Conecteaza-te cu noi

SOCIAL

Doi biciclişti cu glugi pe cap au vrut să incendieze două case

Avatar

Publicat

in

coctail (2)Poliţiştii din Curtea de Argeş caută la această oră doi tineri care azi noapte, în jurul orei 03.00 au încercat să incendieze două case din municipiu folosind cocktail-uri Molotov.

“Ne-am speriat foarte rău, am auzit o bubuitură puternică şi o flacără mare, ca un fulger aşa s-a văzut… Am ieşit afară şi am văzut că ardea acolo, la straşină… Am reuşit să stingem noi dar în acelaşi timp am sunat şi la 112. Pompierii care au venit au văzut că e vorba de un cocktail Molotov şi atunci ei au anunţat şi poliţia. Sticla cu benzină a lovit colţul acoperişului şi cablurile de la straşină, de aceea s-a făcut flamă şi s-a auzit bubuitura. Se şi vede că s-au topit firele… Din ce ne-au povestit vecinii care au văzut şi ei, au fost doi tineri cu biciclete, aveau glugi pe cap, au aruncat sticlele şi au fugit…” îşi aminteşte familia care a trăit clipe de coşmar noaptea trecută.

Publicitate

“Dacă nu auzeam bubuitura de la fire, ardeam ca şoarecii în casă… Mi se pare groaznic faptul că şi la Curtea de Argeş se întâmplă aşa ceva, că tinerii recurg la astfel de gesturi… Nu pot spune că mă gândesc la cineva care ar fi fost sau că am cea mai mică bănuială.”, au mai declarat argeşenii.

Cum în zona cu pricina nu sunt camere de supraveghere, oamenilor legii le va fi probabil destul de greu să îi identifice pe cei doi. Cercetările continuă.

Comenteaza cu profilul de FB

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

ACTUAL

ALEGERI LOCALE ARGEȘ – Prezența la vot ora 11:00 – Curtea de Argeș sub media pe județ, Câmpulungul – mult peste medie !

Avatar

Publicat

in

De

Argeşenii sunt își aleg, astăzi, 27 septembrie, reprezentanţii administraţiei publice locale, respectiv primarii, consiliile locale și președintele Consiliului Județean.  La urne sunt așteptați 525.151 de alegatori. În Argeș au fost organizate 522 de secții de votare și s-au tipărit 2.314.252 buletine de vot.

Până la ora 11:00, în Argeș prezenta la vot a fost de de 13,63 %, ceea ce înseamnă că au votat 73.152 cu drept de vot.

Publicitate

Surpriza vine de la Campulung, acolo unde prezenta este neasteptat de mare pana la ora 11, cu mult peste media judetului. Sunt multe sectii de votare cu procent de peste 15 %, una dintre acestea, ajungand la 23%. Esrte vorba de sectia de votare de la GRĂDINIŢA VALEA ROMÂNEŞTILOR. La polul opus se situeaza Curtea de Arges, unde prezenta la vot, la ora 11, este cu 2 procente mai mica decat media judeteana.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Incidente la vot în două comune Argeș – Au intervenit mascații

Avatar

Publicat

in

De

Nici nu a inceput bine procesul de votare ca au și apărut primele probleme în ziua votului, în Argeș. Astfel, după cele 800 de buletine de vot care s-au ”evaporat”, în acest caz fiind notificat Biroul Electoral Judeţean, comunele Bradu și Bârla au apărut situații în care a fost nevoie de intervenția forțelor de ordine iar la Bârla si cu o anchetă și un dosar penal pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale. La Bârla, mai mulți bărbați au intrat într-un cabinet medical și au luat adeverințe în scop electoral. Imaginile cu incidentul care a avut loc sâmbătă seara au fost făcute publice pe o reţea de socializare.

Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Argeş, a declarat:

Publicitate

”Din verificări s-a stabilit că medicul a eliberat mai multe adeverințe medicale, în baza unor cereri care ar fi fost formulate în cursul aceleiași zile, de pacienți aflați în evidența medicului de familie în cauză, fapt pentru care bărbatul care a sesizat aceste aspecte la 112, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform OUG 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență, pentru apelarea nejustificată.
Cu ocazia verificărilor s-a mai stabilit că persoanele care au pătruns în incinta cabinetului medical și-ar fi însușit mai multe adeverințe medicale, în condițiile în care termenul pentru depunerea cererilor pentru urna mobilă era ora 20:00, iar în acest fel, persoanele în cauză nu au putut formula aceste solicitări.
Cu privire la cele petrecute, cadrul medical și o altă persoană au formulat plângere prealabilă, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire a unui cadru medical, prevăzută de Legea 95/2006, respectiv de art. 193 din Codul Penal, iar un alt bărbat aflat în aceeași incintă, a formulat plângere prealabilă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Totodată, alături de aceste infracțiuni, în cauză se mai desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea exercitării drepturilor electorale, prevăzută de art. 385 din Codul Penal.

La finalizarea cercetărilor, dosarul cauzei va fi înaintat, cu propuneri legale, către unitatea de parchet care supraveghează activitatea de cercetare penală, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești.”

Nici la Bradu nu a fost liniste. In aceasta dimineata au venit mascaţii , la solicitarea preşedintelui secţiei de vot 246, din comună! Potriviti informaţiilor oferite de martorii la incident, se pare că alegătorii prezenţi în secţia de vot se consultau între ei, cu cine să voteze.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend