Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Decizie ȘOC în dosarul ,,Consultanța”! Achitarea lui Drăghici și Nicolescu, ANULATĂ ! Dosarul se va rejudeca de la zero

Avatar

Publicat

in

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat marţi decizia prin care au fost achitaţi în 2018 fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici şi fostul preşedinte al CJ Argeş Constantin Nicolescu, urmând ca dosarul să se rejudece de la zero.

Hotărârea instanţei a fost luată în baza deciziei Curţii Constituţionale privind rejudecarea unor dosare care au fost soluţionate de completuri de judecată de la Instanţa supremă care nu erau specializate în cazuri de corupţie.

“Cu majoritate, admite apelurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelanţii intimaţi inculpaţi Cioflan Iulian, Dochinoiu Nicolae, Ene Florea, Pătraşcu Gheorghe, Pupăză-Roşu Sevastian şi Voicu Dumitru împotriva sentinţei penale nr. 393 din data de 27 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, în dosarul nr. 4215/1/2015. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi dispune rejudecarea cauzei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală (…) Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2019”, se arată în decizia instanţei.

A existat şi o opinie separată a unui judecător, în sensul suspendării procesului şi sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pentru a afla dacă se aplică sau nu decizia CCR în dosarele de fraude cu fonduri europene.

În iunie 2018, Mircea Drăghici şi Constantin Nicolescu au fost achitaţi într-un dosar în care sunt erau judecaţi pentru fapte de corupţie alături de 38 de primari şi viceprimari de comune, un fost director executiv al Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş şi două angajate ale unei firme de consultanţă.

Cei 43 de inculpaţi au fost trimişi în judecată pe 23 noiembrie 2015 de procurorii DNA Piteşti, într-un dosar în care prejudiciul este de aproape un milion de lei, reprezentând paguba adusă unui număr de 35 de unităţi administrativ-teritoriale prin încheierea unor contracte de consultanţă.

Mircea Drăghici, fost deputat şi fost trezorier al PSD, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 de acte materiale), şi complicitate morală mijlocită (în forma complicităţii la instigare) la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care trei în formă continuată).

Constantin Nicolescu a fost trimis în judecată pentru folosirea influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, abuz în serviciu, precum şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu.

Potrivit DNA, faptele au fost săvârşite în legătură cu încheierea unor contracte de consultanţă între administraţiile locale şi o firmă la care ar fi avut interese Mircea Drăghici.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Marcel Vela: ”Ziua Armatei Românei mă face să îmi plec capul şi să am un gând pios faţă de militarii care şi-au sacrificat viaţa pentru România”

Avatar

Publicat

in

De

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Armatei Române, prin care şi-a exprimat „preţuirea” şi „recunoştinţa” pentru militarii români, care îşi fac datoria faţă de ţară, cu devotament şi onoare.

„Ziua Armatei Românei mă face să îmi plec capul şi să am un gând pios faţă de militarii care şi-au sacrificat viaţa pentru naţiune şi pentru România. Îmi aduc aminte, cu recunoştinţă şi respect, de bunicul meu şi de toţi veteranii din cel de-al doilea Război Mondial care au suferit, au fost luaţi prizonieri, au murit sau au fost răniţi în confruntările cu cei care aduceau teroarea şi moartea”, a scris Vela, pe Facebook.

„Suntem echipă, mai ales în aceste vremuri tulburi, pentru că ne iubim patria şi neamul. La mulţi ani Armatei României!”, a completat ministrul de Interne, informează agerpres.ro

Vești importante! Iată cum puteți intra în posesia acestui tip de pensie

Studiu cutremurător! Ce categorie de pacienți riscă fie afectați pentru o perioadă lungă de timp de COVID-19

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Violeta Alexandru: ”Nu se poate imagina o creştere a pensiei care să nu poată fi susţinută în buget”

Avatar

Publicat

in

De

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru  a declarat că, în cazul în care PSD avea determinare putea creşte pensiile cu 40% în perioada când a guvernat, atunci când exista o situaţie economică ce nu se compara cu cea de acum, însă nu a dorit să facă acest lucru.

„Dacă PSD avea determinarea să o facă, când a guvernat într-o situaţie economică incomparabilă cu cea pe care noi am guvernat-o, cu siguranţă putea să o facă, dar nu a dorit acest lucru. V-am subliniat mai devreme diferenţa dintre noi şi PSD este că noi suntem responsabili. Cu siguranţă, o creştere este justificată şi repet este cea mai delicată perioadă economică.

Noi am făcut această creştere, PSD nu. Exact când a decis nu a făcut acest lucru, deşi nu poate compara perioada de guvernare pe care au gestionat-o cu cea pe care noi am parcurs-o şi am gestionat-o şi cu toate aceastea a promis şi nu a făcut. Diferenţa este că noi nu promitem, ci facem lucrurile cu chibzuinţă şi cu un raţionament de a-i fi bine României şi pensionarilor noştri şi acum şi în perioada următoare.

Nu se poate imagina o creştere a pensiei care să nu poată fi susţinută în buget.

Deciziile Curţii sunt foarte clare. Odată ce ai emis o decizie de pensionare nu mai poţi reveni asupra ei să o diminuezi. Noi suntem responsabili, noi nu aruncăm cu iluzii şi promisiuni oamenilor pentru că nu este normal să procedăm aşa. Toată lumea ştie ce se întâmplă în acest moment în România.

Toţi trăim printre oameni care se confruntă cu o serie de dificultăţi şi vedem că trebuie să ţinem lucrurile pe linia de plutire şi uşor-uşor să ne revenim. Aşa şi creşterile veniturilor noastre se vor face pe măsura posbilităţilor şi spuneam că anul viitor avem în continuare în intenţie să facem creşteri bazate pe revenirea economiei pentru care muncim foarte mult, prin toate măsurile luate”, a declarat Violeta Alexandru sâmbătă seara la România Tv.

Chestionat despre cum vor judeca magistraţii CCR sesizarea Guvernului, ministrul Muncii a precizat că hotărârea va ţine cont de realitatea din România şi Europa, în contextul pandemiei şi situaţiei economice.

„După cum bine spuneţi, în funcţie de cum vor spune judecătorii. Termenul este 25 noiembrie. Bănuiesc că şi domniile lor, ca şi dvs, ca şi cei care ne urmăresc toţi ne uităm în jur şi vedem ce se întâmplă. Lucrurile nu şi-au revenit din punct de vedere economic. Sunt convinsă că va fi o decizie care va ţine cont de ceea ce se întâmplă în acest moment în România şi în Europa şi aşteptăm această decizie pe care eu personal o bănuiesc o decizie cumpănită, o decizie care ţine cont de situaţia ţării în acest moment şi ceea ce se va întâmpla anul viitor.

Gândiţi-vă că dacă un an de zile am trecut prin tot ceea ce am trecut în economie, cu siguranţă nici anul viitor lucrurile nu îşi vor reveni la nivelul perioadei 2018-2019, că nu are cum. Deci va trebui să facem eforturi în continuare, va trebui să fim foarte serioşi şi să atragem în România fonduri europene, va trebuie să sprijinim economia să îşi revină şi uşor-uşor să revenim la normal. Aşteptăm decizia CCR.

Eu personal sunt omul care atunci când iau o decizie, nu mă gândesc la impactul în sfera apropiată a activităţii mele, ci mă gândesc la impactul pe care îl are asupra oamenilor.

Dacă pe moment cineva crede că o decizie de mărire cu 40% va fi un lucru bun, eu vreau să vă spun, ca om implicat, care a trăit în mod direct experienţele unor familii la limită care nu au mai avut niciun venit pentru că pandemia le-a afectat în mod direct afacerea şi veniturile pe care le aveau.

Dacă cineva îşi imaginează că pot să iei o decizie doar ca să ai o satisfacţie de moment şi să arăţi că tu eşti înţelegător, doar Guvernul nu este, apoi să se înţeleagă la efectele pe termen mediu şi lung, pentru că economia îşi va reveni, cu sprijinul Guvernului uşor-uşor, dar nu suntem acolo şi facem eforturi în continuare. O să vedem ce se întâmplă”, a explicat Violeta Alexandru.

Întrebată ce va face Guvernul dacă CCR nu dă câştig de cauză privind sesizarea pe rectificarea bugetară a Executivului, Violeta Alexandru a răspuns: „Eu sper să nu ajungem la în situaţia în care bugetul României să fie efectiv aruncat în aer”.

„E foarte dificil de imaginat o situaţie în care să se poată face o creştere pe fondul încasărilor la buget actuale. Prin urmare, daţi-mi voie să cred că decizia CCR va ţine cont de realitatea din România şi va aprecia faptul că Guvernul este responsabil şi că a gestionat această criză în modul cel mai corect cu putinţă şi cel mai eficient.

Oricum de subliniat este că nu am avut niciodată nicio intenţie să nu ţinem cont de creşterea preţurilor, de nevoia pensionarilor de a-şi acoperi cheltuielile necesare. Practic creşterea pe care am făcut-o este de 7 ori rata inflaţiei.

Este o creştere făcută cu respect pentru pensionari, într-un moment delicat, dar cu recunoaşterea faptului că nevoile dânşilor de a-şi plăti cele necesare sunt evidente şi am ştiut acest lucru şi ca atare am luat decizia de creştere cu 14%”, a conchis ministrul Muncii, informează news.ro

Vești importante! Iată cum puteți intra în posesia acestui tip de pensie

Studiu cutremurător! Ce categorie de pacienți riscă fie afectați pentru o perioadă lungă de timp de COVID-19

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PROMO CAMPANIE

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend