețineri monetare, a procedat la executarea silită a acestor garanții.

(….)

La data de 01.04.2022, în biroul vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava, Crețu Silviu-Cristinel, a avut loc o întâlnire a acestuia cu denunțătorul, context în care acesta i-a adus la cunoștință că datorită unor probleme financiare nu i-a adus suma de bani, astfel cum se înțeleseseră anterior. S-a stabilit ca întâlnirea să aibă loc în data de 04.04.2022”, se mai arată în actele dosarului.

Fișa dosarului

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, a fost deferit justiției de anchetatorii DNA de la Cluj, la finele lunii mai, pentru fapte de luare de mită și trafic de influență, după ce ar fi primit plicuri cu zeci de mii de euro mită de la oameni de afaceri, iar STIRIPESURSE va prezenta detaliile din dosarul anchetatorilor anticorupție.

În rechizitoriul acestora, transmis Tribunalului Suceava, se arată că în cursul lunii decembrie 2020, inculpatul Crețu Silviu-Cristinel, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, ar fi primit, de la administratorul unei societăți comerciale, suma de 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Județean Suceava cu atribuții de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea a două acorduri contractuale încheiate de instituție cu o asociere la care firma omului de afaceri este parte să decurgă fără impedimente.

Aceste demersuri ar fi avut loc in contextul unor neînțelegeri intre autoritatea județeană Suceava beneficiara proiectului si asocierea din care face parte firma omului de afaceri, iar contractele de lucrări vizau reabilitarea unor loturi din cadrul Proiectului regiunea nord-est axă rutieră strategică 1: Iași-Suceava.

Într-un context diferit, la data de 16 martie 2022, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, având atribuții de coordonare a Direcției județene de Drumuri și Poduri Suceava, ar i-ar fi pretins aceluiași om de afaceri o sumă de bani, neindividualizată, pentru desfășurarea fără impedimente a unui acord cadru având ca obiect lucrări de reparații pe drumurile județene, pe timp de vară și iarnă, acord încheiat de o asociere la care firma omului de afaceri era parte.

Ulterior, la data de 29 martie 2022, inculpatul ar fi precizat care este suma pretinsă, respectiv 40.000 euro, bani primiți de inculpat la data de 4 aprilie 2022, când a fost prins în flagrant.

În vederea confiscării speciale, s-au dispus măsuri asiguratorii asupra unor bunuri imobile deținute de inculpat.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Video – Sorin Ovidiu Vîntu, în focuri: Suntem bătaia de joc a ultimului pulifrici din Germania, Franța, America

Publicat

in

De

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu susține că democrația e o mare țeapă și că în spatele tuturor candidaților și politicienilor stau oameni cu bani și interese, care le dictează acțiunile.

„Sclerozatul ala de Biden care dă noroc cu pereții și decide ceva în America…să fim serioși. Pentru el și familia lui decide, sigur, mai ales fiul lui, despre care s-au scris tone de materiale cu ce golănii a făcut în toată lumea asta, inclusiv în România. Nu există democrație, ce înseamnă vot ai văzut cu ocazia alegerilor de la primărie, la doamna Clotilde Armand,  pleșcăibilă lovită cu piciorul de tot felul de activiști. Generație, sistemul democratic nu asigură nimic. Bogățiile statelor democratice nu sunt urmare a sistemului democratic nu sunt urmare a democrației, ci a jafurilor. Au jefuit pe unde au trecut, țări bogate. Noi, ăstia care am pierdut Războiul Rece am plătit niște facturi imense. Nu avem ce căuta în NATO și UE. Suntem bătaia de joc a ultimului pulifrici din Germania, Franța, America”, a declarat Sorin Ovidiu Vîntu într-un videoclip pe Facebook.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

PM Ciuca urging ministers to prioritise recovery, resilience targets, OECD roadmap

Publicat

in

De

Prime Minister Nicolae Ciuca on Thursday asked the ministers to continue to prirotise the targets and milestones in the National Recovery and Resilience Plan (PNRR) that Romania has to meet moving forward.

„Keep in mind that in the period immediately ahead we should not lose the PNRR targets and milestones from our list of priorities. We still have one month, because, as I said at the end of June, this quarter we meet the milestones in mid-September. In the last two government meetings we will not approve, I will not approve any kind of milestone or target. Please keep that in mind,” said Ciuca.

He also told the ministers that they must continue to work on the implementation of the first items of the roadmap for Organisation for Economic Co-operation and Development (OECD) membership.

„We all know that in September we receive the visit of a delegation from the OECD management level and, at the same time, we must deliver the memorandum by which we commit ourselves to the implementation of all the measures provided for in the roadmap. These are activities that entail a sustained effort at the level of each ministry, at the level of each government body. As such, each minister please make sure that the planning of these activities is as coherent and coordinated as possible with the other ministries, because we are not talking unilateral responsibilities and actions, as there is a set of coordinated measures and responsibilities for each individual project,” said Ciuca.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend