Conecteaza-te cu noi

OPINII

De guvernat, când guvernați?

Avatar

Publicat

in

Mihai Paul CODUNAS

Treaba Uniunii Social Liberale este să guverneze o țară cu oameni săraci, nu puțini la limita supraviețuirii. Ceea ce, bag de seamă, se întâmplă, mai degrabă, ocazional. Ca pentru a ne face tuturor în ciudă, junele Ponta dă violent cu mucii-n pocalul gol al unei Justiții bete, în loc să producă decizii curajoase și inteligente pentru ieșirea din haznaua economică. Un nou scandal la guvernare, pe fondul unui trai disperat al majorității cetățenilor, este de neiertat.

Nu stau să analizez asteniile de primăvară ale primului-ministru. Nu pierd vremea să înțeleg care este logica opțiunii sale de a o propune pe coana Kovesi la conducerea Direcției Naționale Anticorupție. Cum a devenit Codruța, în mintea sucită a lui Victor Ponta, Albă ca Zăpada și cei șapte pitici, spălată și parfumată ca la Nufărul, Dumnezeu știe. Dumnezeu și niscaiva de prin cotloanele secrete ale serviciilor de manipulat creiere și de prostit proștii.

În seara zilei în care și-a bătut joc de milioane de români cărora le este silă de președintele Traian Băsescu, primul-ministru a stat fix două ore pe telefon pentru a explica la televiziuni ceea ce nu era de explicat. Când mai guvernează acest om? Când își găsește timp și pentru chestiunile serioase, care privesc viața de zi cu zi a contribuabilului? Răspunsul este previzibil și dat de rezultatele economice ca și inexistente ale mandatului său de premier.

Cu excepția reîntregirii pensiilor și a salariilor, demers obligatoriu și perfect social, nu îmi amintesc o altă măsură cu impact major (în realitate, în condițiile scumpirilor ulterioare, doar cu impact de imagine) pe care guvernele Ponta să o fi luat de un an încoace. Nu știu să existe măcar o singură decizie guvernamentală consistentă pentru sprijinirea capitalului autohton. Capitaliștii români, buni, răi, sunt lăsați, ca și de precedentele guvernări PDL, în bătaia puștii. Abia respirând în fața unei concurențe neloiale din partea multinaționalelor și a corporațiilor străine. Neloială nu din vina acestora, ci a statului român, care rămâne preș sub picioarele străinilor și în guvernarea USL.

Săptămâni la rând, primul-ministru Victor Ponta nu a vrut să dea ochii cu muncitorii de la Oltchim. Dovedind aroganță și superficialitate, Ponta a întors spatele unei părți de industrie românească adusă la marginea prăpastiei de interese obscure și de căpușe netrebnice. Alături de pianistul Varujan, premierul se spală pe mâini de problema Oltchim, problemă pe care, în anii de zgomotoasă opoziție, USL a promis să o rezolve odată ajunsă la putere.

Un guvern se ocupă, în primul și în primul rând, de economie. De industrie. De agricultură. De fiscalitate. De locuri de muncă. Locuri de muncă pe care să le creeze investitorii, firmele, oamenii cu inițiativă. Oameni cu inițiativă care au, însă, nevoie de strategii deștepte de la Guvern și de fiscalitate decentă. Ori Guvernul Ponta, în frunte cu premierul său, face show în justiție sau plimbă vorbe pe la televizor. De guvernat, nu guvernează. Nu guvernează pentru buzunarul și interesul concret al contribuabilului român.

 

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Ecce homo! Condamnați-l pe Florian Bichir… prin vot

Avatar

Publicat

in

Deși nu prea merg la biserică, pot spune că nu sunt chiar un habarnist în ceea ce privește momentele cheie din bilblie și, cu atât mai puțin, o vită păstorită de ÎPF Daniel -așa cum ar putea crede CTP-ul, acest Bivolar al presei românești. Și nu, nu o să vorbesc despre bivoli, bivolari, cornute și încornorați ci despre o celebră scenă biblică, de fapt o celebra exclamație, din care unii au invâțat ceva, alții încă nu. O scenă pe care eu, unul, o văd transpusă, adaptată în actuala campanie electorală și din care Argeșul ar avea de câștigat.

Așadar, suntem in Argesul electoral al anului 2020. În gălbejitul județ roșu, pe tarabele politice electorale au apărut cam aceleași nume, prenume…. Personaje. Dacă e să fii atent, nu vezi mari noutăți ba, mai mult, îți dai seama că ți se cere să trimiți în Parlament oameni care vin bine crescuți politic din negura roșie care persista de 30 de ani peste acest județ, sau să menții în parlament, încă 4 ani, aceiași politicieni cărora nu le-a păsat de problemele voastre. Mai simplu vor sa condamnați Argesul să lâncezească încă 4 ani în aceeași negură… roșie. Ei bine, tot încercând să mă decid dacă voi merge sau nu la vot pe 6 decembrie, am vazut pe lista unui partid la care, sincer, nu mă așteptam, un nume care m-a făcut să exclam: Ecce homo ! De ce reacția asta? În primul rand că îl cunosc de ani buni și știu că e total diferit față de ce avem acum pe piața candidaților. În al doilea rând îl cheamă Florian Bichir iar CV-ul său este unul impecabil, oricat au incercat unii (și incă mai încearcă) să-i găsească nod în papură. Ei bine, nu în ultimul rând, Florian Bichir e un patriot adevărat, un patriot “tobă” de istorie care-și iubește la infinit țara. Ok, ați putea spune, în pripă cititind randurile de mai sus și necunoscându-l, că “vai, dar e prea erudit” sau “ce vorbești, nene, e un înfumurat” sau “e ca toți ceilalți politicieni”… Vă garantez că nu e deloc așa și vă veți convinge singuri de asta discutând cu el pe o stradă, pe o uliță, într-o sală de lectură, într-o piață, la o lansare de carte… oriunde. Trebuie doar să îl cunoașteți pe patriotul Florian Bichir, pe proaspătul politician Bichir pentru ca, mai apoi, sigur vă veți schimba optiunile de vot sau, dacă erați parte din acel procent însemnat de argeșeni care nu merge la vot anul acesta – pe 6 decembrie, sigur veți fi în cabina de vot.

Acum, nu Pilat din Pont vă va cere să alegeți ci propria conștiință, inclusiv a celor care erau deciși să nu mergă la vot. Ați putea fi mulți dintre aceia care, convinși de patriotul Florian Bichir, vor exclama “Ecce homo!(Iată Omul)” și tot voi veți decide: condamnați Argeșul pentru încă 4 ani de lâncezeală sau îl condamnați pe Florian Bichir la 4 ani de muncă în slujba voastra, ca parlamentar de Argeș ? Decizia vă aparține, urmările la fel….

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Viceprimar de Curtea de Argeș, sau cum se cumpără noul post- Negocieri în (DEZ)INTERESUL CETĂȚENILOR

Avatar

Publicat

in

Se duc lupte grele pentru desemnarea prin vot a noului viceprimar din Curtea de Argeș. Asta pentru că, în urma alegerilor, niciun partid nu are majoritatatea in CL pentru a-și impune fără griji viceprimarul. Așa se face că, in ultima săptămână, s-au dus negocieri intense, unele care arată, din păcate, că noii consilieri se gândesc în primul rând la ei și gupurile lor de interese și, mai apoi, la cetățean. Astfel, nu mai putin de 4 consilieri isi doresc aceasta functie. Este vorba de Ionel Păunescu de la Pro România, Dan Petrescu de la PMP, Mădălin Marinescu de la PNL și Ștefan Dumitrache de la PSD.

Cum PSD stă cel mai bine și are nouă consilieri, pentru a face o majoritate simpla, trebuie doar să convingă un alt consilier să voteze cu ei, adică să ajute pe Ștefan Dumitrache să preia biroul de vicperimar. PNL l-a nominalizat pe Mădălin Marinescu și asteapta ca USR si PMP să i se alăture pentru a vota împreună noul viceprimar, conform intelegerilor dintre partide. Numai ca ar mai avea nevoie si de votul lui Ionel Păunescu, plus inca unul de la cineva din PSD dispus sa tradeze. Pe turnantă, ignorand total, deciziile liderilor PMP și PMP de la Bucuresti care au stabilit ca vor colabora peste tot in teritoriu, fermierul Dan Petrescu se bate cu pumnul in piept ca el e cel mai potrivit pentru a ocupa functia de viceprimar, desi partidul sau nu a strans decat cateva sute de voturi. Așa se face că, negocierile au luat o alta turnură, în interesul fiecaruia, numai in interesul cetateanului NU. Astfel, s-a ajuns în situația ca totul să se negocieze ca la piață iar preturile au fost echivalate in funcții babane la stat, bine plătite. In aceste condiții, Ionel Păunescu sustine in fata celor de la USR si PMP ca el ar fi cel mai bun viceprimar și, dacă cele două partide nu vor accepta asta, el va face cum il taie capul, functie de ofertele celor de la PSD. Iar PSD nu a stat pe ganduri si, pentru a trada electoratul PRO Romania, lui Păunescu i s-a oferit in schmbul votului pentru Dumitrache, un post bine platit din banii argesenilor: director la un serviciu public al Primăriei. PNL a rectionat rapid si a venit cu o contraoferta pentru trădarea lui Păunescu: i-a oferit postul de director la Rezervele Statului daca il va vota pe Madalin Marinescu. Pentru a fi siguri de victorie, PSD a ofertat si pe fermierul Dan Petrescu, dar oferta se pare ca nu amintea nimic de pasunile orasului și, in aceste condiții, pentru a-i mai face pe cei de la PSD sa se gandeasca la numarul oilor din turma lui, Petrescu a mototolit intelegerea dintre Tomac și Orban și susține ca el este cel care va candida pentru functia de viceprimar cu sustinerea celor catorva tradatori de la PSD si USR. Cei de la USR au râs la auzul anunțului fermierului si au spus clar ca ei vor merge alaturi de PNL. negocierile de aceste tip, facute in primul rând in interesul unor politicieni sau al unor grupuri de interese si nu al cetateanului, arată ca la Curtea de Arges totul e de vanzare, chiar si un post de viceprimar , chiar si interesul cetățenilor.

Analizand la rece, lasand aceste bătălii cu oferte si contraoferte, este clar ca Ionel Păunescu isi va trada electoratul care l-a votat și va merge cu Dumitrache. Pentru serviciile aduse in slujba unui partid, nu al cetățenilor, Păunescu, fostul pesedist si mana dreapta a lui Draghici, va primi o functie la stat pentru el si inca o persoana apropiata. Asadar, PSD va face majoritatea, una consolidată, dacă e sa ne luam dupa ultimele informatii potrivit carora si cei doi de la PMP, inclusiv fermierul Petrescu, au pus botul la borcanul cu miere al lui Panturescu.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend