Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

DE INTERES! Din această lună plata prestațiilor pentru persoanele cu handicap NU se mai face prin DGASPC Argeş

Publicat

in

Având în vedere prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1019 din 28.12.2018 privind aprobarea Procedurii de preluare de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București, a personalului cu atribuții în efectuarea plăților prestațiilor sociale pentru persoanele cu handicap de la direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv ale sectoarelor municipiului București, a Procedurii de acordare a plăților, precum și situațiile de suspendare, modificare, încetare a dreptului la prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap, precum și pentru modificarea Statutului propriu de organizare și funcționare al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.151/2012, informăm persoanele cu dizabilități de pe raza județului Argeș că, începând cu luna ianuarie 2019, plata prestațiilor sociale nu va mai fi făcută de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, competența revenind Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș.

Prin urmare, în luna ianuarie 2019, efectuarea plăților prestațiilor sociale pentru persoanele cu handicap din județul Argeș, aferente lunii decembrie 2018, se va face exclusiv de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Argeș.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Olguța Vasilescu lovește Guvernul Orban: Un exemplu ca să vedeți cum se scurg banii în buzunarele voastre

Publicat

in

De

După ce Guvernul Orban a anunțat că majora pensiile, însă nu se știe cu cât, dând semne clare că pensionarii nu vor beneficia de creșterea cu 40% a pensii plănuită pentru 1 septembrie 2020, Lia Olguța Vasilescu lansează un atac devastator la adresa Cabinetului PNL.

Olguța Vasilescu prezintă, pe Facebook, un prim caz despre cum „se scurg banii în buzunarele liberalilor”.

Nu aveti bani de pensii, da? Zilnic o sa va dau cate un exemplu ca sa vedeti cum se scurg banii in buzunarele voastre! Incepem cu o afacere pe care Guvernul PSD si instantele au considerat-o ilegala. Nu si Dancă! Nu îl știți pe Dancă? E nenea ala care invinuia PSD de coruptie si se tavalea prin studiourile tv in incercarea de a ne demonstra cat de imaculati sunt cei din PNL…”, a răbufnit Olguța Vasilescu.

Cazul prezentat de fosta șefă a Muncii

Președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Nicolae Turdean impreună cu noul director general, Elena Sava, cu ajutorul auditului intern reprezentat de Ninel Paiajen dar și cu doamna Ebolia Coman de la biroul juridic fac demersuri în vederea transferului unei licențe solicitate de AMI TURNING S.R.L, scrie flux24.ro.

În speță este transferul licenței de concesiune pentru exploatare nr. 3285/2000, (perimetrul Cristeşti – Drăguşeni), de la societatea Agregate Est S.R.L către societatea AMI TURING S.R.L.

Societatea AMI TURNING S.R.L a initiat demersuri în legătură cu acest transfer încă din 09.11.2017, cand a câștigat licitația derulată prin lichidator CAPITAL INSOL SPRL FILIALA IAȘI, cu miza „proprietatea imobiliară teren si construcții numită Balastiera Cristești, bunuri mobile reprezentând echipamente de balastieră și licența de exploatare pentru agregate de râu, respective nisip şi pietriş”, cu mențiunea că licența de exploatare nu poate fi vândută de lichidator, conform legii minelor, însă poate fi transferată în condițiile legii.

Presiunile au început în august 2018, atunci când ANRM a informat societatea asupra faptului că drepturile și obligațiile asumate prin licenţa în spetă, nu pot fi transferate pentru că societatea nu îndeplinea condițiile impuse de Legea minelor. Cei de la AMI TURNING S.R.L au dat în judecată ANRM, formându-se dosarul nr. 612/45/2018, aflat pe rolul Curții de Apel laşi Administrativ și Fiscal. Cererea a fost respinsă, iar acțiunea formulată de reclamantele AMI TURNING S.R.L. şi Agregate Est S.R.L a fost considerată neîntemeiată. Societatea a considerat în continuare că se face un abuz în cadrul ANRM, astfel a înaintat numeroase petiții, printre care Petiția nr. 117/11.03.2019 către Cab. Prim-ministru; Petiția nr. 119/19.03.2019 catre Administratia Prezidențială ; Petiția nr. 125/08.05.2019 către SGG. Toate aceste petiții au avut ca răspuns din partea ANRM că solicitarea transferului este ILEGALĂ.

Profitând de situația tulbure din această perioadă generată de pandemie şi de inactivitatea unor instituții publice, președintele ANRM, cu sprijinul Cancelarului Ionel Dancă și a unor angajați din ANRM, a demarat acțiunea de atribuire cât mại urgentă a transferului ilegal al licenței de concesiune pentru exploatare nr. 3285/2000 către societatea AMI TURNING S.R.L.

Astfel, noua angajată ANRM, Tabără Paula, numită (de Elena Sava) să se ocupe de transferurile de licențe, a întocmit un raport necesar finalizării transferului, care nu a fost semnat de cei de la departamentul juridic, ci doar de ea și doamna Elena Sava.

Menționăm că salariații biroului juridic din cadrul ANRM au fost avertizați de către președinte și Elena Sava că indiferent de avizul lor, acest transfer va fi finalizat până la sfârşitul lunii iunie 2020.

Nicolae Turdean a fost director al companiei de stat CupruMin și este considerat un apropiat al șefului Cancelariei premierului Ionel Dancă.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

GEST SCANDALOS AL UNUI PRIMAR DIN ARGEȘ – S-A COCOȚAT PE MONUMENTUL EROILOR, CA SĂ-ȘI FACĂ SELFIE ÎN ZIUA DE ÎNĂLȚARE

Publicat

in

De

Gest incredibil al unui primar PSD din județul Argeș, chiar în ziua în care sunt pomeniți eroii neamului românesc cu ocazia praznicului Înălțării Domnului. Astfel, primarul comunei Vlădești, Cristian Dică-Hristu, s-a cocoțat pe monumentul eroilor din localitate pentru a-și face un selfie. Gestul sau a șocat comunitatea pe care o conduce.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

Mioveni

În Trend