Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

DESCINDERI: polițiștii i-au SĂLTAT pe hoții care au SPART casa actriței Emilia Mușală și au furat ZECI de mii de euro

Publicat

in

Hoții au intrat în casa din Voluntari de mai multe ori, iar victima a reclamat la Poliție faptul că i-au dispărut mai multe bunuri și bani. Paguba este de peste 60.000 de euro, iar surse apropiate anchetei spun că victima este actrița Emilia Mușală.

Prima dată polițiștii au fost anunțați pe 26 mai. Înainte de miezul nopții, polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în intervalul 9:30-22:30, persoane necunoscute au pătruns în imobilul din Voluntari, de unde au sustras mai multe bunuri, respectiv ceasuri bijuterii, ochelari, suma de 2.000 lei și cheile de la trei autoturisme, prejudiciul fiind estimat de către persoana vătămată la aproximativ 60.000 de euro, conform Mediafax.

Al doilea apel a fost pe 3 iunie. La ora 02:19, polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați prin apel 112, de către aceeași femeie, cu privire la faptul că, în noapte de 02-03 iunie a.c., în intervalul orar 23:00-02:10, i-a fost sustrasă suma de aproximativ 6.000 lei și mai multe carduri bancare.

Ulterior, polițiștii orașului Voluntari împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov au identificat patru bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 39 de ani, bănuiți de comiterea uneia dintre cele două fapte sesizate.

Vineri, polițiștii de investigații criminale au efectuat șapte percheziții domiciliare, în București și Ilfov, la persoane bănuite de săvârșirea mai multor furturi din locuință, de pe raza județului Ilfov.

„În urma perchezițiilor au fost descoperite mai multe bunuri susceptibile a proveni din mai multe furturi din locuințe, respectiv ceasuri, bijuteri, articole de încălțăminte și îmbrăcăminte, precum si bunuri folosite la săvârșirea de infracțiuni și un autoturism, acestea fiind indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor. Au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov 6 persoane, pentru cercetări. În urma probatoriului administrat, 4 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astazi, aceștia să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propuneri legale”, au anunțat polițiștii.

În ambele cazuri, cercetările sunt continuate de polițiștii orașului Voluntari și Serviciului de Investigații Criminale Ilfov.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Avertismentul lui Lavrov cu privire la acordul privind exporturile de cereale pe Marea Neagră

Publicat

in

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat luni că dacă părțile din acordul cu cereale la Marea Neagră, intermediat de ONU, care se referă la Rusia nu vor fi îndeplinite, atunci acel acord nu va mai fi operațional, informează BBC.

Vorbind în timpul unei conferințe din Kenya, dl Lavrov a spus că mai puțin de 3% din cerealele exportate în baza acordului au ajuns în cele mai sărace țări ale lumii și că partea din acord referitoare la Rusia nu a fost îndeplinită „deloc”.

Citeste mai mult

NATIONAL

Ciocniri în Kosovo: președintele Vucic va avea întrevederi cu ambasadorii SUA, Rusiei, Chinei și UE

Publicat

in

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic se va întâlni marţi cu ambasadorii Statelor Unite, Rusiei, Chinei, Marii Britanii şi cu şeful misiunii Uniunii Europene, a anunţat luni seara biroul preşedintelui, după ce noi ciocniri au izbucnit în nordul Kosovo, informează Reuters, citat de Agerpres.

Preşedintele Vucic a pus armata la cel mai înalt nivel de alertă de luptă, după ce mai mulţi membri ai forţei NATO de menţinere a păcii (KFOR) care apărau trei primării din nordul Kosovo au fost răniţi în confruntările cu protestatarii sârbi.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend