Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Dan Petrescu s-a impus: Primarul a suspendat, prin decizie, CONCURSUL pentru postul de MANAGER al CENTRULUI de CULTURĂ

Avatar

Publicat

in

Ce se întîmplă când opoziția lucrează în interesul cetățenului ? Unele aranjamente ale trupei din fruntea orașului pot fi blocate. Un bun exemplu este reprezentat de consilierul Dan Petrescu, omul care, alături de reprezentanții USR, a insistat pentru corectitudine maxima în cazul organizarii consursului pentru ocuparea postului de manager la centrul de Cultură și Arte George Topârceanu. Cum tot orașul vuia că postul este “aranjat” ca să fie ocupat de pupilul viceprimarului Ștefan Dumitrache, Dan Petrescu a cerut să fie anulat concursul, invocând faptul că una aprobase Consiliul Local privind condițiile de participare, alta se afișase public. Nu mai departe de săptămâna trecută, atât în ședința de CL dar și la emisiunea Chestiuni Arzătoare de la PROFI 24 TV, Dan Petrescu cerea imperios: „Să anulăm concursul, e penal! Am cunoștință că Primăria va fi dată în judecată, pentru că noi am aprobat ceva iar pe anunţul afişat la poarta Primăriei scria altceva. Pentru corectitudine maximă si pentru a evita speculațiile, cer anularea concursului, să fie corect şi să nu favorizăm pe nimeni”, spunea consilierul PMP, Dan Petrescu.

Ei, bine, potrivit unui anunț postat pe site-ul Primăriei, anunţ semnat de primarul Constantin Panţurescu, concursul de proiecte de management pentru postul de manager al Centrului de Cultură a fost suspendat, cu precizrea clară că „Reluarea procedurii de organizare şi desfăşurare a concursului suspendat se va efectua la date care vor fi comunicate ulterior”, precizează anunţul.

Așadar, avem opoziție constructivă în Consiliul Local, o opoziție al cărei lider pare a se fi impus deja Dan Petrescu, consilier PMP care, iată, obține o primă victorie în lupta pentru corectitudine față de comunitatea din urbea basarabilor.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Virgil Guran: ‘Se va încheia conflictul din Coaliție. Deși noi am dovedit că am putut guverna singuri’

Avatar

Publicat

in

De

Liderul senatorilor PNL  Virgil Guran crede că lucrurile se vor rezolva și că Executivul va continua să lucreze la rezolvarea problemelor reale ale românilor: criza economică și cea medicală. EL a comentat și declarația șefei Senatului, care a spus că Guvernul Năstase a fost cel mai performant pe care l-a avut România.

”Se va încheia conflictul din Coaliție. Sunt orgolii, dar se va încerca să se caute soluții în coaliție. Trebuie să ne ocupăm de problemele reale ale României. Poate nu vom ajunge mâine la o soluție, dar vom reuși să ajungem la o înțelegere în zilele următoare.

Doamna Dragu se referea la faptul că a rezistat 4 ani Cabinetul Năstase, nu datorită unei afinități cu PSD. În acel moment nu au fost scandaluri în coaliția de guvernare Năstase. (…) Nu ne gândim să guvernăm singuri, cred că se va ajunge la o înțelegere între PNL și USR-PLUS. Deși noi am dovedit că am putut guverna singuri”.

Virgil Guran consideră că la alegerile prezidențiale din 2024 vom avea tot un președinte liberal, răspunzând astfel la întrebarea dacă Dan Barna are șanse să devină șeful statului la următoarele alegeri”, informează realitatea.net

Citește și:

Anca Dragu, ieșire în forță: ‘Politicile publice fragmentate nu duc la rezultate. Ministerele, în momentul în care se schimbă miniștrii, devin destul de greoaie și reactive

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Bilanțul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19! Sub 72.000 de persoane vaccinate, 68 de reacții comune și minore, în ultimele 24 de ore

Avatar

Publicat

in

De

Potrivit datelor puse la dispoziţia Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV), care ţine evidenţa vaccinărilor, situaţia din ziua de 18 aprilie a.c., ora 17.00, este următoarea:

În ultimele 24 de ore, au fost administrate 71.922 de doze de vaccin, dintre care 54.818 – Pfizer, 8.481 – AstraZeneca şi 8.623 – Moderna, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Potrivit unui comunicat al CNCAV, 48.097 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 23.825 de persoane şi cu cea de-a doua. De la începutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 4.231.714 de doze unui număr de 2.626.810 de persoane, dintre care 1.021.906 au primit o doză şi 1.604.904 şi pe cea de-a doua.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 68 de reacţii adverse – 12 de tip local şi 56 de tip general. Totodată, de la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 12.891 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca, 1.326 de tip local şi 11.565 de tip general.

CNCAV menţionează că 136 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend