Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

De joi, medicamentele vor putea fi cumpărate de la orice farmacie din țară, fără să mai conteze unde a fost emisă rețeta

Publicat

in

Cei ce urmează un tratament vor putea, începând din 1 aprilie, să-și cumpere medicamentele necesare din orice farmacie din țară, fără să se mai țină cont de locul în care a fost emisă rețeta, ca în prezent, potrivit unei hotărâri oficializate cu puțin timp în urmă. Totodată, prin același act normativ a fost prelungită, până la sfârșitul lunii iunie, valabilitatea pachetelor medicale actuale, care ar fi trebuit să expire la sfârșitul acestei luni.

Concret, HG 351/2021, ce a fost publicată azi în Monitorul Oficial nr. 313, stabilește, printre altele, că medicamentele vor putea fi cumpărate de către asigurați, din 1 aprilie 2021, adică de joi, de la orice farmacie din țară, indiferent de județul în care se află medicul care a emis rețeta.

Legislația actuală prevede obligația farmaciilor de a elibera medicamente prescrise doar pentru rețete eliberate de un medic care are contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate, adică din aceeași regiune.

Măsura ar fi trebuit să se aplice de la 1 iulie 2018, dar autoritățile au tot amânat implementarea ei.

Totuși, vor fi și medicamente pentru care nu se va aplica nouă regulă. Mai exact, excepție vor face, de la 1 aprilie, medicamentele aferente contractelor cost-volum-rezultat, care se eliberează indiferent de casa de asigurări de sănătate în evidența căreia se află asiguratul, cu condiția ca furnizorul de medicamente să fie în contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate cu care se află și medicul care a emis prescripția medicală.

Mai multe informații despre contractele cost-volum-rezultat, inclusiv lista medicamentelor ce se încadrează în această categorie, pot fi găsite aici.

În același timp, HG 351/2021 stabilește că valabilitatea pachetelor medicale actuale este extinsă până la 30 iunie. E vorba despre pachetele de servicii medicale la stat cuprinse în contractul-cadru pentru anii 2018-2019, prelungirea valabilității lor dând autorităților, cel puțin teoretic, timp suficient pentru a adopta contractul-cadru pentru 2021-2022, care se află acum în faza de proiect.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Anamaria Prodan, mesaj suburban pentru logodnica lui Reghecampf: ‘Fă, lua-ți-aș familia în p***! Te omor’

Publicat

in

De

Jurnaliștii din presa mondenă au intrat în posesia unui mesaj trimis de Anamaria Prodan către logodnica lui Laurențiu Reghecampf, Corina Caciuc.

În săptămâna în care cuplul Corina-Laurențiu are planificat botezul micuțului Liam Simeon, Anamaria Prodan a pornit un adevărat „jihad” cu antrenorul lui Neftchi Baku, care s-a lăsat cu plângeri la poliție de ambele părți, scriu jurnaliștii de la Cancan.ro, cei care prezintă înregistrarea audio cu mesajul trimis Corinei Cauciuc de Anamaria Prodan.

„Fă, lua-ți-aș familia în p** de m** ordinară și de sl*** dracu’ care ești! Fă vabagoanda dracu’… ce morții mă-tii vrei fă că-ți iau mâinile și ți le înfig în p**!

Și-o iau pe mă-ta în p** mea ca să-ți dea limbi și pe tac-tu să-l sugi! Fă, f*-ți mă-tii… Dacă te mai prind o dată că suni sau formezi sau îmi deranjezi familia… dacă nu, te umplu de s*! Fă, toți prietenii tăi se s*** pe tine, băga-mi-aș p*** în familia mă-tii și în nația mă-tii de târâtură, jigodie… Șopârla dracu’ păroasă care ești!

M*** dracu’ care ești! Băga-mi-aș p** în familia mă-tii și în coșciugul în care v-aș îngropa pe toți! S**** dracu’! Familia Caciuc ți-a pus Bilcon… Băga-mi-aș p* în numele mă-tii și în rasa familiei tale. Fii atentă ce zic eu! O singură dată, m** ce ești!

O singură dată sugăciunea dracu’ mai suni sau mai ceri bani băga-mi-aș p** în mă-ta! Să-ți bag banii în p*! Să-ți ruginească în p**, sărăcia dracu’ care ești! Te omor! Ascultă-mă ce zic! Dacă nu-i pun să te f**, să-ți dea la m** pe toți prietenii mei!

Băga-mi-aș p** în mă-ta că te leg de mașină și te târăsc până sugi toate p** din România că le-ai supt și ăia s-au săturat de tine… Ai venit în Dubai, ai terminat tot Dubaiul! Băga-mi-aș p** în familia mă-tii și în mă-ta aia, în p* lui mă-ta aia stricată… Și-n tac-tu ăla care sunai că ești la spital cu el să-i dea bani. Băga-mi-aș p*** în familia mă-tii și în neamul mă-tii și în numele mă-tii și în rasa mă-tii! Ține minte la mine… când mai calci tu în Dubai, f***-ți mormântul mă-tii sau când mai ieși tu vreodată la f**** în România… dacă nu te dezbrac în p**** goală și te iau la șuturi, fă, strâmba dracu’ care ești! Stai să vezi!”, este mesajul incredibil primit de Corina Caciuc din partea Anamariei Prodan, conform sursei citate.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Europarlamentarul Eugen Tomac: Guvernarea responsabilă trebuie să fie prioritate și nu festivismul acesta ieftin pe care l-am văzut în ultima perioadă

Publicat

in

De

Europarlamentarul Eugen Tomac a transmis sâmbătă într-o conferință de presă că singurul mod prin care România poate ieși din criză este ca executivul să acceseze fiecare cent din banii puşi la dispoziţie de către Uniunea Europeană, scrie news.ro

„Cu cât fast ne-a anunţat ministrul Fondurilor Europene că au fost semnate contracte de aproape 5 miliarde euro. Probabil nu ştie că România trebuie să acceseze 80! Să nu uităm şi faptul că nu s-a reuşit cheltuirea banilor din exerciţiul financiar 2014-2020. Resursă bugetară există, dar România se împrumută cu dobânzi incredibile, de peste 15%, ajungând la o datorie de peste 50% din PIB. Aceşti bani reprezintă datorii ale României.

Partidele şi politicienii vin şi pleacă, dar acestea rămân. Şi ele vor fi plătite de către români. Ca partid de opoziţie avem datoria să tragem aceste semnale de alarmă, mai ales după sfidarea din această săptămână, când, după ce au mimat grija faţă de cetăţenii acestei ţări, partidele de la putere au dat un vot prin care şi-au majorat salariile, într-un moment de criză majoră”, a declarat europarlamentarul Eugen Tomac.

Liderul PMP a subliniat că, de la 1 ianuarie, România s-a împrumutat cu aproximativ 10 miliarde de euro, iar fondurile, în loc să fie folosite pentru a-i susţine pe oamenii cu venituri modeste, expuşi în faţa crizei, se risipesc către baronii locali.

„Realitatea este că ne împrumutăm cu bani pentru a finanţa aceleaşi proiecte care pot primi finanţare de la UE. Este momentul să oprim risipa banului public, iar PSD-PNL-UDMR să înceapă să guverneze cu responsabilitate faţă de cetăţenii români expuşi în faţa crizelor prin care trecem. Guvernarea responsabilă trebuie să fie prioritate şi nu festivismul acesta ieftin pe care l-am văzut în ultima perioadă, prin care se risipesc bani, în stânga şi în dreapta, în condiţiile în care avem fonduri suficiente de la UE”, a completat el, conform news.ro

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend