NATIONAL
Dolarul a trecut de 5 lei. Urmează și euro?

Publicat
acum 8 luniin
De
adminJoi la prânz, BNR a afișat o cotație medie a dolarului de 5,01 lei, depășindu-se astfel pragul psihologic de 5 lei pentru un dolar SUA. Față de euro, leul a rămas stabil (4.94 lei pentru un euro), dar cum euro s-a depreciat în fața monedei americane, acest lucru a afectat și cursul usd/leu.

Mugur Isarescu, Guvernatorul BNRFoto: AGERPRES
Cum tabloul economic al României nu arată deloc optimist, e o chestiune de câteva luni până am putea vedea ca și euro să treacă de pragul de 5 lei. Dacă BNR nu ar practica un regimul de flotare controlată, euro ar fi trecut de mult de 5 lei. Deocamdată BNR apără cursul ca una din ultimele redute de credibilitate a băncii centrale.
Mai toate băncile comerciale importante au confirmat pentru HotNews că estimările pentru finalul anului vizează un curs de 5 lei în fața euro.
De ce nu lasă Isărescu leul să se deprecieze
Regimul actual al cursului de schimb al leului este cel de flotare controlată, ceea ce permite Băncii Naționale să intervină în piața valutară pentru a „corecta” volatilități excesive ale monedei naționale. Intervențiile BNR sunt un subiect tabu, niciun oficial din Banca Centrală nu vorbește despre amploarea sau frecvența acestor intervenții.
Pe cine ajută un leu puternic? În primul rând, pe importatori, care plătesc mai ușor importurile. Și cum ar fi neobișnuit ca ieftinirea importurilor să se vadă și la prețul la raft, există suficiente motive să credem că importatorii și retailerii vor păstra prețurile și îți vor mări marjele. Tradus pe înțelesul tuturor, bugetul de stat este cel care are de câștigat, întrucât acolo se duc impozitele și taxele plătite de comercianții care își văd profiturile crescând.
Dimpotrivă, un leu depreciat ar scumpi importurile și s-ar transfera imediat în prețuri (în sensul creșterii lor), ceea ce l-ar încurca teribil pe Isărescu în lupta contra inflației. Mai mult, deși un leu slab i-ar ajuta pe exportatori, dar ar fi un fals câștig de competitivitate, nu unul real, datorat inovării sau extinderii pe noi piețe.
Iar un alt motiv pentru care BNR preferă un curs stabil și nu lasă leul să se deprecieze ține de credibilitatea Băncii Centrale. După ce o serie de economiști au reproșat BNR că s-a comportat ca un miop, vorbind despre inflația tranzitorie (care numai tranzitorie n-a fost), a pierde din mână ți cursul înseamnă a renunța la ultima ancoră de credibilitate. Ori, când vine vorba despre o bancă centrală, credibilitatea este cel din urmă lucru pe care ți l-ai dori să-l pierzi.
Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Poate vrei sa citesti
CURTEA DE ARGEȘ – DRAMA UNEI FAMILII: Doctorul Nicolescu, găsit mort în casă – Acum 2 luni a murit și soția sa
VIDEO | Scandal la spital! O doctoriță se joacă pe telefon în loc să consulte pacienții – Femeia s-a răstit la un bolnav care aștepta pe hol „Poți să aștepți și trei ore”
Iata ce te asteapta in luna iunie – zodiacul primei luni de vara
3 motive să înveți engleza de la zero cu ajutorul unui curs engleza incepatori
Un subiect ignorat de presa: noile reguli OMS in caz de pandemie
Sablast.ro – Performanta Optima in Instalatii de Sablare
NATIONAL
Cum stau miniștrii în topul vizibilității înainte de rocadă – Daea, Bode şi Câciu urcă în top / Cinci au sub 1.000 de menţiuni în presa scrisă și online

Publicat
acum 6 secundein
30 mai 2023De
admin
Miniştrii Agriculturii – Petre Daea, de Interne – Lucian Bode şi cel al Finanţelor – Adrian Câciu urcă în topul vizibilităţii în luna aprilie, în timp ce miniştrii Transporturilor – Sorin Grindeanu, de Externe – Bogdan Aurescu şi cel al Sănătăţii Alexandru Rafila coboară, relevă Barometrul vizibilităţii miniştrilor, o analiză realizată de News.ro şi de Agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online. Cinci miniştri au sub 1.000 de menţiuni în presa scrisă şi online, în condiţiile în care în care în luna precedentă doar doi se aflau în această categorie.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă are 16.193 de menţiuni în presa scrisă şi online în aprilie, rămânând pe primul loc în topul vizibilităţii membrilor Guvernului. Ciucă a înregistrat vârfuri de vizibilitate odată cu declaraţiile privind sprijinul pentru fermieri, curentele extremiste, reducerea cheltuielilor bugetare, comasarea alegerilor.
NATIONAL
Edwin Van der Sar părăseşte funcţia de manager general al Ajax Amsterdam

Publicat
acum 4 minutein
30 mai 2023De
admin
Ajax Amsterdam a anunţat, marţi, pe contul său de Twitter, că Edwin Van der Sar a demisionat din funcţia de manager general al clubului olandez, potrivit news.ro.
„Ai îmbrăţişat rolul de manager general cu aceeaşi viziune care ţi-a definit şi punctat zilele de jucător”, se arată în declaraţia celor de la Ajax.
Cum stau miniștrii în topul vizibilității înainte de rocadă – Daea, Bode şi Câciu urcă în top / Cinci au sub 1.000 de menţiuni în presa scrisă și online
Edwin Van der Sar părăseşte funcţia de manager general al Ajax Amsterdam
Fostul șef al Controlului Bolilor din China: Ipoteza ca virusul Covid să fi scăpat din laborator nu trebuie exclusă / La Institutul Wuhan a avut loc o anchetă
Rusia reacționează dur după ce a fost atacată cu drone în Moscova: ‘Act terorist al regimului de la Kiev’
Ziua internaţională a copilului, sărbătorită în avans de poliţiştii de frontieră

VIDEO | Autostrada Sibiu-Pitești : Când se va circula pe lotul 5 Pitești – Curtea de Argeș ? Stadiul lucrărilor a ajuns la 35-40 %

VIDEO ȘOCANT! UN ARGEȘEAN STRIVEȘTE UN CÂINE CU BMW-UL DE FIȚE – POLIȚIA SPUNE CĂ DE VINĂ E… PATRUPEDUL

Exporturile Electroargeș SA s-au prăbușit! Cu doar 177 angajați rămași, compania va produce covoare absorbție vibrații

AU VENIT CARDURILE – SUTE DE MAME DIN ARGEȘ VOR PRIMI CÂTE 2000 LEI!

ALELUIA! UN PREOT ŞI-A ÎNŞELAT SOŢIA CU O PREOTEASĂ!

VIDEO, ACUM! BLOCAJ TOTAL PE TRANSFĂGĂRĂȘAN – SUTE DE MAȘINI BLOCATE ÎN TRAFIC

VIDEO – ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – O mașina a intrat în țeava de gaze și a luat foc

VIDEO – ACCIDENT GRAV în ARGEȘ, provocat de un tânăr din Corbi

VIDEO! ACCIDENT GRAV ÎN ARGEȘ – 3 MAȘINI IMPLICATE

VIDEO | FLAGRANT ÎN ARGEȘ – REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU ÎNȘELĂCIUNI ȘI FRAUDE INFORMATICE
PITEȘTI


ARGEȘ – Tînăr prins apelând la mila publicului, în numele unei asociații fictive
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au fost sesizați, de către agentul de pază al unui magazin comercial din...


VIDEO | PERCHEZIȚII DIICOT la Spitalul Județean Argeș! DOSAR GREU DE DELAPIDARE A BANULUI PUBLIC – VEZI DETALII
La data de 25 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Finanțării...


Mâine se dă start în RALIUL ARGEȘULUI – Cel mai mare eveniment de motorsport din județul Argeș – VEZI PROGRAM COMPLET
De vineri, 26 mai 2023, toți iubitorii de motorsport sunt invitați să participe și să se bucure de spectacolul oferit...


VIDEO | PERCHEZIȚII ÎN ARGEȘ LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI DE MARE RISC
La data de 25 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog împreună cu procurorii...
Curtea de Argeș


CURTEA DE ARGEȘ – DRAMA UNEI FAMILII: Doctorul Nicolescu, găsit mort în casă – Acum 2 luni a murit și soția sa
După ce în urmă cu aproape două luni doctorița Maria Nicolescu murea după ce s-a aruncat de la etaj, în...


TRAGEDIE ÎN ARGEȘ! A MURIT STRIVIT DE ZIDUL CASEI PĂRINTEȘTI pe care voia să o DEMOLEZE
Pompierii de la Punctul de Lucru Stolnici, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș au fost solicitați...


VIDEO – Accident grav cu 4 victime la Albeștii de Argeș
Accident rutier grav în urmă cu puțin timp langa Curtea de Argeș. ,Un autoturism intrat într-un cap de pod în...


Inginerul Liviu Nicolae a fost numit președinte interimar al PNL Valea Iașului
Liviu Nicolae, președintele filialei din Argeș a Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali a preluat conducerea interimară a organizației PNL Valea...


VIDEO, acum! Incendiu la Biserica Bătușari din Curtea de Argeș
În urmă cu puțin timp, pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui...
Mioveni


Vrei un nou job? Vineri începe bursa locurilor de muncă în Argeș – VEZI DETALII
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Munca Argeș organizează vineri, 12 mai 2023, BURSA GENERALA A LOCURILOR DE MUNCA, eveniment care se adresează...


Tragedie în Argeș! Trei persoane găsite moarte într-o locuința – O femeie și doi bărbați
În seara zilei de 30 aprilie a.c., în jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați,...


ARGEȘ | Bărbat găsit mort la marginea pădurii în zona Făget-Mioveni – CINE ESTE BĂRBATUL
În dimineața zilei de 27 aprilie a.c., în jurul orei 06:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au fost sesizați,...


VIDEO | Mașină făcută scrum pe o stradă din Argeș
Un violent incendiu a izbucnit la un autoturism în orașul Mioveni, cartierul Racovița. Potrivit ISU Argeș, flăcările s-au manifestat generalizat...
Câmpulung


ARGEȘ | Tragedie la Rucăr – Un angajat nepalez s-a spânzurat în pensiunea la care lucra
Tragedie, azi dimineață, într-o pensiune din comuna Rucăr! Un angajat nepalez în vârstă de 30 ani a fost găsit spânzurat...


AU VENIT CARDURILE – SUTE DE MAME DIN ARGEȘ VOR PRIMI CÂTE 2000 LEI!
299 de carduri vor ajunge la 60 de primării din județul Argeș pentru a fi distribuite mamelor din categorii defavorizate....


VIDEO – Incendiu violent la o casă din Argeș
Pompierii de la Detașamentul Câmpulung s-au deplasat azi noapte cu trei autospeciale pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD pentru...
În Trend
- ACTUALacum 2 săptămâni
VIDEO | Autostrada Sibiu-Pitești : Când se va circula pe lotul 5 Pitești – Curtea de Argeș ? Stadiul lucrărilor a ajuns la 35-40 %
- ACTUALacum 3 săptămâni
VIDEO ȘOCANT! UN ARGEȘEAN STRIVEȘTE UN CÂINE CU BMW-UL DE FIȚE – POLIȚIA SPUNE CĂ DE VINĂ E… PATRUPEDUL
- ACTUALacum 4 săptămâni
Exporturile Electroargeș SA s-au prăbușit! Cu doar 177 angajați rămași, compania va produce covoare absorbție vibrații
- ACTUALacum 3 săptămâni
AU VENIT CARDURILE – SUTE DE MAME DIN ARGEȘ VOR PRIMI CÂTE 2000 LEI!
- ACTUALacum 3 săptămâni
ALELUIA! UN PREOT ŞI-A ÎNŞELAT SOŢIA CU O PREOTEASĂ!
- ACTUALacum 6 zile
ARGEȘ – Percheziții de amploare la samsarii de mașini – O firmă din Argeș a fentat statul cu peste 1 milion lei
- ACTUALacum 2 săptămâni
ARGEȘ | ÎPS Calinic a instalat un preot care este și medicul de familie al localității
- ACTUALacum 3 săptămâni
ARGEȘ | ACCIDENT GRAV ÎN CENTRUL ORAȘULUI
You must be logged in to post a comment Login