Conecteaza-te cu noi

Dezvaluiri

DNA confirmă pentru Bugetul.ro. Descinderi în ograda vicepreședintelui PNL!

Publicat

in

Presa locală a dezvăluit, pe surse, că marți au avut loc descinderi la Consiliului Județean Cluj, în fruntea căruia se află Alin Tișe, finul lui Emil Boc și vicepreședinte PNL, precum și la DGASPC Cluj.

Miercuri, Bugetul.ro a solicitat o confirmare sau o infirmare din partea Direcției Naționale Anticorupție a informației apărute pe site-ul foaiatransilvana.ro. Totodată, am dorit să aflăm și ce fapte au intrat în vizorul procurorilor DNA.

Direcția Națională Anticorupție a confirmat astăzi, pentru Bugetul.ro, informația. Totodată, conform răspunsului primit de la DNA, am aflat că în acest dosar există suspiciunea săvârșirii faptei de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite.

Mai mult, DNA ne-a informat că a început urmărirea penală in rem, privitor la faptă, și nu in personam, dat fiind că, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat.

Răspunsul primit de Bugetul.ro de la DNA:

„În atenția lui Eugen Dinu

La solicitarea dvs. înregistrată la data de 20 octombrie 2021, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să vă comunice următoarele:

Procurori din cadrul Serviciului teritorial Cluj au solicitat, în vederea predării, o serie de documente de la două instituiții publice, relevante pentru soluționarea cauzei și pentru clarificarea unor aspecte conținute într-o sesizare care a determinat constituirea unui dosar penal privind suspiciunea săvârșirii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite.

În cauză este începută urmărirea penală doar cu privire la faptă (“in rem”), prin urmare, în acest moment,  nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat.

Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs o faptă ce ar intra sub incidență penală.

Alte informații referitoare la stadiul anchetei nu pot fi puse la dispoziție în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001.”, a transmis, pentru Bugetul.ro, DNA.

Vezi și DNA a descins în fieful lui Emil Boc! Procurorii au bătut la poarta la Consiliului Județean Cluj

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins în fieful controlat de primarul Emil Boc. Marți, două echipe de anchetatori au descins, în același timp, la Consiliul Județean Cluj și la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj.

Au fost ridicate documente cu privire la proaspăta reorganizare a DGASPC Cluj, pentru care președintele CJ Cluj, Alin Tișe a insistat foarte tare, a scris foaiatransilvana.ro.

Au fost ridicate documentele care au stat la baza redactării Hotărâriii de Consiliul Județean, prin care s-a reorganizat, recent, DGASPC. Acolo este o treabă urâtă care va exploda foarte tare”, a explicat, pentru Foaia Transilvană, o sursă din interiorul DNA Cluj.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

Dezvaluiri

SURSE 20 de polițiști de la Brigada Rutieră, suspectați de luare de mită! 18 lucrează pe motocicletă, unul la Accidente și altul la Tehnic

Publicat

in

De

Dis-de-dimineață, Direcția Generală Anticorupție, sub coordonarea procurorilor, a descins la sediul Brigăzii Rutiere a Capitalei. Conform surselor Bugetul.ro, 20 de polițiști sunt suspectați de luare de mită și ar urma să fie reținuți.

Potrivit informațiilor intrate în posesia noastră, 18 dintre cei suspectați de fapte de corupție ar lucra în teren, pe motoclicletă, unul ar lucra la Biroul Mijloace Tehnice, iar altul la Serviciul Accidente.

Unul dintre cei suspectați de luare de mită este L. D., un cunoscut agent care își desfășura activitatea în zona Dorobanți – „zona bună a Capitalei”, spun sursele noastre.

Vezi și Noi descinderi la Brigada Rutieră a Capitalei! La doar o lună de la dezvăluirea Bugetul.ro, sunt noi acuzații de șpagă

În urmă cu o lună, Bugetul.ro dezvăluia, în exclusivitate, că 3 agenți de la Rutieră au fost plasați sub control judiciar, fiind acuzați de luare de mită

La 27 octombrie, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea procurorilor, au descins la sediul Brigăzii Rutiere a Capitalei, reținând trei agenți pentru 24 de ore, pentru luare de mită. Ulterior, după ce și-au recunoscut fapta, agenții au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile, așa cum au dezvăluit sursele Bugetul.ro, confirmate și de Poliția Capitalei.

Vezi și SURSE DGA a ‘călcat’ Brigada Rutieră! Rețineri pentru luare de mită și primire de foloase necuvenite!

Astăzi, la aproximativ o lună distanță, lucrătorii DGA au descins din nou la sediul Brigăzii Rutiere a Capitalei, dar și la locuințele mai multor polițiști.

Respectivii agenți sunt acuzați de luare de mită.

Vezi și EXCLUSIV Poliția Capitalei confirmă sursele Bugetul.ro! Trei agenți de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere au fost puși sub control judiciar

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

Dezvaluiri

Opinie: Omu’ nou ne scoate din sărăcie

Publicat

in

De

În ’90, în perioada în care România își dădea examenul la tranziția de la comunism la democrație, muncitorii de la IMGB, veniți în Piața Universității pentru a face front comun cu minerii, au scandat: „Noi muncim, nu gândim!”. Astăzi, la mai bine de trei decenii, „omul nou” USR-ist pare că a adaptat lozinca, transformând-o în: „Noi doar raportăm cifre, nu le gândim”.

Miercuri seara, fiind invitat la Realitatea Plus, fostul ministru USR al Economiei, Claudiu Năsui, a vorbit despre majorarea pensiei minime.

Față de PSD-PNL, care va crește pensia minimă de la 800 la 1.000 de lei, USR-ul propune o majorare la 1.100 de lei. Mai mult decât atât, dacă PSD-PNL oferă a 13-a pensie în valoare de 1.200 de lei, în varianta USR valoarea ei ar fi de 800 de lei.

Asta înseamnă, conform calculelor lui Năsui, că pensia minimă lunară ar fi de 1.100 de lei – varianta PSD-PNL, respectiv de 1.167 de lei – varianta USR.

Potrivit lui Năsui, prin aceste creșteri, politicienii, fie că vorbim de cei de la PSD, fie de cei de la PNL, fie de cei de la USR, îi vor scoate pe unii pensionari din sărăcie.

În varianta PSD-PNL, presupunând că pragul de sărăcie rămâne identic cu cel de acum, am avea 220 de mii de pensionari care ies din sărăcie. În varianta USR, ies 1,9 milioane de pensionari”, a afirmat Năsui, la Realitatea Plus.

Așadar, în opinia fostului ministru USR al Economiei, care evident se raportează la un un prag de sărăcie, în urma creșterii pensiei minime, PSD-PNL scoate 220.000 de români din sărăcie. Cu 67 de lei oferiți în plus față de PSD și PNL, USR ar scoate 1.900.000 de români din sărăcie, cu 1.680.000 mai mulți.

Eu înțeleg că există un anumit prag de sărăcie, dar puțină decență în exprimare nu ar strica, mai ales că vorbim de un om, oarecum, nou în politica românească. Să spui că scoți din sărăcie un milion și jumătate de pensionari cu puțin peste 2 lei pe zi, oferiți în plus față de PSD și PNL – parcă e deja prea mult.

Înțeleg că USR ne scapă acum și de sărăcie, dar de populism și demagogie când?

Eugen DINU – comentariul este asumat integral de autor

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend