Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

De astăzi, se mărește ajutorul de înmormântare VEZI CARE VA FI VALOAREA AJUTORULUI

Publicat

in

Ajutorul de deces se acordă în 2019, atunci când moare un salariat sau un pensionar (sau un membru al familiei acestora), persoanei care a suportat cheltuielile în urma decesului. Această persoană poate fi soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă. Valoarea ajutorului de deces acordat în acest an urmează să se majoreze semnificativ, după cum se prevede într-un act normativ care se va aplica de vineri. Majorarea cuantumului ajutorului de deces se regăsește în Legea nr. 47/2019 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, care a fost publicată în Monitorul Oficial pe 12 martie 2019 și care se aplică începând din prima zi a acestei săptămâni, mai exact de luni 18 martie. Concret, sumele care se vor acorda, începând din 18 martie 2019, ca ajutor de deces vor fi:

  • în cazul decesului asiguratului sau pensionarului, valoarea ajutorului va fi 5.163 lei;
  • în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului, suma de bani va fi de2.582 lei.

Ajutorul de deces va fi acordat doar după ce s-au făcut cheltuielile ocazionate de decesul persoanei cu privire la care se solicită ajutorul privind cheltuielile de deces, conform Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Spania își redeschide granițele pentru turiști! Data la care se poate vizita țara

Publicat

in

De

Ministrul turismului spaniol, Reyes Maroto a anunțat, luni, că turiştii străini îşi pot face rezervări pentru vacanţe în Spania începând din iulie, în condiţiile în care carantina de două săptămâni impusă în prezent pentru călătorii din alte ţări va fi probabil suspendată până atunci

Una dintre cele mai lovite naţiuni din lume de noul tip de coronavirus, Spania, ţară puternic dependentă de turism, îşi relaxează gradual măsurile de izolare stricte, chiar dacă îi plasează în continuare în carantină pe vizitatorii străini, pentru a împiedica un al doilea val de contaminări.

„Este perfect coerent să se plănuiască petrecerea vacanţelor de vară în Spania din iulie”, a spus Maroto într-un interviu pentru postul local de radio Onda Cero.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat sâmbătă că Spania nu-şi va deschide graniţele pentru turiştii străini mai devreme de luna iulie. Prin acest anunţ premierul spaniol a zădărnicit speranţele pentru o deschidere mai rapidă a sezonului turistic în Spania, una dintre ţările cele mai afectate de pandemia de COVID-19 şi care în timpul acesteia şi-a transformat numeroase hoteluri în spitale.

Italia, ţară care a fost un alt focar de coronavirus şi de asemenea importantă destinaţie turistică, a anunţat recent că-şi va deschide graniţele pentru turiştii străini începând din 3 iunie.

Vezi și:Document. Fluturașul de salariu care provoacă un cutremur între Poliția Locală și Poliția Română

Lovitură zguduitoare! Cum a pierdut CFR o mulțime de bani europeni. DNA intră pe fir. Nume grele din PSD sunt vizate într-un raport

Cozmin Gușă, profeția care ar putea răsturna total scena politică! Candidatură-bombă pentru Marcel Vela

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Alexandru Rafila aduce vești bune: Este posibil să se poată lua noi măsuri de relaxare

Publicat

in

De

Medicul Alexandru Rafila, microbiolog și președintele Asociației Române de Microbiologiei, a dat asigurări că o parte din actualele restricții impuse în România vor fi ridicate de la 1 iunie. 

„Ne situăm pe o pantă descendentă de două săptămâni. Avem între 150 și 210 cazuri zilnic. Din fericire s-a păstrat, deși a existat o îngrijorare foarte mare după 15 mai. Probabil că au fost situații punctuale, nu extinse, ne menținem în această plajă, probabil că măsurile luate de autorități vor face posibilă reluarea anumitor sectoare ale economiei.

Este o dată și 1 iunie când s-ar putea lua anumite măsuri pentru repornirea unor activități și mai apoi 15 iunie când se va lua un nou set de măsuri. Deocamdată nu avem date care să arate un trend ascendent, așa că este posibil să se poată lua noi măsuri de relaxare”, a declarat Rafila la România TV.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

Mioveni

În Trend