Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Dan Barna a EXPLODAT la adresa PSD înainte de VOT: Iohannis are dreptate să fie îngrijorat

Avatar

Publicat

in

Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a declarat vineri, referindu-se la întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi deputatul Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei, că apreciază ca fiind perfect legitimă îngrijorarea şefului statului în legătură cu perspectiva unei administraţii PSD în Capitală, conform Agerpres.

Citește și: Guvernul a VOTAT – Măsuri SPECIALE pentru tratarea bolnavilor de coronavirus, până la finele anului

“Preşedintele unei ţări are responsabilitate pentru funcţionarea ţării pe toate palierele. În egală măsură, nu trebuie să uităm că preşedintele Iohannis este un fost primar al Sibiului, având mai multe mandate, un om care înţelege foarte bine importanţa unor proiecte credibile pentru un oraş sau altul. Şi când vorbim de Bucureşti, de capitala României, mi se pare perfect legitimă îngrijorarea preşedintelui despre perspectiva de a avea încă patru ani cu PSD, de a avea încă patru ani în care să ni se servească dansuri de cameră în loc de administraţie competentă”, a arătat Dan Barna în cadrul unei conferinţe de presă.

El a apreciat că întâlnirea a fost una logică şi necesară.

“Eu consider că această întâlnire era una perfect logică şi necesară pentru această miză importantă pe care o are fiecare român şi fiecare bucureştean. Ideea că Bucureşti ar putea să rămână sub Gabriela Firea şi sub PSD este o idee care trebuie combătută cu toată energia şi fiecare om trebuie să iasă la vot, să voteze Nicuşor Dan. Asta e miza reală”, a spus Dan Barna.

Candidatul susţinut de PNL şi USR PLUS la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, şi premierul Ludovic Orban au avut, joi, o întâlnire la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis.

”Administraţia Prezidenţială confirmă că preşedintele României, preocupat fiind de problemele cu care se confruntă zilnic bucureştenii, s-a întâlnit astăzi cu Nicuşor Dan. În cadrul discuţiilor, la care a participat şi premierul Ludovic Orban, au fost abordate soluţiile necesare remedierii urgente a acestor probleme, precum şi proiectele de dezvoltare a oraşului pe termen mediu şi lung”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, preşedintele Klaus Iohannis a apreciat că soluţiile propuse de Nicuşor Dan sunt fezabile şi pot conduce la rezolvarea deficienţelor grave existente la nivelul Capitalei.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă-102 Copii au murit în incendii de locuinţă în ultimii 8 ani

Avatar

Publicat

in

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) atrage atenţia că, în ultimii opt ani, 370 de copii au fost victime ale incendiilor la locuinţe, iar 102 dintre aceştia şi-au pierdut viaţa, majoritatea fiind lipsiţi de supraveghere din partea adulţilor la momentul producerii incendiilor.

“Cei mici rămân categoria vulnerabilă, atunci când vorbim despre incendii produse la locuinţe sau gospodării! În cele mai multe situaţii, ei nu pot aprecia pericolele din jur şi le lipseşte puterea de a se salva din calea focului! În ultimii opt ani, 370 de copii au fost victime ale incendiilor la locuinţe, dintre care 102 au decedat şi 268 au fost răniţi. Din totalul celor care şi-au pierdut viaţa, aproximativ 69% provin din mediul rural, iar 31% din mediul urban”, informează un comunicat al IGSU transmis, marţi, AGERPRES.

Pompierii precizează că 75% dintre copiii decedaţi au fost lipsiţi de supravegherea adulţilor la momentul producerii incendiilor, iar acest aspect trebuie să tragă un semnal de alarmă în rândul celor care îi au în grijă pe cei mici, să îndemne la responsabilitate.

Exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor electrice sau a mijloacelor de încălzire sunt principalele cauze care, an de an, curmă vieţi în rândul celor mici.

Cele mai multe victime în rândul copiilor (decedaţi, răniţi) înregistrate în urma incendiilor au fost identificate în Bucureşti – Ilfov şi în judeţele Bacău, Hunedoara, Maramureş, Iaşi şi Mureş.

Analiza prezentată s-a realizat în baza datelor centralizate la nivel naţional de către IGSU, ca urmare a misiunilor de stingere la locuinţe derulate de inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, în perioada 01.01.2012 – 31.07.2020, iar studiul a urmărit incidenţa situaţiilor de urgenţă în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 0 şi 14 ani.

Datele statistice arată că cele mai multe decese în rândul copiilor s-au înregistrat în perioada sezonului rece (1 noiembrie – 31 martie), ianuarie fiind luna în care se produc peste un sfert dintre incidentele soldate cu pierderi de vieţi.

Necesitatea utilizării diferitelor instalaţii sau a mijloacelor de încălzire în această perioadă, precum şi supravegherea superficială ori nesupravegherea copiilor au determinat accesul acestora la diverse aparate sau mijloace de încălzire, ceea ce a condus în multe situaţii la evenimente tragice, soldate cu rănirea sau decesul minorilor.

“Pentru reducerea numărului victimelor în rândul copiilor, încă din anul 2012, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a demarat campanii ample de informare preventivă cu impact la nivel naţional şi cu adresabilitate directă asupra principalelor cauze ale incendiilor produse la locuinţe (FOC – Flăcările Omoară Copii şi proiectele aferente campaniei RISC care au vizat improvizaţiile la instalaţiile electrice şi de gaze naturale, curăţarea coşurilor de fum şi suprasolicitarea instalaţiei electrice)”, arată sursa citată.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

AFACEREA care a avut vânzări RECORD pe timp de pandemie: Mulți români și-au luat animale de companie

Avatar

Publicat

in

De

Vânzările la hrana pentru animale au înregistrat creșteri de 20% față de 2019, după ce în timpul epidemiei mulți români și-au luat animale de companie, anunță MEDIAFAX.

Mulți români s-au simțit singuri în timpul restricțiilor impuse de autorități în acest an și și-au luat animale de companie. Aceasta este concluzia la care au ajuns proprietarii de pet-shop-uri, după ce s-au uitat peste vânzările din ultima vreme.

Alina Hoanoş studiază Publicitate la Cluj, iar în pandemie a adoptat două pisici. Spune că, deşi i-au plăcut mereu animalele, abia când s-a văzut acasă mai multă vreme s-a hotărât să aibă animale de companie.

„Am două pisicuţe. Pe una dintre ele am adoptat-o acum trei luni, atât are, că am luat-o de mică şi pe a doua am adoptat-o săptămâna trecută sau acum două săptămâni. Mie îmi plac pisicile şi sunt o iubitoare înrăită de animale şi îmi doream, într-adevăr, o pisică de mai multă vreme. Într-adevăr, pe perioada în care am fost închişi am simţit nevoia mai acută de prezenţa unui animal care să-mi distragă atenţia”, a spus Alina Hoanoş.

Citește și: Adrian Streinu-Cercel: Epidemia a fost ținută sub control până a intervenit politicul / VIDEO

Oana Toma lucrează la un pet-shop şi susține că vânzările au crescut, însă oamenii investesc acum doar în strictul necesar.

„Au fost creşteri în sensul că, v-am spus, oamenii şi-au mai cumpărat animaluţe. O creştere a vânzărilor faţă de anul trecut, undeva la 20%. Creşterile vin din hrană. Accesoriile au scăzut. Anul ăsta, în a doua jumătate a anului, faţă de anul trecut, cu vreo 50%. Dacă înainte intra un om în magazin şi mai achiziţiona o zgardă sau o jucărie, acum mergem doar pe hrană”, spune Oana Toma.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PROMO CAMPANIE

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend