Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Discursul integral al lui Klaus Iohannis la Congresul PNL: Reproșuri pentru USR PLUS și Ludovic Orban, susținere pentru Florin Cîțu

Publicat

in

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Congresul PNL desfășurat la Romexpo, în Capitală, că viitorul lider al Partidului Naţional Liberal va avea o misiune foarte grea.

Discursul integral:

„Bună ziua, dragi liberali,

Stimați invitați,

Nu ne-am mai întâlnit de mult în această formulă și mă bucur să vă văd aici în număr atât de mare și vă salut cu căldură pe toți, liberali din toată țară!

Ne aflăm, și nu pentru prima dată, într-un punct de inflexiune, nu doar pentru Partidul Național Liberal, ci și pentru România.

Trebuie să recunoaștem că nu a fost o campanie internă așa cum mulți ne-am fi dorit.

Partidul Național Liberal este un partid viu, competiția deschisă a fost mereu posibilă și încurajată, dar mi-ar fi plăcut să văd mai multe dezbateri de idei, mai multe discuții aplicate, pe moțiuni și pe proiecte.

Să nu ne amăgim, sub scuza confruntării democratice firești nu se pot ascunde anumite derapaje și atacuri la persoană, ca cele la care am asistat în ultimele luni.

Astfel de atitudini nu trebuie să mai vedem niciodată nu doar în interiorul PNL, ci la niciun partid din România.

Din păcate, s-au spus lucruri grave, s-au folosit cuvinte dure, care sapă credibilitatea unui partid puternic încercat.

Un partid care a avut curajul să-și asume responsabilitatea guvernării într-o perioadă extrem de dificilă, fiind astfel oricum expus criticii. Este păcat ca acest curaj să fie pus în umbră de atacuri din interior!

Viitorul președinte al Partidului Național Liberal va avea o misiune foarte, foarte grea. Să demonstreze, în primul rând, că Partidul Național Liberal este în continuare cel mai important partid din România, nu doar pentru tradiția sa, nu doar pentru istoria sa, indisolubil legată de destinul României moderne, nu doar pentru că milioane de români iubesc fibra liberală și valorile asumate de acest partid.

Ci pentru că principiile liberalismului sunt singurele pe care se poate clădi o țară dezvoltată, profund democratică, o țară care să recupereze rapid decalajele față de celelalte state din marea familie europeană.

Vremea confruntărilor electorale s-a încheiat. Să nu uităm că am promis oamenilor, în 2020, patru ani de stabilitate politică, ani în care România să demareze și să finalizeze investiții structurale majore și reforme sistemice îndelung așteptate.

Astăzi, membrii Partidului Național Liberal își aleg conducerea pe care o consideră potrivită. De mâine însă ambele echipe trebuie să fie conștiente că menținerea unității partidului este esențială pe mai departe.

Cel mai important argument pentru necesitatea unității partidului este că România are nevoie de un liberalism puternic, care să acționeze ca un adevărat vector de modernizare și construcție pentru națiunea noastră.

Partidul Național Liberal se află în fața unui test de maturitate. Sunt convins că are capacitatea să arate că este un partid care își înțelege rolul în societatea românească, într-un moment când este mare nevoie de dovezi de responsabilitate, de înțelepciune, de unitate în jurul unor valori comune și de solidaritate în fața unor crize multiple.

Alegerile interne nu sunt doar despre a înlocui un lider cu un alt lider. Alegerile interne sunt despre proiecte mai bune, despre eficiență, despre înnoire și despre reconectare cu oamenii.

Partidul Național Liberal are obligația să își asculte alegătorii, să țină cont de lecția voturilor primite și să se adapteze la problemele reale ale prezentului.

Recent, făceam un apel la responsabilitate și maturitate către partidele din arcul guvernamental. Este un apel pe care îl reiterez, pentru că nu toți cei cărora le era adresat au manifestat aceeași responsabilitate și maturitate.

Atrag din nou atenția tuturor partidelor parlamentare că, dacă vom continua așa, riscăm să pierdem definitiv încrederea electoratului în mediul politic. Ar fi extrem de grav, pentru că, atunci când oamenii sunt dezamăgiți de cei care îi reprezintă, se creează un vid între ales și alegător, imposibil de umplut.

Dragi liberali,

Vă văd hotărâți pe toți cei de aici și știu că vă doriți cu toții un singur lucru – ca România să câștige! Să fie condusă de un guvern în care forța motrice este Partidul Național Liberal.

Este imperativ să depășim cât mai repede actuala criză.

Actuala guvernare trebuie fără doar și poate să continue, pentru că nu există niciun motiv real ca premierul să fie demis sau să își dea demisia.

Cu atât mai mult, când prim-ministrul și miniștrii liberali sunt atacați din toate părțile, întregul Partid Național Liberal ar trebui să dea dovadă de solidaritate și să îi susțină cu toate forțele.

Sunt de neînțeles sabotajele venite din propriul partid, chiar dacă până la un punct ele ar putea fi explicabile prin prisma luptei electorale interne.

Nu numai că Partidul Național Liberal trebuie să rămână în continuare la guvernare, dar eu cred că România poate avea un deceniu de guvernare de dreapta.

Ca acest lucru să fie posibil, este însă nevoie de fapte, de acțiuni concrete care produc beneficii palpabile pentru cetățeni, nu doar de discursuri și promisiuni.

Avem instrumentele necesare, avem planurile adecvate, avem fondurile care să ne permită să le punem în aplicare.

Să avem și înțelepciunea, și maturitatea de a ne reașeza cu toții la aceeași masă, masa discuțiilor despre soluții pentru România!

Este nevoie ca guvernul să își asume principii ferme și să le redea speranța oamenilor că pot avea un trai bun, un trai prosper aici, în țara noastră.

Prioritățile rămân neschimbate: românii vor investiții în sănătate și infrastructură, românii vor eliminarea birocrației și vor digitalizare, românii vor venituri mai mari și sprijin pentru categoriile vulnerabile. Românii vor o educație mai bună pentru copiii lor, românii vor să își îndeplinească visul european, al unui trai prosper într-o societate liberă și democratică.

România, ca și multe alte state europene, se confruntă în prezent cu provocări acute, cu multiple crize care se suprapun. Pentru a le gestiona cât mai bine, este nevoie un guvern eficient.

Guvernarea presupune însă, în primul rând, o muncă de echipă, cu parteneri care se bazează pe relații de respect și încredere reciprocă, iar Partidul Național Liberal are obligația față de români să continue să guverneze responsabil.

Guvernarea nu este un loc al ironiilor și al gâlcevii nesfârșite, în care unii parteneri se comportă că și cum ar fi într-o dezbatere pe rețelele sociale, iar când apare primul impas își iau lucrurile și pleacă.

Guvernarea înseamnă responsabilitate, perseverență, tenacitate, dialog real cu cetățenii. Cine nu este pregătit pentru așa ceva nu poate guverna România.

Dragi liberali,

Eu am încredere că parteneriatul pe care l-am început acum mulți ani cu Partidul Național Liberal va continua și va produce multe beneficii pentru România.

Sunt încrezător că viitorul va fi unul bun pentru Partidul Național Liberal și că guvernarea va fi bine gestionată de liberali, care vor ști să susțină un Executiv racordat la provocările momentului și preocupat de dezvoltarea țării pe termen mediu și lung.

Contați mereu pe implicarea mea pentru a pune în aplicare programul pentru care românii ne-au oferit încrederea și sprijinul lor!

Un program care are în prim-plan o Românie normală, mai puțin afectată de scandaluri și dispute sterile și mult mai mult orientată spre creștere organică, spre bunăstare, spre șanse egale pentru toți, spre servicii publice moderne.

Cu alte cuvinte, o democrație consolidată și un viitor mai bun pentru fiecare român.

Eu vă mulțumesc și vă doresc mult succes la acest Congres! Văd că sunteți energizați și așa este bine, dar la final trebuie să fim o echipă”.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Conservatorul maghiar Peter Marki-Zay, candidatul opoziţiei unite împotriva premierului Viktor Orban

Publicat

in

De

Outsiderul Peter Marki-Zay, un conservator de 49 de ani, a câştigat duminică alegerile primare ale opoziţiei din Ungaria şi va fi contracandidatul premierului în exerciţiu, Viktor Orban, în 2022, transmit AFP şi dpa preluat de agerpres.

Peter Marki-Zay, 49 de ani, un catolic practicant şi tată a şapte copii, a obţinut 56,71% din voturi, potrivit rezultatelor anunţate în cursul nopţii de duminică spre luni de comisia pentru alegerile primare.
“Vrem o Ungaria nouă, mai curată, cinstită, nu doar pentru a-l înlocui pe Orban”, a spus el în discursul victoriei, referindu-se la prim-ministrul naţionalist aflat la putere din 2010.

El a lăudat procesul fără precedent al primarelor, care a făcut posibilă selectarea de candidaţi în toată ţara, “capabili să scape de cel mai corupt sistem din istoria milenară a Ungariei” la alegerile legislative, programate pentru luna aprilie a anului viitor.

Concurenta sa, avocata proeuropeană de centru-stânga Klara Dobrev, a câştigat 43,29% din voturi. “De acum, îl susţin pe Marki-Zay”, a declarat ea, recunoscându-şi rapid înfrângerea.

Alegerile primare au desemnat candidatul pentru funcţia de şef al guvernului, dar şi pentru mandatul de parlamentar din fiecare circumscripţie electorală.

Organizatorii au numit-o “un succes incredibil”. A mobilizat peste 800.000 de alegători în timpul celor două runde sau aproape 10% din electoratul acestei ţări membre a Uniunii Europene (UE) cu 9,8 milioane de locuitori.

Duminică au participat 662.016 electori, potrivit datelor comisiei pentru alegerile primare.

“Este multă lume în comparaţie cu ţări care, contrar Ungariei unde aşa ceva nu s-a mai petrecut niciodată înainte, au o lungă tradiţie a alegerilor primare”, a declarat pentru AFP la momentul numărării voturilor Marta V. Naszalyi, primar ecologist al sectorului unu din Budapesta.

Pentru primul tur, s-au înscris cinci candidaţi şi Peter Marki-Zay a reuşit să obţină 20% din voturi, în contextul în care el a cheltuit doar 10.000 de euro pentru campanie, fără sprijin financiar sau logistic din partea unui partid politic.

content-image

Prezentându-se ca un candidat antielită şi anticorupţie, acest fost alegător al Fidesz, partidul lui Viktor Orban, a câştigat în special datorită voturilor celor mai tineri.

El a trăit cinci ani în Statele Unite şi Canada şi spune că nu se mai recunoaşte în politica prim-ministrului, acuzat de corupţie şi autoritarism.

În 2018, Peter Marki-Zay a câştigat alegerile municipale din oraşul Hodmezovasarhely (sud-est), cu 44.000 de locuitori, un bastion al majorităţii la putere.

După primul tur al alegerilor primare, el s-a clasat pe locul al treilea, dar a beneficiat de retragerea primarului liberal şi ecologist al Budapestei, Gergely Karacsony (27%).

Acesta din urmă a estimat că opoziţia ar avea şanse mai mari de a câştiga alegerile legislative împotriva lui Viktor Orban dacă Klara Dobrev nu conduce coaliţia. Ea a ieşit pe primul loc la sfârşitul lunii septembrie, cu 35% din voturi.

Partizanii candidatei de centru-stânga, din principalul partid de opoziţie, Coaliţia Democrată (DK), au scos în evidenţă experienţa ei în Parlamentul European, unde ocupă funcţia de vicepreşedintă.

Dar faptul că este soţia fostului prim-ministru Ferenc Gyurcsany ar constitui un handicap pentru ea, potrivit sondajelor.

Acesta din urmă a fost foarte nepopular de când au apărut în presă conversaţii private în care admitea că a minţit în legătură cu starea reală a economiei ţării, care a ajuns aproape de faliment în 2008.

Victoria lui Peter Marki-Zay este “un coşmar pentru Viktor Orban”, a subliniat analistul Robert Laszlo. “Spre deosebire de Klara Dobrev, el nu poate fi uşor luat în ridicol de premier ca fiind marioneta lui Ferenc Gyurcsany”, a adăugat.

“A fost câştigătorul primarelor cel mai puţin dorit de Fidesz şi pare capabil să atragă noi alegători care sunt încă indecişi”, a spus analistul pentru AFP.

După ani de certuri şi o serie de înfrângeri, este prima dată când opoziţia a decis să prezinte un front comun. O căsătorie din interes, susţinută de rezultate promiţătoare la municipalele din 2019 şi de sondaje favorabile.

Formaţiunile reprezentate în parlamentul ungar, liberali, ecologişti, social-democraţi sau de extremă-dreaptă, au semnat o declaraţie comună, unde îl acuză pe Viktor Orban că a croit în avantajul său legea electorală pentru a împiedica alternanţa, şi s-au angajat la un program guvernamental.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

Trei tineri au murit, după ce s-au răsturnat cu mașina: un al patrulea tânăr a scăpat ca prin minune

Publicat

in

De

Trei tineri, cu vârste de 21, 22 şi 24 de ani, şi-au pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui accident rutier produs pe raza comunei Ripiceni, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, un al patrulea tânăr, în vârstă de 24 de ani, care a suferit o fractură de antebraţ, a fost transportat la spital de către echipajul SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni.
“Autoturismul în care se aflau cei patru s-a răsturnat pe un câmp, într-un lan de porumb. Cei trei tineri decedaţi au fost găsiţi pe câmp. Al patrulea pasager era în maşină. La locul intervenţiei au ajuns şi două echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, dar nu s-a mai putut face nimic pentru cei trei”, a afirmat reprezentantul ISU.

Poliţia urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend