Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Donald Trump cere demisia lui Biden pentru dezastrul din Afganistan: ‘Va rămâne în istorie ca una dintre cele mai mari înfrângeri ale Americii’

Publicat

in

La câteva luni de la ordinul de retragere a trupelor americane din Afganistan, talibanii preiau controlul întregului stat și sunt pe cale să formeze un nou guvern. Președintele afgan Ashraf Ghani a părăsit ieri țara, după ce talibanii au intrat în capitala Kabul și au cerut capitularea guvernului.

Deși președintele american Joe Biden a susținut că este foarte puțin probabil ca talibanii să preia controlul, cel puțin nu mai devreme de un an de la retragere. „Probabilitatea ca talibanii să preia controlul și să conducă întreaga țară este foarte mică”, spunea Biden pe 8 iulie.

Planul de retragere a fost inițial realizat de Donald Trump, care în februarie 2020 a încheiat o înțelegere cu talibanii – forțelele armate americane urmau să se retragă începând cu 1 mai 2021, dacă talibanii respectau anumite cerințe, printre care și stoparea atacurilor asupra trupelor americane.

Acum, fostul președinte american acuză administrația Biden pentru proasta gestionare a situației. „Ce a făcut Joe Biden în Afganistan este legendar. Va rămâne în istorie ca una dintre cele mai mari înfrângeri ale Americii.”

Donald Trump spune că Joe Biden ar trebui să demisioneze după victoria talibanilor în Afganistan, dar și din cauza gestionării defectuoase a situației economice și a crizei Covid.

„Este timpul ca discreditatul Joe Biden să demisioneze pentru că a permis ceea ce s-a întâmplat în Afganistan, dar și din cauza creșterii amețitoare epidemiei, a dezastrului de la graniță, a suprimării independenței noastre energetice și a paraliziei economiei noastre”.

„Ar trebui să fie ușor, având în vedere că nu a fost ales în mod legitim” , spune în mod ironic Trump, care continuă să pretindă că a câștigat alegerile prezidențiale din 2020.

Între timp, purtătorul de cuvânt al talibanilor are un cont activ pe Twitter, însă fostul președinte american rămâne interzis.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Biden semnează un proiect de lege pentru a limita violența armată

Publicat

in

De

Joe Biden a promulgat sâmbătă cel mai mare proiect de lege privind controlul armelor de foc din ultimii aproape 30 de ani, însă acesta este departe de ambițiile președintelui american, potrivit AFP.

Presedintele american Joe BidenFoto: Yuri Gripas-Pool via CNP / SplashNews.com / Profimedia

„Deși această legislație nu include tot ceea ce îmi doresc, ea include măsuri pe care le-am cerut de mult timp și care vor salva vieți”, a declarat el la Casa Albă înainte de zborul spre Europa.

Congresul american a adoptat vineri, în aplauzele publicului, un proiect de lege bipartizan care prevede cea mai amplă reglementare privind armele de foc din ultimii aproape 30 de ani, într-o țară afectată de atacuri armate, potrivit AFP.

Inițiativa Parlamentului a fost lansată după masacrul de la Uvalde, în care au fost ucise 21 de persoane, dintre care 19 copii, într-o școală primară din Texas, la sfârșitul lunii mai, și masacrul de la Buffalo, New York, în care 10 persoane de culoare au fost ucise într-un supermarket la mijlocul lunii mai.

Textul evidențiază sprijinul pentru legile de la stat la stat care ar lua armele din mâinile persoanelor considerate periculoase.

De asemenea, dorește să consolideze verificările de cazier judiciar și psihologic pentru cumpărătorii de arme cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani și să introducă controale mai bune asupra vânzărilor ilegale de arme, precum și finanțarea programelor de sănătate mintală.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

UEFA, lovitură pentru campioana Moldovei: Echipa care a bătut-o pe Real Madrid nu poate juca pe teren propriu în cupele europene

Publicat

in

De

Comitetul Executiv al UEFA a decis, vineri, ca în Transnistria să nu se dispute niciun meci din cupele europene până la noi ordine, ca urmare a unei evaluări a situaţiei din regiune.

Ca urmare a deciziei de vineri, UEFA i-a cerut clubului Sheriff Tiraspol, care va evolua în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, să propună un stadion din afara Transnistriei pentru meciurile de pe teren propriu.

Comitetul Executiv al UEFA va reevalua situaţia atunci când va fi cazul.

În sezonul precedent, Sheriff Tiraspol a judecat în grupele Ligii Campionilor. În primul meci din grupe, campioana Moldovei a bătut-o în deplasare pe Real Madrid, echipă care a câștigat în cele din urmă trofeul.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend