Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Dintre căluşari direct la şefia CJ Argeş.

Publicat

in

Capodoperă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii, căluşul este mai mult decât un dans popular.Este o magie, o formă de comunicare înalt vibraţională cu întreg Universul, o terapie pentru trup şi suflet, o plăcere pentru privitori şi o adevărată binefacere pentru cei care îl practică .Este un dans ritualic ce l-a determinat pe Dimitrie Cantemir, fermecat fiind de cele peste 100 de figuri de dans care există în această împletire a lumilor materiale şi spirituale , să îl menţioneze în capodopera sa „Descriptio Moldaviae” căci caluşul este mai vechi decât lumea, mai profund decât gândurile unui filozof . Cât despre căluşari poate ar fi interesant de amintit un episod, aproape legendar, care s-a petrecut în 1935 , la Londra şi ai cărui protagonişti erau chiar căluşarii argeşeni. Nu e vorba despre cei de la Stolnici pe care îi cunoaşte deja o lume întreagă ci despre căluşarii de la Pădureţi conduşi de Ilie Martin din Maldăru.

calusari-padureti

Celebrul etnomuzicolog român, Constantin Brăiloiu, i-a selecţionat pentru Festivalul Internaţional de la Londra care se desfăşura în faimoasa „Albert Hall”.  Fiind vorba despre un dans ritualic în care dansatorii trebuie să fie imunizaţi împotriva ielelor pentru a putea, la rândul lor, să îi vindece prin dans pe cei suferinzi, ei au nevoie de usturoi şi de pelin, plante care fac minuni în viaţa căluşarilor. Ca urmare, în 1935, la Londra, căluşarii de la Pădureţi, Argeş, au refuzat să urce pe scena de la Albert Hall fără usturoi la steag iar acest refuz a devenit legendar, ceea ce demonstrează că acest dans ritualic a cărui vechime nu a putut fi stabilită cu precizie, are o încărcătură energetică atât de puternică încât pare a hipnotiza, în egală măsură, dansatori şi public. Căci poate nu multă lume ştie dar căluşul a fost considerat unul dintre cele mai ezoterice şi mai rapide dansuri din lume iar cei care îl practică spun că după jurământul pe steag se petrece un fenomen atât de straniu încât căluşarii pot dansa şi 3 zile fără să obosească. Este un dans al soarelui, un dans aproape hipnotic care uluieşte prin frumuseţe orice privitor aşa cum a făcut-o, încă din antichitate, chiar şi cu scriitorul grec Xenefon din Efes care  a descris şi redescris câluşul în cea mai importantă lucrarea a sa, „Anabasis”.

Advertisements

După o asemenea introduce în istoria acestei capodopere naţionale şi universale v-aţi putea imagina că într-o zi, la sfârşitul dansului căluşarilor, de sub pălăria de un simbolism desăvârşit, ar putea exploda, ca o forţă supranaturală, un păr lung de fată?

fete-calusari

Dacă vi se pare doar un scenariu plin de imaginaţie vă spunem că în deja celebrul ansamblu de la Stolnici există două fete  căluşari pe care o mare iubitoare de tradiţii şi identitate naţională, ni le-a adus în faţă ca pe o comoară care merită să fie prezentată întregii lumi. Este vorba despre gemenele Teodora şi Ştefania Claudia Uţă, fetele căluşari din ansamblul de la Stolnici care au cucerit-o iremediabil pe Simona Brătulescu, vicepreşedintele CJ Argeş. Nu sunt singurele fete caluşari din acest ansamblu şi nu sunt nici primele fete care au dansat acest joc dar gemenele , aşa cum sunt cunoscute, au devenit o adevărată revelaţie.

calusarii-stolnici

Cele două fete dansează caluşul de la vârsta de 12 ani şi au pus atâta pasiune încât de 4 ani o fac în mod profesinist căci sunt membre ale Ansamblului  Folcloric de la Stolonici şi spun că acest lucru le aduce o bucurie imensă căci alături de colegii lor pot face lucruri frumoase şi pot duce mai departe ceea ce ne defineşte ca neam. Nu mai ţin minte la câte festivaluri folclorice au participat şi nici câte premii au luat .Ştiu doar că lada de zestre a Ansamblului de la Stolnici este plină şi că această bucurie alături de cea oferită de dans contează cel mai mult. Au fost primite printre căluşarii bărbaţi cu scepticism căci nimeni nu credea că două fete vor fi în stare să ducă la bun sfârşit un dans atât de solicitant dar au reuşit şi acum se numesc şi ele căluşari.

gemene-calusari

Anul acesta au participat , printre altele, şi la Festivalul Internaţional de Folclor „Meşterul Manole” care s-a desfăşurat la Chişinău. Atunci au cunoscut-o şi ele pe doamna Simona, simplu şi natural  căci aşa o ştiu  ele pe cea care este vicepreşedintele CJ Argeş şi despre care spun că a reuşit, prin prezenţa ei, să creeze în inimile moldovenilor acea legătură de rudenie cu românii care există din moşi strămoşi dar pe care sistemele politice care au stăpânit Republica Moldova au reuşit să o tocească . Şi le-a plăcut atât de mult  naturaleţea „doamnei Simona” încât spun cu un entuziasm care inundă tot spaţiul că pur şi simplu o iubesc.

simona-calusari

Iar dragostea se pare că e reciprocă din moment ce vicepreşedintele CJ Argeş, Simona Brătulescu , cucerită fiind de cele două fete care poartă cu mândrie simbolurile noastre naţionale, le-a invitat să fie vicepreşedinţi pentru o zi în locul ei.

simona-bratulescu-cu-calusarii

„A m fost uimita pentru un moment, afland vestea ca voi fi vicepreşedinte al CJ Argeş pentru o zi dar, în acelaşi timp şi fericită să încerc lucruri noi” a declarat Claudia Ştefania Uţă, una dintre gemenele căluşar care a adăugat că e sigură ca va avea ce învăţa din această experinţă. Are mari emoţii şi două dorinţe şi mai mari- să aibă idei bune şi să nu o dezamăgească pe “doamna Simona”. Fetele căluşar de la Stolnici ştiu bine ce vor şi de la viaţa şi de la politicieni . Le atragem atenţa politicienilor  că tinerilor le pasă de ţara în care trăiesc şi vor ca  politicienii sa fie  oneşti, capabili să ia decizii, să îşi iubească ţara şi să promoveze “frumosul României “ şi completa Claudia Ştenafia Uţă, cu un zâmbet ştegăresc şi cu o privire veselă “să fie buni măcar puţin din cât este doamna Simona şi să mai tragă şi pentru ţară “. Aşadar, dragi politicieni fiţi atenţi la ceea ce vă transmit tinerii României. Sunt mai implicaţi în viaţa cetăţii decât v-aţi putea imagina şi ştiu să şi aprecieze atunci când veniţi în întâmpinarea dorinţelor lor. Gemene căluşar ne-au spus că cea mai mare bucurie pe care le-a produs-o Simona Brătulescu a fost faptul că au descoperit cu încântare că mai sunt”oameni care iubesc şi încearcă să dezvolte tradiţia”.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Ședința continuă! Astăzi au loc noi dezbateri pe legea carantinării românilor

Publicat

in

De

Vicepreşedintele Comisiei juridice Iuliana Scântei, care a condus şedinţa de luni, a cerut reluarea dezbaterilor marţi, „pentru a consolida toate textele” pe articolele care privesc conţinutul măsurilor de carantinare şi izolare şi modalitatea de aplicare a procedurii de contestare. Propunerea sa a primit vot unanim.

„Având în vedere şi propunerea colegilor noştri din PSD, dorinţa fiind şi a noastră de a consolida toate textele pe cele două articole (…) care privesc conţinutul măsurilor de carantinare, respectiv de izolare, adică internare, şi modalitatea de aplicare a procedurii de contestare, primind chiar şi în cursul acestei şedinţe mai multe propuneri de amendamente şi având nevoie de timp să le integrăm, să decidem într-un final care sunt textele pe care le vom supune la vot”, a afirmat senatorul liberal.

Advertisements

La propunerea unui membru al comisiei, Iuliana Scântei a anunţat că va fi solicitat avizul CES asupra acestui proiect în regim de urgenţă.

La şedinţa de luni a fost prezent secretarul de stat din MAI Raed Arafat, iar ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a intervenit prin telefon. Au mai avut intervenţii telefonice reprezentanţi ai societăţii civile, avocaţi, medici.

Proiectul a fost adoptat joia trecută de Camera Deputaţilor, iar senatorii jurişti au început dezbaterile vineri, adoptând mai multe amendamente tehnice. Sâmbătă, Comisia juridică a decis, la solicitarea reprezentanţilor PSD, amânarea până luni a dezbaterilor.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Cozmin Gușă îl desființează pe Marcel Ciolacu: Ar merge în toate direcțiile în care ar putea rămâne în frunte

Publicat

in

De

Analistul politic de stânga Cozmin Gușă îl desființează pe președintele interimar al Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu.

Gușă spune despre Ciolacu că ar merge în toate direcțiile în care ar rămâne în fruntea social-democraților. Totodată, el susține că se pregătește o „mare vânzare națională”.

Advertisements

MĂMĂLIGA ROMÂNEASCĂ

Din când în când, Cornel Nistorescu își folosește condeiul și talentul ca să aplice câte-o etichetă meritată vreunui personaj sau situație. Asta a făcut și ieri, excedat probabil de ultima jumătate de an de activitate politică a lui Marcel Ciolacu, descriindu-l în editorialul său ca fiind „CIOLACU-MĂMĂLIGĂ”, finalizându-și analiza astfel: ” (…) într-un moment în care era nevoie (și este loc de Opoziție!), el joacă doar rolul unui Încurcă lume, molîu, pofticios ca un călugăr perfid și cu o voce de pîslă prăfuită. Este primul președinte de mămăligă cățărat în fruntea unui partid politic parlamentar de o asemenea anvergură.
PSD-ul se bîlbîie la răscruce. Iar Marcel Ciolacu ar merge în toate direcțiile în care ar putea rămîne în frunte.”

Nu-i nimic de contrazis în descrierea lui Nistorescu, fac doar niște completări logice: dacă Ciolacu e „mămăligă”, și e (!), este limpede că și PSD-ul E MĂMĂLIGĂ, altfel n-ar fi acceptat atâția ani conduceri discretionare revalidate aproape săptămânal prin voturi decizionale cvasi-unanime ale colegilor; motivele sunt multe, cel de bază însă este legat de „GHEMUL DE INTERESE ȘI ȘANTAJE RECIPROCE” care-i leagă pe lideri între ei, sub privirile și atitudinea de „MĂMĂLIGARI” ale celor ce compun partidul;
„MĂMĂLIGARI” găsim majoritar în toate partidele românești, care-și perpetuează la conducere doar găști similare cu a lui Ciolacu, activiști locali care-și pot zice politicieni doar dintr-un singur motiv: pentru că sunt votați din 4 în 4 ani la alegeri, de marea masă de „MĂMĂLIGARI”, care-ar dori să fie caracterizați drept „CETĂȚENI” români, dar care iși exercită dreptul de vot ca niște animăluțe bine dresate, apoi se plâng până la urmatoarele alegeri că li se-ncalcă drepturile și li se cheltuiesc aiurea banii din taxele plătite lunar;
In aceste săptămâni, “MĂMĂLIGARII” ROMÂNI tocmai asistă GĂLĂGIOS cum sunt mințiți, furați, abuzați, totul în pregătirea unei „MARI VÂNZĂRI NAȚIONALE”, despre care sunt informați, dar ei nu reacționează pentru că sunt doar curioși să vadă cum va fi „noua tocăniță”…
Și-apoi, “ SĂ MAI BEM UN PĂHĂREL, SĂ NE VESELIM NIȚEL”! C-AȘA-I ROMÂNU …”, a reacționat, pe Facebook, Cozmin Gușă.

Vezi și EXCLUSIV Atenție, Marcel Vela! Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei vinde halate de protecție, pe Olx

Marcel Vela vrea să scoată ‘Doi și-un sfert’ la vedere! Ordinul pe care îl pregătește

Apare o nouă taxă! Toți românii vor fi obligați să o achite

Mega-veste! Cum puteți intra în posesia a mii de lei

EXCLUSIV Lovitură în plin pentru șeful SRI, Eduard Hellvig! Salariul său, în cădere liberă, după ‘Era Dragnea’ și până în prezent!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Advertisements

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend