Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

‘Dezastru’ în USR! Un lider important părăsește partidul și merge în REPER-ul lui Dacian Cioloș

Publicat

in

Tot mai mulți parlamentari din USR își fac ‘transferul’ în REPER-ul lui Dacian Cioloș. Deputatul Andrei Lupu, care a fost președinte al USR Prahova și membru în Biroul Național, și-a anunţat, luni, pe Facebook, demisia din USR şi înscrierea în REPER.

„Am demisionat astăzi din calitatea de membru al USR și, implicit, din funcțiile interne deținute, cea de membru al Biroului Național și cea de președinte al Filialei Prahova. Am făcut-o cu mare tristețe și cu o uriașă dezamăgire.

O mână de oameni în care ar fi trebuit să credem și care ar fi trebuit să reprezinte un deziderat pentru politica românească au ales meschinăria politicii dâmbovițene și toxicitatea confruntării permanente. Lipsa de eleganță, de încredere în negocierea politică și incapacitatea de a accepta alte opinii decât cele proprii au transformat o idee politică minunată, așa cum a fost USR, într-o organizație profund disfuncțională.

Am ales să plec pentru că nu vreau să invoc principii într-o organizație care îți răspunde cu zâmbete cinice atunci când îi amintești de datoria ei morală. Când te implici politic, înscriindu-te într-un partid, nu faci asta de dragul partidului sau al liderilor lui, ci pentru că speri să poți contribui cu ceva la schimbarea societății. Cetățenii nu sunt instrumente ale unui partid ori altul. Dimpotrivă, partidele sunt instrumente prin care cetățenii își promovează ideile politice.

În ultimii patru ani, am activat politic în două partide care au promis României o schimbare decisivă și o rupere completă de trecut. Au fost patru ani în care am întâlnit nenumărați oameni dornici de a contribui la binele României, de la redactarea de programe și până la participarea la campanii electorale ori în secțiile de votare din comune aproape părăsite. Este perioada în care mi-am făcut cei mai mulți prieteni și în care am cunoscut persoane pe care le voi respecta pentru tot restul vieții.

Am făcut parte din conducerea acestor partide și port într-o bună măsură responsabilitatea pentru evoluția lor. Am luat parte la decizii uneori înțelepte, alteori mai puțin înțelepte. Mi le asum pe toate.

Cred însă că, în acest moment, USR a devenit un spațiu al conflictului permanent. Luptele dintre facțiuni ocupă toată activitatea partidului. Promovarea unor politici publice sau mesaje politice a ajuns să fie asumată mai degrabă de către consilieri angajați, în timp ce mare parte dintre aleși sunt prinși în dispute interne.

Nu am fost ales de cetățeni pentru asta. Dimpotrivă, misiunea mea, ca membru al Parlamentului, este una constructivă, de a promova idei și proiecte care să devină realitate.

Începând de astăzi, voi deveni membru al REPER. Fac acest pas pentru că, indiferent câte dezamăgiri vom avea, nu ne putem permite să renunțăm și să dăm înapoi. Suntem datori în a ne respecta promisiunile și crezurile în fața noastră, dar mai ales în fața celor care au crezut în noi”, a transmis parlamentarul pe facebook

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Comisia Europeană atrage atenția asupra riscurilor dezinformării generat de inteligența artificială (AI): ‘Platformele online ar trebui să integreze garanțiile necesare pentru ca aceste servicii să nu poată fi utilizate de către actori răufăcători’

Publicat

in

Vicepreşedinta executivului UE pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, a declarat că Comisia Europeană doreşte ca platformele online să identifice în mod clar conţinutul – imagini, sunete, texte – generat de inteligenţa artificială (AI) pentru a lupta contra riscurilor dezinformării.

Reprezentanta CE a adresat această solicitare semnatarilor codului de bune practici al UE contra dezinformării, cu care s-a întâlnit luni la Bruxelles. Acest cod, ce nu are caracter constrângător juridic, reuneşte pe bază voluntară aproximativ 40 de organizaţii, printre care platforme majore precum Facebook, Google, YouTube şi TikTok, în timp ce Twitter a părăsit recent acest grup, potrivit AFP.

Semnatarii care integrează AI generatoare în serviciile lor precum Bing Chat pentru Microsoft şi Bard pentru Google, ar trebui să integreze garanţiile necesare pentru ca aceste servicii să nu poată fi utilizate de către actori răufăcători care generează dezinformare”, a declarat Vera Jourova.

Pe de altă parte, a adăugat reprezentanta CE, semnatarii care au servicii susceptibile de a difuza dezinformare generată de inteligenţa artificială ar trebui să pună în practică o tehnologie pentru a recunoaşte acest conţinut şi a-l indica în mod clar utilizatorilor.

Începând cu 25 august, cele mai mari platforme, reunind peste 45 de milioane de utilizatori activi în UE, vor fi supuse unor obligaţii în cadrul legislaţiei privind serviciile digitale (DSA). Această reglementare prevede ”recurgerea la un marcaj vizibil” pentru a garanta că ”un conţinut audio sau video generat sau manipulat este recognoscibil”.

Însă Comisia Europeană vrea punerea în aplicare a acestei etichete ”imediat” în cadrul codului de bune practici contra dezinformării.

Printre altele, Uniunea Europeană negociează o legislaţie specifică privind inteligenţa artificială, ce prevede obligaţii de transparenţă pentru generatorii de conţinuturi editoriale de tip ChatGPT, însă aceste discuţii între statele membre şi eurodeputaţi încă trenează, conform agerpres.ro.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, trage un semnal de alarmă: Trebuie să schimbăm modul în care consumăm şi ne comportăm zi de zi faţă de natură

Publicat

in

Trebuie să schimbăm modul în care consumăm şi ne comportăm zi de zi faţă de natură şi să încercăm să reducem la maximum impactul pe care acţiunile noastre îl au asupra mediului înconjurător, a transmis luni ministrul Mediului, Tanczos Barna.

”Nu putem da timpul înapoi pentru a stopa degradarea ecosistemelor, dar putem fi generaţia care ajută natura să se însănătoşească! Trebuie să schimbăm modul în care consumăm şi ne comportăm zi de zi faţă de natură şi să încercăm să reducem la maximum impactul pe care acţiunile noastre îl au asupra mediului înconjurător”, spune ministrul într-o postare pe Facebook.

El arată că ”avem obligaţia de a investi în protejarea şi refacerea ecosistemelor, iar şcoala are rolul de a educa, de a pregăti viitori adulţi activi, responsabili cu mediul înconjurător şi implicaţi în acţiuni pentru binele Planetei”.

”Educaţia pentru mediu este o provocare care presupune solidaritate, empatie şi responsabilitate. Este un ţel pe care merită să ni-l asumăm şi să-l urmărim prin tot ceea ce facem, în casele, birourile, în şcolile şi comunităţile noastre. Vă felicit pe toţi cei care sărbătoriţi Ziua Mondială a Mediului prin acţiuni interesante, dar mai ales pe cei pentru care Ziua Mediului este în fiecare zi! ”, spune Tanczos Barna.

Ministrul precizează că în acest an, Ziua Mondială a Mediului este axată pe soluţiile împotriva poluării cu plastic.

”Pentru a afla sfaturi utile despre cum puteţi contribui fiecare la reducerea poluării cu plastic, vă îndemn să urmăriţi campania naţională Reciclăm în România”, afirmă ministrul, conform news.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend