Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Dan Barna, despre incidentul de la Matei Balș: ‘Pare că reușim să învățăm de la o tragedie la alta’

Avatar

Publicat

in

Vicepremierul Dan Barna a apreciat promptitudinea şi viteza de reacţie a echipelor de intervenţie în cazul incendiului de la Institutului Matei Balş. „Pare că reuşim să învăţăm de la o tragedie la alta”, spune acesta, în condiţiile în care patru persoane au murit carbonizate. El a declarat la RFI că trebuie măsuri foarte dure pentru respectarea regulilor în zone în care se utilizează oxigen, în zone din spital cu risc de incendiu.

”Așteptăm în orele următoare să vedem care a fost cauza acestui accident, sunt mai multe teorii în spațiul public și evit să fac orice speculații, tocmai pentru a avea din partea autorităților responsabile o concluzie asupra a ceea ce s-a întâmplat acolo.

E totuși de remarcat promptitudinea și viteza reacției, faptul că toate cele 102 persoane din pavilionul respectiv, din clădirea aceea, au fost mutate, 44 sunt deja în alte spitale. Adică pare că reușim să învățăm de la o tragedie la alta. Din păcate, nu reușim să le și evităm, dar reacția echipelor de intervenție a fost și tehnic și cantitativ, aș spune, una mulțumitoare”.

Întrebat ce trebuie făcut pentru a fi evitate asemenea tragedii, cum a fost și cea din noiembrie din Piatra Neamț, Dan Barna a răspuns:

”Nu știu încă exact cauza accidentului din această dimineață, însă e foarte clar că trebuie măsuri foarte dure pentru respectarea regulilor în zone în care se utilizează oxigen, în zone din spital cu risc de incendiu, pentru că orice , orice neglijență, indiferent care vom constata că a fost cauza acestui accident, poate să aibă ca efecte pierderea de vieți omenești, ceea ce este singura dramă care nu mai poate fi reparată. E o tragedie, regret și sunt alături de familiile afectate”, informează româniatv.net

Citește și:

USR-PLUS face implozie: ‘Să-ți fie rușine, Claudiu Năsui. Și?’/ Adversarul lui Clotilde Armand, scos din joc pentru un angajament cu Securitatea!

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, s-a sucit! Ce declara când era în Opoziție: Fac parte dintr-un partid care se delimitează ferm de colaboratori ai fostului regim

Super veste pentru români! Această categorie de salariați ar putea ieși la pensie mai devreme

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Radu Cristescu îi atacă extrem de dur pe Raed Arafat și pe Vlad Voiculescu: ‘Pe ascuns, noaptea, ca hoții și idioții. Bată-v-ar Dumnezeu să vă bată, păgânilor și sălbaticilor’

Avatar

Publicat

in

De

Deputatul PSD Radu Cristescu îi avetizează pe șeful DSU Raed Arafat și pe ministrul Sănătații Vlad Voiculescu, ”românii îi vor lua în furci pe acești idioți criminali, care scuipă pe sănătatea, viața și demnitatea umană!”.

”Opriți sălbăticia nazistoidă din spitale!

Sălbăticia șocantă de la Spitalul Foișor arată încă o dată ce sub-oameni animalizați conduc România.

Arafat și Voiculescu, cei doi vătafi-fuhreri ai sistemului medical, tratează spitalele ca pe niște lagăre de concentrare naziste.

Peste noapte, cei doi călăi în costum aruncă afară bolnavii operați, ca să elibereze astfel paturile pentru aberantele lor planuri anti-pandemice, clocite în mințile bolnave ale cretinilor liberalo-useriști. Pe ascuns, noaptea, ca hoții și idioții!

Bată-v-ar Dumnezeu să vă bată, păgânilor și sălbaticilor, nici măcar înainte de Paști nu vă opriți din idioțeniile voastre criminale!

Aceste animale sălbatice în costum trebuie să plece imediat din funcții! Altfel, românii îi vor lua în furci pe acești idioți criminali, care scuipă pe sănătatea, viața și demnitatea umană!”, a scris Radu Cristescu pe Facebook

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Scandalos! USR PLUS îl acoperă pe Vlad Voiculescu în cazul incidentului de la Spitalului Foișor: ‘Directorul ASSMB și managerul Spitalului Foișor trebuie demiși’

Avatar

Publicat

in

De

USR PLUS consideră că directorul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi managerul Spitalului Foişor trebuie demişi, pentru că sunt vinovaţi de modul „inacceptabil” în care a fost gestionat transferul pacienţilor.

„Directorul ASSMB şi managerul Spitalului Foişor trebuie să plece! Modul în care a fost gestionat transferul pacienţilor de la Spitalul Foişor este inacceptabil. Managerul spitalului a blocat formalităţile pentru transformarea Spitalului Foişor în spital COVID-19 şi prin asta a întârziat nepermis de mult transferul pacienţilor. Directorul ASSMB şi managerul Spitalului Foişor trebuie demişi. Spitalul Foişor aparţine de Primăria Bucureşti, în subordinea directă a ASSMB, o structură a primăriei condusă şi acum de oamenii numiţi fără concurs de fostul primar PSD Gabriela Firea”, transmite USR PLUS.

Potrivit sursei citate, consilierii generali USR PLUS au început evaluarea spitalelor din subordinea Primăriei Capitalei încă de anul trecut, iar rezultatul este că aceste spitale sunt „conduse dezastruos”, „sunt pline de cazuri de corupţie, furt din bani publici”.

„Viceprimarul USR PLUS, dr. Horia Tomescu, a cerut în repetate rânduri demiterea oamenilor numiţi de doamna Gabriela Firea şi reforma sistemului prin lansarea de concursuri transparente pentru funcţiile de conducere a spitalelor. Până acum, însă, toate încercările USR PLUS de a reforma spitalele bucureştene au fost blocate. Viceprimarul Horia Tomescu nu a primit nici până la acest moment atribuţiile prevăzute în protocolul preelectoral care permit începerea reformei”, precizează USR PLUS.

„Pentru a preveni astfel de cazuri pe viitor, cerem încă o dată ceea ce am cerut de la începutul mandatului: demiterea directorului ASSMB şi efectuarea de concursuri corecte, transparente şi accesibile tuturor pentru funcţiile de conducere a spitalelor care aparţin de Primăria Bucureşti”, a declarat Horia Tomescu.

USR PLUS menţionează că oamenii puşi de Gabriela Firea, „fie din incompetenţă, fie din rea voinţă”, vor continua „dezastrul din sistem”.

„Costurile amânării în continuare a reformei sunt plătite în primul rând de pacienţii vulnerabili. Lucrul acesta este inacceptabil. Cerem, aşadar, de urgenţă, primarului general al Capitalei Nicuşor Dan: demiterea directorului Spitalului Foişor, demiterea directorului ASSMB, deblocarea reformelor în spitalele care aparţin de Primăria Bucureşti prin împuternicirea viceprimarului dr. Horia Tomescu pentru a începe reforma”, se mai arată în comunicat, notează agerpres.ro

Citește și: 

Ordinul privind evacuarea Spitalului Foișor a fost avizat de Vlad Voiculescu! (document)

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend