Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Demitere cu întârziere făcută de Vlad Voiculescu după incendiul de la Institutului ‘Matei Balș’. Managerul interimar a fost eliberat din funcție

Avatar

Publicat

in

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a decis, la aproape patru săptămâni de la tragedia de la Institutul „Matei Balș”, să-l demită pe managerul interimar de la acel moment.

„Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a decis astăzi demiterea managerului interimar al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Univ. Dr Matei Balş” din Bucureşti. Atribuţiile de manager interimar vor fi preluate, începând de astăzi, de directorul medical dr Cătălin Apostolescu. Decizia este motivată de multiplele disfuncţionalităţi în gestionarea situaţiei pacienţilor internaţi în Pavilionul V al Institutului care au fost transferaţi în urma incendiului din 29 ianuarie 2021 şi în comunicarea cu Ministerul Sănătăţii, conform Art. 6, alin. (1) şi (5), al Ordinului ministrului Sănătăţii 1384/2010 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de management şi a listei indicatorilor de performanţă a activităţii managerului spitalului public”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Sănătăţii.

Conform sursei citate, Ministerul Sănătăţii a solicitat, luni dimineaţă, informaţii cu privire la decesul unui pacient internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov care, potrivit presei, s-a aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Univ. Dr Matei Balş” în timpul incendiului.

„Institutul a răspuns, printr-o notă telefonică, la ora 10.01, potrivit căreia pacientul nu s-a aflat în Pavilionul V în momentul incendiului şi nu a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov. La ora 14.17, Institutul a revenit asupra acestei informaţii şi a comunicat Ministerului Sănătăţii că pacientul s-a aflat în Pavilionul V în timpul incendiului, că a fost evacuat de către personalul medical propriu înaintea sosirii echipajelor de intervenţie şi că a fost transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov în data de 29 ianuarie 2021, la ora 16.30”, explică MS.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a solicitat demararea unei anchete a Corpului de Control al ministrului care să elucideze modul în care au fost gestionate transferurile tuturor pacienţilor internaţi în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Univ. Dr Matei Balş” din Bucureşti, precum şi comunicarea cu toate celelalte autorităţi implicate, informează news.ro.

Citește și:

Nici urmașii răzeșilor lui Ștefan cel Mare nu spun pas la nepotisme! Fiică de secretar de stat USR-PLUS, angajată la cabinetul unui parlamentar al Alianței

‘La vremuri noi, tot noi!’ Pensionari din Ministerul de Interne, ‘unși’ directori de Clotilde Armand și Ciprian Ciucu

PNL continuă numirile făcute pe bază de carnet de partid! Din Parlament, ajunge șef de instituție!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Întâlnire importantă privind soarta centurii de vest a Piteștiului

Avatar

Publicat

in

De

Prefectul județului Argeș, Emilia Mateescu, împreună cu reprezentanți din partea CNAIR și cu administrația locală au susținut astăzi (18 mai 2021) o ședință cu privire la Varianta de Ocolire Pitești Vest.

În urma studiului de prefezabilitate, au fost luate în considerare 5 variante de traseu pentru acest drum. Alternativele propuse de proiectant diferă în funcție de numărul de kilometri traversați și de punctele importante pe care le pot afecta. S-a estimat că cele 5 alternative propuse variază între 20 și 30 de km.
Scopul ședinței a fost acela de a discuta condițiile în care se poate realiza fiecare dintre variante.

Conform discuțiilor purtate astăzi, s-a concluzionat că următorul pas este acela de a stabili cele mai bune 3 variante pe care să se axeze pentru un studiu mai amănunțit. La finalul acestuia, se va alege o singură variantă, cea optimă.

Varianta de Ocolire Pitești Vest are drept scop decongestionarea traficului de tranzit (greu), astfel încât să fie evitate blocajele pe drumurile locale și pe cele naționale. Oricare ar fi varianta aleasă, este exclusă posibilitatea demolărilor. De asemenea, minimalizarea exproprierilor se va face într-un studiu mai amănunțit.

Proiectul se află într-un stadiu incipient, însă se așteaptă să producă schimbări importante în ceea ce privește degrevarea traficului și în ceea ce privește viețile cetățenilor.

Prefectul menționează că în cadrul ședinței s-a discutat despre o posibilitate prin care operatorii economici din Pitești să poată accesa mai ușor drumul expres Pitești-Mioveni. În acest sens, prefectul a efectuat și o vizită pe teren.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Încă o țară din Europa renunță definitiv la vaccinul AstraZeneca. Populația se teme de cazurile foarte rare de tromboze

Avatar

Publicat

in

De

Austria va deveni a treia țară din Europa care va înceta să mai utilizeze vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania AstraZeneca.

„Vom continua probabil să administrăm prime doze până la începutul lunii iunie, dar asta este tot. (…) AstraZeneca va fi abandonat”, a declarat ministrul austriac al Sănătăţii, Wolfgang Muckstein, într-o emisiune de televiziune difuzată luni seară de postul privat Puls 24.

În plus faţă de întârzierile persistente ale livrărilor, care au determinat Comisia Europeană să deschidă o procedură judiciară împotriva companiei britanico-suedeze, ministrul Muckstein a evocat totodată reticenţele populaţiei austriece legate de cazurile foarte rare de tromboze pe care acest vaccin poate să le provoace.

Pe marginea acestui subiect, ministrul austriac, care este medic de profesie, a spus că este vorba despre „un vaccin sigur, care oferă o protecţie ridicată”, în concordanţă cu punctele de vedere ale Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care consideră că beneficiile aduse de acest ser sunt mai mari decât riscurile.

Austria, o ţară în care o treime din populaţia sa de 8,9 milioane de locuitori a primit cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, a plasat deja comenzi de milioane de doze de vaccinuri pentru 2022 şi 2023 şi mizează în principal pe serurile produse de Pfizer-BioNTech şi Moderna, care folosesc tehnologia ARN mesager.

Danemarca a decis la jumătatea lunii aprilie să nu mai folosească vaccinul AstraZeneca, devenind prima ţară din Europa care a renunţat la acest ser. Ea a fost urmată în luna mai de Norvegia, care a adoptat o decizie similară.

Cele mai multe dintre ţările europene continuă să folosească vaccinul AstraZeneca, iar unele dintre ele au condiţionat utilizarea acestui ser de anumite grupe de vârstă, conform agerpres.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend