Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

David Popovici, după rezultatele senzaționale: ‘Ceea ce am făcut este destul de nebunesc în acest moment’

Publicat

in

La două zile după recordul mondial la 100 m, David Popovici, în vârstă de 17 ani, şi-a arătat din nou talentul incredibil devenind noul campion european la 200 m liber şi al treilea cel mai bun performer al tuturor timpurilor, luni, la Roma. Planul de cursă al românului a fost simplu: „Nu prea aveam un timp în minte, singurul sfat pe care mi l-a dat antrenorul meu a fost „Fă o nebunie”. Cred că ceea ce am făcut este destul de nebunesc în acest moment”. a spus adolescentul după cursa de la Roma, scrie AFP, informează News.ro.

În frunte încă de la început, Popovici nu a lăsat niciodată primul loc, ba chiar a accelerat în ultima lungime pentru a câştiga în 1 min 42 sec 97 sutimi, cu mult în faţa elveţianului Antonio Djakovic (1:45.60) şi a austriacului Felix Auboeck ( 1:45,89). „Ultima lungime este specialitatea mea, la 100 m ca la 200 m. Aşa că ştiam că o să-i las puţin în urmă pe ceilalţi. Mă aşteptam la asta”, a explicat el.

Cu toate acestea, „nu este uşor de făcut”, a spus el. „Am fost extrem de obosit. Am avut curse în care am fost mult mai obosit decât atât, dar asta m-a omorât puţin.”

„Am reuşit în sfârşit să înot sub 1 min 43 (vechiul lui record era 1:43.21). Timpul obţinut este excelent, a fost o cursă grea de înot. Cred că timpul este meritat”, a spus Popovici.

Cel care realizase deja dubla de 100-200 m la Campionatele Mondiale de la Budapesta din iunie se impune cu siguranţă drept noul fenomen al bazinelor.

Dar noul lui statut nu pare să-l afecteze. „Nu m-am uitat pe reţelele de socializare (…) Nu prea ştiu ce impact am în România în acest moment sau în lumea înotului, văd doar ce este în jurul meu”, a afirmat el. „Dar la un moment dat, intrând pe net, voi vedea impactul pe care l-am avut şi sunt încântat să ştiu asta.”

Programul său în capitala Italiei este departe de a fi încheiat deoarece va începe miercuri în serii la 400 de metri, distanţă care nu face parte din obiceiurile sale. „Este cea mai ciudată cursă pe care o voi face aici pentru că nu am experienţă. Am înotat-o ​​doar de trei ori în viaţa mea şi a fost în concursuri mici. Dar este un loc bun pentru a începe şi a vedea dacă sunt bun sau nu”, le-a spus Popovici jurnaliştilor prezenţi la Roma.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Raport: 68 de unităţi de învăţământ dintre cele 407 din judeţul Vâlcea nu dispun de niciun fel de sistem de protecţie

Publicat

in

De

68 de unităţi de învăţământ dintre cele 407 din judeţul Vâlcea nu dispun de niciun fel de sistem de protecţie, iar alte 30 îndeplinesc doar una dintre cerinţele minime de securitate prevăzute de lege, potrivit unui raport al Poliţiei Vâlcea, prezentat joi, într-o şedinţă de lucru a reprezentanţilor tuturor instituţiilor cu atribuţii în asigurarea siguranţei în şcoli ce s-a desfăşurat la Instituţia Prefectului.

Inspectorul şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, Ion Matei, a precizat că o grădiniţă şi o şcoală primară din oraşul Bălceşti nu au nici măcar gard împrejmuitor, însă numărul şcolilor fără paznic sau camere video de supraveghere este cu 30 mai mic în acest an şcolar faţă de anul anterior, potrivit Agerpres.

„Anul trecut nu am avut unităţi de învăţământ asigurate exclusiv cu pază umană, anul acesta avem una. Număr unităţi de învăţământ dotate exclusiv cu sisteme de supraveghere video – 233 anul trecut, 257 în acest an. Număr de unităţi de învăţământ care dispun atât de pază umană, cât şi de sisteme tehnice de supraveghere video – 44 anul trecut, 51 în acest an. Număr unităţi de învăţământ care nu dispun de pază umană şi nici de sisteme tehnice de supraveghere video – 128 în anul precedent, 98 în acest an. Dintre aceste unităţi, un număr de 30 au totuşi montat sistem de alarmă împotriva efracţiei, îndeplinind astfel una dintre cerinţele minime de securitate prevăzute prevăzute de art. 8, ind. 1 din Anexa 1 la HG nr. 301/2012. Aşadar, un număr de 68 de unităţi de învăţământ nu au în prezent montat niciun fel de sistem de protecţie”, a spus reprezentantul IPJ Vâlcea.

Conform datelor prezentate de IPJ Vâlcea, cele mai multe dintre unităţile de învăţământ din judeţ fără pază sunt grădiniţe din mediul rural.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

CEDO ordonă Parisului să suspende deportarea unui cecen în Rusia

Publicat

in

De

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a emis joi o „măsură provizorie”, adică o măsură de urgență, prin care cere Franței să nu procedeze la expulzarea unui cecen în Rusia, deoarece consideră că acesta ar putea fi torturat acolo, potrivit AFP.

Sediul CEDOFoto: CEDO

Bărbatul, născut în 1980, a susținut în fața CEDO că a fost arestat în 2004 în Rusia, interogat și torturat de mai multe ori pentru presupusele sale legături cu membri ai insurgenței cecene.

Eliberat în cadrul unei amnistii, el a declarat că a trăit apoi în clandestinitate înainte de a intra în Franța în 2014.

El și soția sa au primit statutul de refugiat în 2018 de la Curtea Națională de Azil, care a fost apoi retras în 2019, după ce directorul general al Ofpra (Oficiul francez pentru protecția refugiaților și apatrizilor) a depus o cerere de revizuire.

În 2020, prefectul din Morbihan, în vestul Franței, a formulat o obligație de părăsire a teritoriului național pentru cuplu și a stabilit Rusia ca țară de destinație.

„Prezenta decizie nu contravine prevederilor articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, a scris prefectul la acea vreme.

Decizia sa a fost confirmată de o instanță administrativă și apoi de o curte administrativă de apel.

Dar judecătorii europeni au considerat în unanimitate că instanțele franceze „nu au evaluat suficient riscurile de rele tratamente” la care ar fi expus cecenul dacă ar fi returnat în Rusia.

Aceștia au decis că o astfel de returnare ar constitui o „încălcare a articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, care prevede că „nimeni nu poate fi supus la tortură sau la pedepse sau tratamente inumane sau degradante”.

Prin urmare, au decis o „măsură provizorie”, o măsură de urgență care prevedea „ca solicitantul să nu fie expulzat”. Franța are la dispoziție trei luni pentru a face apel și a aduce cauza în fața Marii Camere, cea mai înaltă instanță a CEDO.

În hotărârea sa, CEDO a citat mai multe documente ale Departamentului de Stat al SUA, Amnesty International și Human Rights Watch, care semnalează utilizarea torturii de către autorități împotriva persoanelor deținute în Rusia.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend