Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Dmitri Medvedev, mesaj euforic după lansarea la apă a fregatei „Amiral Gorșkov”: A plecat către țările NATO, bucurați-vă!

Publicat

in

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a părut într-o dispoziție euforică joi, după ce Marina Rusă a trimis fregata „Amiral Gorșkov”, înarmată cu rachete hipersonice de croazieră „Zircon”, în Oceanul Atlantic, relatează Reuters.

Dmitri Medvedev a vizitat trupele rusestiFoto: Twitter – Kremlin Pool

„Principalul cadou de Anul Nou cu un pachet de muniție de rachete Zircon a plecat ieri către țărmurile țărilor NATO”, a declarat acesta într-un mesaj video publicat pe canalul său de Telegram.

El a spus că rachetele ar putea fi plasate la până 100 de mile (160 de kilometri) de coasta Statelor Unite, „mai aproape de râul Potomac”, adăugând că:

„Așadar, bucurați-vă! Le va băga mințile în cap tuturor celor reprezintă o amenințare directă pentru Rusia și aliații noștri”.

Medvedev a mai afirmat că Rusia le va vorbi adversarilor ei în „limbajul puterii” prin producerea și mai multor arme care să îi răzbune pe militarii pe care i-a pierdut în timpul „operațiunii militare speciale” pe care Vladimir Putin a declanșat-o pe 24 februarie.

Putin a participat miercuri la ceremonia de intrare în serviciul de luptă a fregatei „Amiral Gorșkov”, făcând însă acest lucru de la distanță, prin videoconferință.

Medvedev, mai puțin încântat de un mesaj adresat rușilor de către ambasada americană

La câteva ore după evenimentul la care a participat și ministrul Apărării Serghei Șoigu, ambasada americană de la Moscova a distribuit un mesaj video cu un „apel către toți oamenii din Rusia”.

Clipul de 50 de secunde include imagini cu efectele bombardamentelor rusești din Ucraina, afirmând că ceea ce se întâmplă în această țară „nu este demn de voi”.

„Noi suntem solidari cu fiecare dintre voi care aspirați la crearea unui viitor mai pașnic. De-a lungul istoriei, țările noastre au fost unite de asemănările culturilor noastre și realizările noastre”, mai afirmă înregistrarea video, aceasta amintind de asemenea că SUA șu Rusia au „concurat și colaborat” timp de decenii.

Înregistrarea a arătat imagini cu cosmonauți sovietici, scriitori precum Feodor Dostoievski și lideri ca Leonid Brejnev, Mihail Gorbaciov și Boris Elțîn. Putin nu a fost inclus.

Medvedev, un aliat apropiat al liderului de la Kremlin, a criticat dur înregistrarea, afirmând că guvernul american este format din „degenerați” cinici și „fii de curve” care folosesc trucuri ale propagandistului nazist Joseph Goebbels.

Urmărește ultimele evoluții din a 316-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Sprayul nazal cu ketamină ar putea ajuta la tratarea migrenelor cronice (studiu)

Publicat

in

Sprayul nazal cu ketamină ar putea fi eficient în tratarea migrenelor cronice, potrivit unui nou studiu, publicat în revista „Regional Anesthesia & Pain Medicine”, oamenii de ştiinţă avertizând în acelaşi timp împotriva utilizării în exces a acestui tratament, relatează UPI, potrivit Agerpres.

Citeste mai mult

NATIONAL

Lula da Silva îi face o invitaţie specială papei Francisc pentru a vizita Brazilia

Publicat

in

Preşedintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, l-a invitat miercuri pe papa Francisc să efectueze o vizită în ţara sa, în cursul unei conversaţii telefonice care s-a concentrat şi pe conflictul din Ucraina, relatează AFP, citat de Agerpres.

„Tocmai am vorbit la telefon cu papa Francisc. L-am felicitat pentru eforturile depuse în apărarea păcii în Ucraina şi în lupta împotriva sărăciei”, a scris Lula da Silva pe Twitter.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend