Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Decizie istorică luată de Patriarhia Română: Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim va fi trimisă și în Ucraina și Moldova

Publicat

in

Pentru prima dată de când Patriarhia Română a decis să aducă Lumina Sfântă de la Ierusalim, s-a luat decizia, din cauza războiului din Ucraina, ca aceasta să fie oferită și preoților ucraineni. Totodată, tot ca o premieră, Sfânta Lumină va ajunge și în Republica Moldova.

”În această seară, în jurul orei 20.00, la Aeroportul Internaţional din Iaşi, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, vor primi Lumina Sfântă adusă de reprezentanţii Arhiepiscopiei Iaşilor aflaţi la Bucureşti pentru a o prelua de delegaţia Patriarhiei Române la Ierusalim. Sfânta Lumină va fi oferită apoi doar delegaţilor protopopiatelor şi parohiilor, credincioşii urmând apoi a o primi la Slujba de Înviere.

Precizăm că este prima dată când fraţii noştri de peste Prut vin la Iaşi pentru a primi Lumina Sfântă adusă de o delegaţie a Patriarhiei Române din Ţara Sfântă. Aceasta va fi transmisă apoi, pe cale terestră, în întreaga Mitropolie a Basarabiei.”, anunță Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților precizează că Sfânta Lumină va fi trimisă și în Ucraina.

”În această seară, în jurul orei 20:00, pe aeroportul din Suceava, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul va fi prezent împreună cu delegația Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, primind, după tradiție, Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim. Totodată va fi prezentă pe aeroport și o delegație de preoți din regiunea Cernăuți.”, anunță Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seara, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Sâmbătă seara, între orele 19,30 – 20,30, va avea loc pe Colina Bucuriei procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de PF Daniel în anul 2009.

Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 şi 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.

Lumina este adusă credincioşilor de Patriarhul Ierusalimului.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare – pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare – sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoţit – conform tradiţiei – numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.

Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului.

Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Veste proastă pentru români: se scumpește zahărul

Publicat

in

De

Producătorul german de zahăr Suedzucker are în plan creșteri „semnificative” ale prețurilor pentru a compensa creșterea costurilor, relatează ziarul german Mannheimer Morgen.

„Costurile culturii sfeclei și energiei cresc, iar acestea sunt două blocuri semnificative de producție”, spune șeful executiv al grupului, Niels Poerksen într-un interviu pentru publicația germană, preluat și de agenția Reuters.

„Fără o majorare a prețului, ar fi dificil să ieși cu vreun profit din afacere”, arată acesta.

Compania a anunțat că își mărește stocurile destinate fabricilor care pot folosi cărbunele ca sursă de energie, posivilitate care nu există pentru toate unitățile din grup în situația în care aprovizionarea cu gaz va fi afectată, a mai declarat Poerksen.

Producătorul este prezent și în România prin grupul Agrana și mărci precum Mărgăritar sau Coronița,

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Eduard Novak, la sosirea lui campionului mondial David Popovici: Suntem îndatorați să construim bazine / Video

Publicat

in

De

El este modelul și noi suntem îndatorați să construim bazine, a spus duminică seara, ministrul Sportului, Eduard Novak, la revenirea în țară a dublului campion mondial David Popovici, anunță mediafax.

„Sportul ne unește, sportul poate să fie cel mai bun ambasador al nostru, sportul ne face mândri că suntem români. Am trăit aceste clipe când eram copil, de foarte mulți ani n-am mai trăit aceste clipe și vreau să-i mulțumesc lui David Popovici, care în câteva zile a reușit să ne motiveze, să deschidă inimile nostre, a arătat lumii întregi cât de puternici putem să fim”, a spus ministrul Sportului.

El ssusține că David Popovici a devenit o stea a României și crede că acesta este începutul.

„A devenit o stea a României David Popovici, care va fi încă foarte mulți ani acolo și o să ne putem să ne mândrim cu el. Acesta este doar începutul, are 17 ani și încă are foarte mulți ani înainte să câștige foarte multe campionate și jocuri olimpice”, a mai spus Eduard Novak.

Acesta a adăugat că David Popovici a devenit un exemplu.

„David, prin munca sa, prin disciplina sa, prin mentalitatea lejeră de adolescent, a arătat cum trebuie să fie un sportiv profesionist. El este modelul și va motiva toată țara și noi suntem îndatorați să construim bazine, să ajutăm acest sport, să reușim să avem foarte mulți campioni”, a precizat Novak.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend