Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Doi tineri care făceau autostopul pa autostrada A1, grav răniţi după ce două maşini s-au ciocnit

Avatar

Publicat

in

Doi tineri care făceau autostopul au fost răniţi vineri, la ieşirea de pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, în urma coliziunii dintre două maşini, iar o femeie gravidă a suferit un şoc în urma accidentului.
Accidentul rutier a avut loc la ieşirea de pe A1, în apropierea intersecţiei din localitatea Bascov. Deocamdată nu se cunosc cu exactitate împrejurările producerii evenimentului rutier, pentru că fiecare şofer are propria versiune. Şoferul unei autoutilitare Renault susţine că el staţiona când a fost acroşat de o maşină Alfa Romeo, în timp ce celălalt conducător auto afirmă că dubiţa a ieşit în stradă fără să semnalizeze.
Un bărbat de 32 de ani, din Constanţa, se afla la volanul unui autoturism Alfa Romeo, fiind împreună cu soţia, gravidă în 8 luni, şi un prieten. Cei trei se întorceau din vacanţă şi se îndreptau către Italia. Şoferul a vrut să vireze dreapta, ca să intre într-o staţie Peco, moment în care, de pe un drum lateral, tot din dreapta, a apărut o dubiţă Renault şi cele două autovehicule s-au cicnit frontal.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Argeş, în urma coliziunii dintre cele două autovehicule, autoturismul Alfa Romeo a lovit doi tineri care făceau autostopul. Este vorba despre o fată de 20 de ani, din Stâlpeni, judeţul Argeş şi prietenul acesteia, de 19 ani, din Abrud-Alba. Tânăra a fost aruncată în aer câţiva metri şi s-a lovit de caldarâm, iar băiatul a scăpat cu răni mai uşoare. Autoturismul Alfa Romeo a fost proiectat pe un scuar de lângă benzinărie şi a rămas suspendat la aproape jumătate de metru înălţime.

Publicitate

Cei doi tineri care făceau autostopul au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean Argeş. În urma accidentului, femeia gravidă a intrat în stare de şoc, însă nu a suferit răni care să-i pună sarcina în pericol.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cine este vinovat de producerea accidentului şi ar putea solicita şi o expertiză tehnică în acest caz.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Gabriela Firea nu se sperie de candidatura lui Traian Băsescu: Dacă are ce să spună, de ce nu?

Avatar

Publicat

in

De

Fost președinte al României și fost primar al Capitalei, Traian Băsescu a anunțat că intră din nou în lupta pentru Primăria Bucureștiului.

În acest context, Gabriela Firea, primarul Capitalei, a spus că nu îl subestimează pe Traian Băsescu și că nu o interesează de ce candidează fostul șef de stat, potrivit Știripesurse.ro.

Publicitate

„E normală, orice persoană are dreptul să candideze. Dacă consideră că are ce să spună, de ce nu? Am înțeles, din declarațiile lui, că are dreptul să candideze pentru că verdictul de colaborare cu Securitatea nu este definitiv, că l-a contestat în instanță. Nu mi se pare ceva hilar. Nu mi se pare nici neobișnuit și nici nu mi se pare că ar contrabalansa negativ situația mea. Este un contracandidat și nu subestimez niciun contracandidat. Fiecare candidat are ceva de spus. Eu nu văd ceva paradoxal în această candidatură.

Nu știu și nici nu mă interesează de ce candidează Traian Băsescu.”, a declarat Gabriela Firea, marți seara, la TVR 1, în emisiunea „România9”, realizată de Ionuț Cristache.

Gabriela Firea a adăugat că nu îşi subestimează contracandidaţii.

„Este un contracandidat şi eu nu subestimez niciun contracandidat. Eu nu voi veni niciodată în faţa publicului să spun că cei 4-5- 6- 9 candidaţi sunt slabi sau nu au merite”, a declarat Firea.

Primarul Capitalei a susţinut că în timpul mandatului său a reuşit să elimine „firmele căpuşă”.

„Pot să spun ceva apăsat în ceea ce priveşte companiile. Acum patru ani, în campania electorală am declarat foarte clar ce vreau să fac ca primar general, am afirmat şi m-am ţinut de cuvânt, că voi elimina cele 4-5 firme căpuşă. De 20 de ani aceleaşi firme aveau contracte cu Primăria Capitalei şi fac lucruri de mântuială pe preţuri foarte mari. Am spus că vreau să transform Bucureştiul în Viena, în Viena sunt exact aşa cum am făcut eu şi echipa mea, sunt companii municipale care prestează servicii de utilitate publică la tarife foarte bune, corecte, deci nu umflate şi calitate. Când am ajuns la Primărie erau 860 de oameni, cei mai mulţi angajaţi în perioada domnului Băsescu şi domnului Videanu, dar nu mi-am permis să vin să spun că angajaţii din primărie sunt toţi sinecurişti, deşi ştiam parte dintre ei cum erau angajaţi”, a mai declarat edilul.

Gabriela Firea a adăugat că o amuză strategiile partidelor de dreapta.

„Acum patru ani am venit ca un cetăţean onest, din societatea civilă, şi am venit cu sufletul deschis să contribui la realizarea unui oraş mai modern şi să arăt că îmi pasă. Mă amuză aceste strategii pe care le fac partidele politice, în special cele de dreapta, care îşi consumă foarte multă energie. Se ceartă între ei pentru ciolan, împart funcţii, deşi nu le-au câştigat. E o bătălie pe caşcaval, eu aşa o văd”, a precizat Firea.

Întrebată de ce nu s-a reuşit o alianţă a PSD cu Pro România şi ALDE privind candidatura la Primăria Capitalei, Firea a declarat că la aceste alegeri se votează omul, şi nu partidul.

„Cred că suntem pe un drum înfundat, e o falsă problemă, ne apropiem de alegerile locale şi nu parlamentare. La alegerile locale oamenii aleg oameni. De ce să mă zbat să fac trocuri politice. Ei au vrut să acumuleze, în demagogia lor, voturi. Noi acum alegem un om în care investim încredere”, a mai declarat Firea.

Vezi și

SURSE Oamenii care trag sforile pentru Ludovic Orban! Încă o piesă din puzzle-ul racolărilor făcute de PNL de la PSD

Nume grele din politică implicate în afaceri imobiliare dubioase. Clanurile interlope nu lipsesc din peisaj

Rafila: ‘Toată lumea speră să ducă la aplatizarea curbei de creștere. Rămâne de văzut dacă în această săptămână aceste lucruri se vor confirma

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Radu Tudor: Nu se poate! Dupa ce a impus portul obligatoriu al măștilor în aer liber la Paris, acum Raed Arafat închide și restaurantele și barurile din Grecia

Avatar

Publicat

in

De

Jurnalistul Radu Tudor îi ironizează pe cei care îl atacă pe Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

După ce la Paris s-a impus portul obligatoriu al măștilor în aer liber, iar Grecia închide restaurantele și barurile, Radu Tudor îi ia peste picior pe cei care l-au pus la zid pe Arafat, pentru măsurile pe care CNSSU le-au luat de la începutul pandemiei și până în prezent.

Publicitate

Nu se poate! Dupa ce a impus portul obligatoriu al mastilor in aer liber la Paris, acum Raed Arafat inchide si restaurantele si barurile din Grecia. Demisia, Raed Arafat! Sunteti cel care conduce din umbra guvernele mondiale prin 5G cu BilGheț care vrea vaccinuri cu cip-cirip !”, a scris, pe Facebook, Radu Tudor.

Până astăzi, 11 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 63.762 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

30.585 pacienți au fost declarați vindecați și 6.756 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.215 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 827 9
2. Arad 1312 32
3. Argeș 4155 53
4. Bacău 1860 18
5. Bihor 1384 53
6. Bistrița-Năsăud 978 14
7. Botoșani 1211 7
8. Brașov 3710 27
9. Brăila 1128 35
10. Buzău 1620 39
11. Caraș-Severin 435 19
12. Călărași 360 6
13. Cluj 1479 23
14. Constanța 1202 20
15. Covasna 536 1
16. Dâmbovița 2415 71
17. Dolj 985 5
18. Galați 2608 47
19. Giurgiu 481 13
20. Gorj 1160 33
21. Harghita 610 5
22. Hunedoara 1178 51
23. Ialomița 829 5
24. Iași 1803 31
25. Ilfov 1545 29
26. Maramureș 648 24
27. Mehedinți 906 13
28. Mureș 1094 3
29. Neamț 1566 31
30. Olt 937 16
31. Prahova 2743 51
32. Satu Mare 134 7
33. Sălaj 234 6
34. Sibiu 1098 11
35. Suceava 4769 28
36. Teleorman 424 10
37. Timiș 1675 39
38. Tulcea 332 3
39. Vaslui 999 113
40. Vâlcea 673 27
41. Vrancea 2058 36
42. Mun. București 7605 151
43. 56
 TOTAL 63762 1215

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 613 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. JUDEȚ PROBE POZITIVE LA RETESTARE
1 ALBA 2
2 ARAD 21
3 ARGEŞ 49
4 BACĂU 13
5 BIHOR 21
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 0
7 BOTOŞANI 12
8 BRĂILA 16
9 BRAŞOV 7
10 BUZĂU 7
11 CĂLĂRAŞI 1
12 CARAŞ-SEVERIN 1
13 CLUJ 48
14 CONSTANŢA 10
15 COVASNA 5
16 DÂMBOVIŢA 5
17 DOLJ 35
18 GALAŢI 19
19 GIURGIU 6
20 GORJ 17
21 HARGHITA 6
22 HUNEDOARA 5
23 IALOMIŢA 2
24 IAŞI 37
25 MARAMUREŞ 4
26 MEHEDINŢI 6
27 MUREŞ 1
28 NEAMŢ 7
29 OLT 26
30 PRAHOVA 28
31 SĂLAJ 5
32 SATU MARE 6
33 SIBIU 15
34 SUCEAVA 9
35 TELEORMAN 4
36 TIMIŞ 23
37 TULCEA 2
38 VÂLCEA 18
39 VASLUI 13
40 VRANCEA 4
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 86
42 ILFOV 11
TOTAL 613

Până astăzi, 2.764 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 10.08.2020 (10:00) – 11.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 35 de decese (21 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița – Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș – Severin, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

33 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.436 Dintre acestea, 485 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.404.845 de teste. Dintre acestea 19.491 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.595 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 7.896 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 20 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 11 august.

Pe teritoriul României, 7.161 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.419 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 20.562 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 159 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.009 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.447 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 988 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 210.250 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, trei infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Vezi și

SURSE Oamenii care trag sforile pentru Ludovic Orban! Încă o piesă din puzzle-ul racolărilor făcute de PNL de la PSD

Nume grele din politică implicate în afaceri imobiliare dubioase. Clanurile interlope nu lipsesc din peisaj

Rafila: ‘Toată lumea speră să ducă la aplatizarea curbei de creștere. Rămâne de văzut dacă în această săptămână aceste lucruri se vor confirma

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend