Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Disensiuni în PMP: Fostul senator Lucian Iliescu a demisionat din partid

Publicat

in

Fostul senator Lucian Iliescu a demisionat, miercuri, din PMP. Lider al filialei din sectorul 3, acesta spune că alături de el pleacă întreaga organizație și acuză că partidul face „politica unor grupuri de interese economice”.

„Eu, Cătălin Lucian Iliescu, președinte ales din anul 2018 al PMP Sector 5, fost Senator al României, am decis să îmi înaintez demisia din Partidul Mișcarea Populară (PMP) pentru că în acest moment, PMP s-a distanțat de valorile și de politica în care am crezut.

Politica PMP în acest moment, nu are legatură cu agenda cetățeanului și este axată pe politica unor grupuri de interese economice.

Alături de mine, întreaga organizație PMP Sector 5, peste 300 membrii de partid își dau demisia din PMP”, a scrisLucian Iliescu pe Facebook.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Un fotbalist de națională și-a anunțat plecarea după Farul Constanța vs CFR Cluj 5-1

Publicat

in

De

CFR Cluj a suferit o înfrângere umilitoare pe terenul celor de la Farul Constanța, scor 5-1 (etapa 5 din play-off-ul SuperLigii), iar Cristian Manea a anunțat că va pleca de la gruparea ardeleană la finalul acestui sezon.

Cristian ManeaFoto: Anca Tepei / Anca TEPEI / Profimedia

>> Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

Cristi Manea anunță că va pleca în vară de la CFR Cluj

Fundașul dreapta, care joacă la CFR din vara anului 2017, s-a declarat dezamăgit de evoluția sa și a colegilor în meciul de vineri seara. Manea a afirmat că nu a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului său și va pleca în vară.

„Nu avem nicio scuză. Suntem vinovați cu toții. Trebuie să facem ceva pentru că mergem la Craiova și o să fie și mai greu. Eu cred că trebuia schimbată toată echipa la pauză. Nu avem nicio scuză. Trebuie să ne trezim. Este dificil.

Acesta este fotbalul. Te pedepsește. În loc să facem 1-1, au făcut ei 2-0. Sunt foarte supărat și pe mine și pe toată lumea. Parcă nici nu mai avem noroc. Nici noi nu suntem bine.

Ce să mai spună (n.r. Dan Petrescu)? Să nu mai îmbrăcăm tricourile astea. CFR ar avea nevoie de un antrenor care să pună piciorul în prag.

Eu îmi fac treaba până la final. Când va expira contractul, cred că voi pleca. Nu am ajuns la nicio înțelegere” – Cristi Manea, citat de DigiSport.

19 meciuri a jucat Cristi Manea în actualul sezon al SuperLigii României. A înscris două goluri.

208 de meciuri a strâns Manea în primul eșalon al fotbalului românesc și 26 de selecții la echipa națională (2 goluri).

Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre Farul Constanța și CFR Cluj.

SuperLiga, etapa cu numărul 5 din play-off

Farul – CFR Cluj 5-1

FCSB – Rapid / sâmbătă 20:30

Sepsi – Universitatea Craiova / duminică 19:00

Clasament play-off SuperLiga

1. FCSB – 44 puncte

2. Farul – 32 p (+1 meci)

3. Universitatea Craiova – 31 p

4. CFR Cluj – 31 p (+1 meci)

5. Rapid – 28 p

6. Sepsi – 27 p

Citeste mai mult

NATIONAL

La ce te poți expune dacă consumi cafea decofeinizată. Ce spun specialiștii

Publicat

in

De

Ți-ai creat un ritual în jurul consumului de cafea. Fie că o bei dimineața, la birou, sau în weekend, alături de cea mai bună prietenă. Cafeaua decofeinizată poate fi o opțiune dacă nu vrei să mai consumi cofeină. Aceasta însă ar putea fi nesigură pentru consumul uman, din cauza conținutului de substanțe chimice. Află la ce riscuri te poți expune dacă consumi cafea decofeinizată.

Grupurile de apărare a sănătății solicită Administrației Americane a Alimentelor și Medicamentelor să interzică clorura de metilen. Acesta este un compus chimic utilizat în procesul de decafeinizare. Află care sunt riscurile consumului de cafea decofeinizată, potrivit specialiștilor.

La ce te poți expune dacă consumi cafea decofeinizată

Boabele de cafea decofeinizată sunt boabe de cafea standard la care s-a eliminat stimulentul cofeină. Modul în care este eliminată această substanță chimică poate fi controversat. Substanțele chimice folosite în acest proces au fost asociate cu mai multe riscuri pentru sănătatea ta.

Metoda europeană de decafeinizare mai este denumită și procedeul cu solvent indirect. Este o metodă obișnuită de eliminare a cofeinei din boabele de cafea înainte de prăjire. Acest proces începe prin fierberea boabelor de cafea.

Ulterior, ele se înmoaie în substanțe chimice, precum clorura de metilen sau acetatul de etil. Acesta din urmă este folosit și în dizolvantul lacului tău de unghii. Cei doi compuși se leagă de cofeina din boabe, de unde o extrag. Mai apoi, boabele sunt clătite, uscate și prăjite.

Clorura de metilen, denumită și diclorometan, este un compus chimic. Este un lichid limpede care îndepărtează cafeina din cafea. De asemenea, este utilizat și în îndepărtarea vopselelor, în decapanți, în curățarea metalelor și în produse farmaceutice.

Care sunt efectele nocive ale clorurii de metilenă asupra organismului

Clorura de metilen poate fi dăunătoare pentru tine. S-a dovedit că lichidul incolor poate provoca leziuni și afecțiuni ale ochilor, pielii, ficatului și inimii. Expunerea directă la substanța chimică poate provoca, de asemenea, somnolență, amețeli, amorțeală, furnicături la nivelul membrelor și greață, potrivit specialiștilor de la Centers for Disease Control and Prevention, citați de Food&Wine.

Ai aflat care sunt riscurile consumului de cafea decofeinizată. Te întrebi totuși dacă să renunți în totalitate la această variantă, pe care o preferi, datorită absenței cofeinei. Din fericire, există și vești bune în acest sens. Există și alte modalități de a decafeiniza cafeaua. Procesul de decafeinizare cu CO2 și metoda Swiss Water sunt două dintre aceste metode. Au devenit rapid populare, deoarece nu folosesc chimicale pentru a elimina cofeina din boabele de cafea.

Metoda CO2 aburește sau înmoaie boabele de cafea neprăjite și apoi pompează dioxidul de carbon într-un recipient. Astfel este creată o apă spumoasă care elimină cofeina din boabe. Apa netoxică este apoi aruncată și boabele de cafea decafeinizată sunt gata pentru prăjire. Procedeul Swiss Water este o metodă mai lentă, care pune boabele de cafea verde în apă și lasă cafeina să se absoarbă în decursul a mai multe ore.

Din fericire, nu este nevoie să renunți la consumul de cafea decofeinizată. Poți alege mărci care sunt etichetate fără solvenți sau substațe chimice. De asemenea, poți opta pentru produse decofeinizate prin procese care nu folosesc chimicale pentru a elimina cofeina din boabele de cafea. Astfel, te vei bucura de ritualul tău de zi cu zi, fără să îți faci griji că te expui riscurilor.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend