Conecteaza-te cu noi

POLITICA

Deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, despre congresul PSD: „Un grup de 10 persoane a acţionat ca o mafie ordinară“

Publicat

in

Catalin 2După ce Mihai Sturzu a dezvăluit că în sală circulau bilețele cu listele celor care trebuiau să fie votați, deputatul Rădulescu vine și el cu mărturii despre ”mafia” și “cooperativa masonica-securista” din partid. Duminică, după ce a pierdut un loc de vicepreşedinte la nivel na ţional la alegerile Congresului, Cătălin Rădulescu a publicat pe una dintre paginile de Facebook (FB) un mesaj de mulţumire la adresa organizaţiilor ce l-au votat, dar s-a arătat mîhnit de „cooperativa masonica – se­curista“ care „a acţionat ca o mafie ordinară trimiţînd bilete în sală şi ce­rând să fie tăiaţi de pe listă cei care nu sînt Yes-mani“.

Iată textul scris pe pagina de FB a lui Cătălin Rădulescu:

[quote_box_left author=””]Vreau sa le multumesc tuturor prietenilor mei si Organizaţiilor acestora care m-au susţinut astăzi pen­tru funcţia de Vicepresedinte Psd si mi-au dat cele aproape 1000 de voturi din 3800 de votanti: Org. mele Psd Arges si Psd Diaspora, Psd Prahova, Psd Dambovita, Psd Brasov, Psd Hunedoara, Psd Caras, Psd SECT 1 Buc, Psd SECT 2 Buc, Psd SECT 6 Buc, Psd Vaslui, Psd Ca­­larasi cat si altora care mi-au spus ca mi-au dat voturile dar probabil m-au tăiat pe mine. Astăzi am văzut ca am fost apreciat insa cooperativa masonica-securista, un grup de 10 persoane care au ocupat con­ducerea camerei Deputatilor si acum partidul, a acţionat ca o mafie ordinara trimitand bilete in sala si cerând sa fie taiati de pe lista cei care nu sunt Yes-mani: Constantin Nita, Mihai Fifor, Catalin Radu­­lescu, Adrian Dobre si Nicolae Banici­oiu (care spune el, a fost pana la urma vo­­tat din cauza unui posibil scandal mediatic). Am văzut ca s-a jucat urat si sub­ur­ban, mafiotic, nelasand la latitudinea de­legatilor sa aleagă, dându-se buletine in plicuri Presed de organizaţii (cu siguranţă mai multe decât Delegaţii celor care trebuiau sa fure). Nu sunt supărat dar sunt dezamăgit de modul mizerabil in ca­re se fac alegerile in partidul meu Psd. Am inteles astăzi totodata ca minciuna e la rang f mare in rândul colegilor mei de par­tid si ii asigur ca prin alegerea unor personaje care unele dintre ele au singura calitate de informatori, si îndepărtarea unor oameni valorosi, Preşedinţi de org judeţene, nu a făcut decât sa creeze o mai mare ruptura in partid. In rest s-ar putea ca nu peste mult timp sa plângă. Dep CĂTĂLIN MARIAN RADULESCU.[/quote_box_left]

Surpriză, însă! După scandalul de luni cu Mihai Sturzu căruia i s-a interzis accesul în sediul PSD, deputatul Rădulescu a șters postarea de pe Facebook.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Partidul lui Liviu Dragnea are echipă și în Argeș – Un fost vicepreședinte de CJ și un fost primar PSD conduc filiala județeană

Publicat

in

De

Alianta pentru Patrie (APP), noul partid al lui Liviu Dragnea, a facut publice datele de contact ale celor care organizeaza filialelele județene in tara. Pe listă apar nume cunoscute de pesedisti, fosti parlamentari, unii cu probleme penale, si neveste ale unor pesedisti. În Argeș, contrar zvonurilor, fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu – Mitralieră nu figurează (încă?) în echipa lui Liviu Dragnea. Astfel că echipa care va propăvădui în Argeș doctrina noului partid al gurului Dragnea si locotenentului său, Codrin Ștefănescu, este condusă de fostul pesedist Dorin Mărășoiu , trecut pe la Pro România, fost vicepreședinte PSD al CJ Argeș. Acesta îi are alături Benonie Ștefan, fostul primar PSD din aninoasa dar și un mai tânăr pesedist Ovidiu Neacşu. 

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Dan Motreanu toarnă gaz pe foc pe ultima sută de metri: ‘Nu este normal să avem în conducerea națională a PNL oameni care nu au fost confirmați de votul cetățenilor în propriile județe’

Publicat

in

De

Preşedintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu, a anunţat vineri că nu va candida pentru nicio funcţie la Congresul PNL, menţionând că este un „congres ratat” şi că nu este normal ca în conducerea naţională a PNL să fie oameni care nu au fost confirmaţi de votul cetăţenilor în propriile judeţe.

„Ce înseamnă „echipa câştigătoare” atunci? Pe cine au învins?”, a afirmat Motreanu, vicepreşedinte PNL, adăugând că acest congres trebuia să pună în discuţie două teme mari: reforma internă şi găsirea de soluţii de guvernare.

„Nu candidez pentru nicio funcţie la acest congres al PNL, deşi organizaţia pe care o conduc, PNL Giurgiu, a obţinut cel mai bun rezultat la alegerile parlamentare din 2020 – 47%, aproape dublul mediei naţionale. Este şi cazul colegului meu, Ilie Bolojan, care conduce cea mai puternică organizaţie PNL şi este un model pentru administraţia publică românească. Performanţa, rezultatele, leadership-ul nu sunt confirmate de funcţii, ci funcţiile ar trebui să le aibă la bază şi să vină firesc ca urmare a îndeplinirii acestora. Bunul simţ ne cere asta. Asta este regula în orice organizaţie, nu doar în politică. Sunt liberal de 30 de ani şi voi fi aici şi peste un an, şi peste doi, şi peste zece, alături de PNL, în bătăliile PNL, cu rezultate doar pentru PNL, cu sau fără funcţii. Am câştigat toate bătăliile electorale pe care le-am dus pentru PNL şi tot aici voi fi, indiferent de funcţiile trecătoare”, a scris Motreanu pe Facebook.

El a menţionat că, la alegerile parlamentare, PNL a ieşit pe primul loc în doar 12 judeţe şi, cu siguranţă, ar fi obţinut un rezultat mai bun „dacă unii colegi s-ar fi implicat cu aceeaşi pasiune, cum au făcut-o în lupta pentru funcţii în partid”.

„Nu este normal să avem în conducerea naţională a PNL oameni care nu au fost confirmaţi de votul cetăţenilor în propriile judeţe. Cum nu este normal ca vicepreşedintele regional să nu provină din prima sau a doua dintre cele mai performante filiale ale regiunii. Ce model poate reprezenta pentru celelalte organizaţii, altul decât al eşecului şi al „combinagiilor”?! Ce înseamnă „echipa câştigătoare” atunci? Pe cine au învins? Câştigă în disputa cu colegii lor mai buni din filiale precum Giurgiu, considerat fief roşu, sau câştigători consacraţi în numeroase bătălii precum Caraş-Severin sau Bihor?! Se clamează democraţia şi meritocraţia şi nu le practicăm în propriul partid?”, a mai scris Motreanu.

Dan Motreanu a susţinut că în urma fuziunii PNL cu PDL s-a luat „ce este mai rău de la cele două partide”.

„De la fostul PDL am luat vasalitatea faţă de şef/preşedintele partidului, faptul că i se permite orice, chiar şi când acesta ia decizii controversate, lipsa spiritului critic, punerea la îndoială şi dezbaterea unor decizii, caracteristica „politicii de gaşcă” – toate atât de străine de spiritul PNL şi de cel al unei organizaţii democratice. Un partid în care loialitatea se manifestă faţă de persoană şi din ce în ce mai puţin faţă de principii, valori, reguli şi care se plasează departe de electorat nu este pe un drum bun! De la vechiul PNL am luat lipsa de apreciere a performanţei electorale, mentalitatea de partid balama, lipsa evaluării rezultatelor filialelor mulţumite să fie în planul doi. Unii şefi de filiale cred sincer că „dacă nu curge pică” şi nu îi deranjează dacă pierdem alegători, ei speră că şeful îi va pune pe primul loc în judeţul lor, chiar dacă suntem „mai mici”, a adăugat Motreanu.

În opinia lui Motreanu, Congresul PNL este „ratat”.

„Acest congres trebuia să pună în discuţie două teme mari: reforma internă şi găsirea de soluţii de guvernare. Este un congres ratat. Aveam nevoie să analizăm scăderea din sondajele de opinie, problemele reale de guvernare, reformele mult aşteptate, creşterea preţurilor în energie şi efectele acesteia, măsurile rapide pentru oameni şi mediul de afaceri. Ar trebui să ne îngrijoreze reacţia întârziată în gestionarea valului IV sau promovările controversate”, a adăugat liderul PNL Giurgiu.

El a punctat că timpul irosit în campania internă pentru congres va crea dificultăţi în procesul de elaborare de soluţii pentru România.

„Ceea ce nu s-a înţeles de către liderii partidului este că PNL nu îşi mai permite să rămână în paradigma actuală, „că lucrurile pot merge la fel”, iar timpul irosit acum, în campania internă pentru congres, va crea dificultăţi şi mai mari în procesul de elaborare şi comunicare de soluţii pentru România. În lipsa unei oferte moderne de politici publice, de funcţionare instituţională internă bazată pe performanţă, loialitate şi meritocraţie, generaţiile noi, cetăţenii activi care se raportează la alte referinţe îşi vor modifica opţiunile şi se vor îndepărta de PNL”, a mai afirmat Motreanu.

Dan Motreanu a transmis că speră ca viitoarea conducere care se va alege nu va include oameni cu probleme penale sau controversaţi.

„Luni, 27 septembrie, acest congres se va încheia. Ce rămâne în urma acestuia? Rămâne măcar speranţa că PNL este o opţiune a unui alt mod de a face politică? Oferă PNL certitudine sau măcar speranţă mai multă decât până acum că lucrurile se vor schimba în bine? Şi încă ceva… Din 2014, PNL a făcut progrese importante pentru a se reforma şi pentru a atinge aşteptările cetăţenilor, prin decizii grele, uneori dureroase.

Am primit încrederea oamenilor pentru asta. Trebuie să continuăm acest parcurs, nu trebuie să renunţăm la el, iar mâine şi duminică trebuie să dovedim asta. Un exemplu ar fi faptul PNL avea o regulă a pasului în spate din partea celor cu probleme penale. De aceea sper ca viitoarea conducere care se va alege mâine nu va include oameni cu probleme de acest gen sau controversaţi. Asta ar fi o pată mare pe obrazul PNL şi, mai ales, pe al preşedintelui Iohannis, a cărui părere pe acest subiect o ştim clar şi răspicat toţi liberalii!”, a subliniat Motreanu.

Liberalii se reunesc în congres, sâmbătă, pentru a alege noul preşedinte al PNL, dintre actualul lider, Ludovic Orban, şi premierul Florin Cîţu, informează agerpres.ro

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend