Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Digi24: Ora exactă crește dezordinea din univers. Paradoxul explicat de Cristian Presură

Publicat

in

Dezordinea din univers pornește de la ora „prea” exactă, spun oamenii de știință. Cu cât un aparat de măsurare a timpului este mai precis, cu atât contribuția la dezordinea universală este mai mare. Fizicianul Cristian Presură explică acest paradox.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

OMS: 1 miliard de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost administrate în regiunea europeană

Publicat

in

De

În jur de 1 miliard de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost administrate până acum în regiunea europeană, ceea ce înseamnă că aproximativ o treime dintre locuitori au fost vaccinaţi, a transmis miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii, potrivit agenţiei dpa.

Directorul Biroului regional pentru Europa al OMS, Hans Kluge, a salutat ‘o mare realizare’, dar a subliniat că, pentru ca pandemia să fie adusă sub control, este necesar ca administrarea de vaccinuri să crească şi diferenţele regionale să fie reduse, potrivit Agerpres.

Ţinta pentru ca această criză să fie depăşită rămâne o rată de vaccinare de 70% din populaţie, a amintit Kluge.

OMS numără mai mult de 50 de state membre în regiunea europeană, printre care Turcia, Rusia şi Ucraina, spre exemplu, împreună cu ţările Uniunii Europene.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

CTP, atac virulent împotriva lui Iohannis după alegerea lui Ciucă la PNL: ‘E cea mai meschină și sinistră imagine’

Publicat

in

De

Scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat alegerea PNL pentru funcția de premier, în persoana lui Nicolae Ciucă. CTP este de părere că în spatele acestei mutări stă, de fapt, doar Klaus Iohannis.

„Nu e propunerea PNL. E a lui Iohannis. A putut fi impusă PNL-ului în forță în situația asta. PNL nu mai are ce să facă. E cu spatele la zid. Știe că dacă ar merge cu Florin Cîțu nu ar trece un astfel de Guvern. PNL a fost adus în situația de a accepta oferta de nerefuzat a lui Klaus Iohannis. Asta așează tot ce a fost în ultimele luni în cea mai meschină și sinistră imagine.

E vorba de războiul președintelui cu PNL. Tot ce am văzut e după ce Klaus Iohannis nu avea controlul partidului. Trebuia eliminat Orban. Apoi pentru a avea controlul Guvernului trebuiau eliminați atât Cîțu, cât și USR.

Ciucă e cunoscut ca fiind propunerea lui Iohannis de multă vreme. A fost interimar puțin timp. A apucat să dea afară o bună parte din camarila lui Orban. Nu era atunci Klaus Iohannis destul de puternic. PNL nu era într-o situație atât de închisă.

În momentul de față nu mai are ce să facă PNL.

Puțin îmi pasă de ce câștigă PSD sau oricine altcineva din politicieni. Acest război meschin și sinistru în raport cu PNL și Guvenrul a dus și la un război câștigat de președinte cu cetățenii. Îl câștigă și pe acesta pentru că din rândul cetățenilor în frunte cu Iohannis nu a murit nimeni. Din rândul cetățenilor au murit cu miile.

Iohannis nu a avut nimic altceva în cap: controlul partidului și Guvernului. În rest, câți oameni mor, nu contează.

Nu e bine să fie premier un general de armată, dacă ne gândim la democrația în sine. Dar armata deține o încredere considerabilă în raport cu partidele, chiar cu președinția. Oamenii au această încredere că vine armata și dă milităria jos din pod. Este, având în vedere situația, se justifică numirea lui Ciucă. Să sperăm că poate și lua măsurile necesare, nepopulare, asta mai aștept să văd: dacă e în stare de ce Cîțu nu a fost; adică să ia măsuri nepopulare, dar necesare în aceste luni sumbre”, a spus Cristian Tudor Popescu, la Digi24.

Vezi și: Cine este Nicolae Ciucă, noua propunere de premier a PNL .

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend